In zorii acelei zile, in urma cu 140 de ani, la ora 6 dimineata, Principele Carol s-a trezit dupa un somn nu indeajuns de suficient si de odihnitor, deoarece pe 9 mai agenda sa de lucru fusese extrem de incarcata. Acum se afla in fata altor 24 de ore care se anuntau pline de evenimente carora urma sa le faca fata cu stoicism si cu dorinta ferma de a se integra unor realitati pe care i le oferea noua sa patrie. Parasea conacul Golestilor unde se bucurase de traditionala ospitalitate romaneasca, neuitand sa consemneze in memoriile sale ca aceasta familie “(…) totdeauna s-a distins prin patriotism si dezinteres”. In jurul orei 8 dimineata Principele Carol a parasit localitatea Golesti multumind batranei doamne Golescu de 76 de ani si familiei Racovita “pentru ospitalitatea incantatoare de sub patriarhalul acoperamant”. Trasura in care a luat loc Principele Carol fusese impodobita cu frumoase cununi de flori si era trasa de 12 cai manati de trei surugii imbracati in costume ce se remarcau prin bogatia culorilor. In jurul trasurii princiare se aflau calareti si peste 20 de trasuri, intregul cortegiu parcurgand localitatile de pe un traseu frumos ornat cu arcuri de triumf, in saluturile entuziaste ale populatiei imbracate in costume traditionale specifice portului national romanesc. Pe distanta celor 73 de kilometri care leaga Golestii de Bucuresti au fost facute doua scurte opriri la Gaesti si Titu; pana in Capitala timpul consumat cu deplasarea s-a efectuat numai in cinci ore. In localitatea Ghergani, unde se aflau mosia si resedinta familiei Ion Ghica, Principele Carol a fost primit cu frumoase buchete de flori. Tot mai multi calareti si tot mai multe trasuri se adaugau suitei Principelui pe masura apropierii acestuia de Bucuresti. In localitatea Ciocanesti, Carol a fost intampinat de printul Dimitrie Ghica, un om cu o infatisare frumoasa care impunea prin maniere si prin fluenta conversatiei sale in limbile franceza si germana. La Ghergani pe langa suita Principelui Carol s-a constituit o escorta de onoare formata dintr-un pluton de dorobanti cu sabiile scoase din teaca (aceasta unitate militara se va schimba din 10 in 10 kilometri), iar inaintea formatiunii respective se aflau directorul postei si prefectul judetului. La Ciocanesti, Principele Carol si-a scos costumul care se acoperise de praf, inlocuindu-l cu un frac cu legatura alba si decoratii. S-a luat o gustare frugala si in jurul 14 convoiul princiar s-a apropiat de Bucuresti, de unde se puteau zari mai intai Manastirea Cotroceni si imediat turnurile din stravechea asezare strabatuta de Dambovita.
Un spectacol fastuos
Capitala Romaniei era in acel sfarsit de primavara a lunii lui Ciresar un oras asupra caruia natura isi revarsase cu nesfarsita generozitate darurile ei pana atunci mistuite de o seceta nefiresc de prelungita. Acum insa o ploaie binecuvantata de Dumnezeu racorea un pamant inca uscat, prevestind simbolic un semn de bun-augur al unei domnii atat de indelungate si pline de roade. Populatia orasului, imbracata in haine de sarbatoare, isi intampina inaltul si distinsul sau ales in urma plebiscitului din zilele saptamanii 2-8 aprilie. Bucurestenii si populatia din localitatile rurale vecine Capitalei s-au pregatit asa cum se cuvine sa-l intampine sarbatoreste pe Principele Carol. Oamenii se numarau cu miile si se considerau pe drept cuvant in postura de gazde primitoare si onorate de un asemenea privilegiu de a-l intampina in urbea lor pe cel dintai barbat al Romaniei, aflandu-se in diferite ipostaze ale prezentei lor intr-un larg perimetru al unei multimi frematatoare ca un lan de grau in bataia vantului ce unduieste spicele coapte. Multi erau calari, dar si mai multi mergeau pe jos, in timp ce altii, urcati in carute, isi exprimau de acolo bucuria intalnirii cu Principele. Se putea vedea un impresionant de mare numar de echipaje etaland stralucire, dar si multe trasuri taranesti frumos impodobite care mergeau inaintea cortegiului princiar ce se apropia tot mai mult de intrarea in oras, parcurgand ultima parte a drumului ce lega Pitestiul de Capitala. Principele Carol si persoanele oficiale romanesti erau insotite de o escorta militara si de cateva sute de tineri tarani urcati pe cai vanjosi, impodobiti cu frumoase harnasamente. Un entuziasm colectiv era zamislit din bucuriile individuale izvorate dintr-o incredere datatoare de sperante intr-un viitor pe care toti si-l doreau mai bun si mai plin de siguranta pentru Romania. In apropiere de Baneasa, un numar impresionant de oameni era prezent pentru a asista la festivitatile organizate de oficialitatile orasului. Dumitru Bratianu, fratele lui Ion C. Bratianu, i-a inmanat Principelui Carol cheile orasului asezate pe o perna de matase de culoare rosie, acest moment solemn fiind aplaudat si insotit de entuziastul strigat de “Ura!” iesit din piepturile celor 30.000 de oameni care au aclamat finalul inflacaratului discurs al primarului Dumitru Bratianu. Raspunzand printr-o scurta alocutiune in limba franceza, Principele Carol a multumit pentru cuvintele alese, pline de simtire rostite de primar si la randu-i si-a exprimat speranta ca va fi capabil sa finalizeze cu ajutorul Providentei o opera menita sa asigure fericirea Romaniei. Uralele la adresa tanarului principe au coincis cu o ploaie torentiala care racorea Capitala dupa o lunga seceta, acest fenomen al naturii fiind perceput de toti cei prezenti drept un semn ceresc de bun-venit pentru persoana inaltului oaspete. Odata terminate festivitatile de la Baneasa, Principele Carol, impreuna cu Nicolae Golescu si Ion Ghica, s-a urcat intr-o trasura frumos impodobita, de protocol, si a inceput sa se deplaseze spre oras inconjurat de un Stat-Major din care faceau parte colonelul Nicolae Haralambie, membru al Locotenentei Domnesti, locotenent-colonelul Dimitrie Lecca, ministrul de Razboi, precum si ofiteri de Stat-Major care reprezentau toate categoriile de arme ale oastei romane, militarii etalandu-si cu mandrie uniformele lor bogat impodobite cu multe galoane si ceaprazuri confectionate din aur. In fruntea impozantului convoi se afla un regiment de ulani urmat de persoane oficiale romane: ministrul de Interne, primarul Capitalei si prefectul politiei, George Ghica. Doua dintre persoanele din anturajul Principelui Carol, von Mayenfisch si von Werner, ocupau o a doua trasura. Pe celebra Cale a Mogosoaiei, locul frecventat cu predilectie de bucuresteni, se puteau remarca unitati ale armatei romane: infanterie de linie si doua batalioane de vanatori dispuse sub forma unui spalier, iar in spatele acestor trupe fremata o lume insufletita care de pe alee saluta cu strigate de “Ura!” trecerea Principelui Carol. Alaiul princiar care trecea pe strazile orasului era salutat militareste de doua siruri de soldati in tinuta de gala, dar care nu au reusit sa impiedice vanzoleala multimii care, aflata intr-o explicabila stare de bucurie, reusise sa produca ruperi ale randurilor de militari aliniati. Romanii aveau posibilitatea sa remarce la Principele Carol un chip tanar, frumos, cu un ten delicat, cu o fata innegrita de soare, cu ochi albastri si scrutatori, cu un par de culoare neagra si cu sprancene intunecate. Atmosfera de entuziasm ce-i cuprinsese pe bucuresteni cu ocazia acestui eveniment de exceptie din istoria Romaniei se exprima si prin modul cum oamenii isi decorasera fatadele caselor, care etalau steaguri tricolore, covoare si ghirlande, iar proprietarele imobilelor, imbracate in haine de sarbatoare, asezate la ferestre si in balcoane, trimiteau mesaje de prietenie si consideratie catre viitorul domnitor al Romaniei aruncand spre acesta flori, porumbei si poezii atasate la panglici tricolore.
La Mitropolie
In momentul cand convoiul a ajuns in piata teatrului, o masa enorma de oameni a inconjurat trasura princiara, iar Carol era acum deja acoperit de florile bucurestenilor. Mai departe, pe fondul sonor, solemn si grav al batailor clopotelor, al salvelor de tun, intregul convoi s-a pus in miscare si a ajuns in fata principalei biserici a Bucurestilor, Mitropolia, unde Principele Carol a fost intampinat cu respect si cu o inalta consideratie de Mitropolitul Nifon. Inalta fata bisericeasca a iesit sa-l intampine pe Principe, imbracat in vesminte de aur, avand pe cap o tiara si tinand in mana un toiag de argint. Inconjurat de o suita de preoti invesmantati in odajdii scumpe, Mitropolitul Nifon i-a prezentat cu o nota de solemnitate Principelui Carol Evanghelia pe care acesta a sarutat-o, apoi inaltul prelat l-a luat de brat si au intrat in biserica, indreptandu-se spre tron si luand loc in fata iconostasului, intregul ceremonial desfasurandu-se in fata ministrilor si a lui Lascar Catargiu, membru al Locotenentei Domnesti. A urmat un Te Deum, iar dupa oficierea serviciului divin, Principele Carol s-a indreptat spre Camera Deputatilor insotit de mitropolit, de cei trei membri ai Locotenentei Domnesti si de membrii Guvernului. Distanta mica intre Mitropolie si Camera a fost parcursa pe jos si, dupa cum marturiseste Principele Carol despre starea lui de spirit din acele clipe: “Cu inima palpitanda, tanarul print intra in sala sedintelor”. Aici, unde se adunasera membrii Adunarii Constituante, a fost primit la intrarea din incinta cladirii de presedintele acestui for, Manolache Costache Epureanu, care-l va conduce pe Principe spre locul unde se afla tronul asezat pe tribuna. Atmosfera plina de insufletire cu care a fost primit Principele Carol se exprima prin indelungi aclamatii care se revarsau din mijlocul tribunelor intesate de cei prezenti intre care persoane oficiale din care faceau parte deputatii celor 33 de districte din Romania, consilierii Curtii de Casatie imbracati in robe de culoare rosie, membrii Curtii de Conturi, cei ai Curtii de Apel la care se mai adaugau conducatorii unitatilor administrative ale tarii. Ceremonia depunerii juramantului de catre Principele Carol a fost sobra si scurta. La invitatia Mitropolitului Nifon, care a pus crucea si Evanghelia pe masa amplasata in fata tronului princiar, Carol depune juramantul de credinta pe legile Romaniei, intreaga procedura urmand o succesiune care a inceput cu lectura formulei de juramant in limba romana citita de colonelul Nicolae Haralambie, si adusa la cunostinta Principelui Carol si in traducere in limba franceza: “Jur de a pazi legile Romaniei; de a mentine drepturile sale si integritatea teritoriului”. Principele Carol, cu o voce plina de fermitate, rosteste in limba romana “Jur” avand mana dreapta pusa deasupra Evangheliei, consumarea acestui moment incarcat de o profunda solemnitate fiind urmata de aclamatii puternice si aplauze prelungite. Dupa aceea, presedintele Camerei, Manolache Costache Epureanu, a dat glas unor cuvinte pline de insufletire la adresa personalitatii Principelui Carol, care se adresa celor prezenti printr-o scurta alocutiune in limba franceza: “Ales spontan Print al Romaniei de catre natiune, am parasit fara ezitari atat patria, cat si familia, la apelul acestui popor care mi-a incredintat destinul sau (aclamatii entuziaste). In momentul in care am pus pentru prima oara piciorul pe acest pamant sacru, am devenit roman. Acceptarea plebiscitului imi impune, stiu, raspunderi mari, sper ca imi va fi dat sa le indeplinesc. Va ofer un suflet loial, intentii pure, o vointa ferma de a face bine, un devotament fara granite fata de noua mea patrie si acel respect de nezdruncinat fata de lege care mi se trage de la inaintasi (strigate prelungite de “Ura!”). Cetatean astazi, maine, daca va fi nevoie, soldat, voi imparti cu voi atat norocul, cat si momentele mai grele (aclamatii repetate). Din acest moment, totul este comun pentru noi, credeti in mine asa cum cred si eu in voi! Numai Dumnezeu poate sti ce va rezerva viitorul tarii noastre Ð in ceea ce ne priveste, sa ne limitam la a ne face datoria! Sa ne intarim prin intelegere, sa ne unim fortele pentru a fi la inaltimea evenimentelor! Providenta care l-a condus pe alesul vostru pana aici si care a indepartat toate obstacolele din drumul meu nu va lasa opera sa neterminata. Traiasca Romania!” (strigate repetate de “Traiasca Carol!”). Dupa incheierea acestor insufletitoare ganduri, Principele Carol, insotit de aceleasi persoane oficiale care l-au primit, s-a indreptat spre resedinta oficiala ce-i fusese rezervata. Aici, Principele Carol era asteptat de membrii Locotenentei Domnesti si de cei ai Guvernului, inaltul oaspete asistand din balconul salii tronului la defilarea garnizoanei orasului.
Palatul domnesc
Bine-meritata era insa si o scurta odihna in acel ceas din dupa-amiaza unei zile atat de plina de evenimente, Principele retragandu-se intr-o camera a noii sale locuinte pe care o va vizita in aceeasi zi. Desi era cunoscuta in epoca sub denumirea de palat, resedinta princiara era departe de a justifica prin arhitectura si monumentalitate o atare destinatie si denumire. Casa apartinuse boierului Dinicu Golescu, in timpul domniei lui Alexandru Ghica a fost cumparata de stat primind succesiv diferite destinatii: scoala militara, cazarma, spital, comandament, iar in cele din urma amenajata ca resedinta princiara, ultimul ei locatar fiind domnitorul Alexandru Ioan Cuza, aici producandu-se si abdicarea fortata a acestuia. In noua sa resedinta, Principele a ocupat camerele situate la nord, in timp ce germanii care-l insoteau in Romania, von Mayenfisch si von Werner, s-au instalat in camerele de la sud, acolo unde locuise Cuza. Chiar daca spatiile de locuit nu aveau dimensiuni mari, proportiile acestora erau agreabile, iar in anii domniei lui Cuza mobilarea acestora se facuse cu piese de interior aduse de la Paris. Ziua de 10 Mai 1866 se apropia insa de un sfarsit care se anunta inca bogat in evenimente pentru viata politica si de stat a Romaniei sub insemnele noii domnii. Dupa ce la ora 18 Principele, refacut dupa o scurta odihna, a luat pranzul impreuna cu persoanele din suita sa in sala cea mare unde se servea mancarea si unde servitori imbracati in fracuri rosii ornate cu fireturi de fir asezasera treizeci de tacamuri, mai tarziu, in jurul orei 21, Carol a facut o plimbare prin Bucurestiul luminat destul de placut, dar cu o intensitate scazuta deoarece nu putea fi vorba de lampi cu gaz. Dupa reintoarcerea la palat in jurul orei 22, s-a trecut la indeplinirea mai multor formalitati care decurgeau din noul statut al Principelui Carol, cel de domnitor al Romaniei. Membrii Locotenentei Domnesti si cei ai Guvernului condus de Ion Ghica si-au prezentat demisia pentru a da posibilitatea Principelui Carol sa formeze cel dintai Cabinet al noii domnii. Alcatuirea noului Consiliu de Ministri a inceput in seara zilei de 10 Mai si s-a incheiat dupa miezul noptii, la ora 1 ale zilei urmatoare. In noul Guvern erau reprezentate toate partidele din Romania, ministrii provenind atat din munteni, cat si din moldoveni, respectandu-se principiul deja consacrat al Unirii de la 1859. Lascar Catargiu a devenit presedinte al Consiliului de Ministri si ministru de Interne, Petre Mavrogheni Ð ministru de Externe, Ion C. Bratianu Ð ministru de Finante, Ioan C. Cantacuzino Ð ministru de Justitie, Constantin A. Rosetti Ð ministrul Cultelor, generalul Ioan Gr. Ghica Ð ministru de Razboi, Dimitrie A. Sturdza Ð ministrul Lucrarilor Publice. Cu spiritul sau metodic specific germanilor, cu un pronuntat simt al analistului asupra calitatilor si comportamentului oamenilor, Principele Carol a reusit o foarte buna caracterizare a celor care vreme de doua luni, pana la 13 iulie 1866, au format Guvernul prezidat de Lascar Catargiu. Despre acesta domnitorul Carol I scria: “Intreg felul de a fi al acestui barbat, nicidecum inaintat in varsta, respira liniste si prudenta (…), n-are rutina si stralucirea lui Ion Bratianu, dar este insufletit de aceeasi iubire de patrie ca si acesta”. Mai aprecia la Lascar Catargiu latura practica a preocuparilor sale de a infiinta o administratie organizata sistematic. Despre ministrul sau de Finante scria: “(…) liberalul Bratianu, conform ideilor parlamentarismului modern, francez, asteapta mantuirea de la hotararea poporului insusi asupra soartei sale si voieste sa acorde influenta asupra Guvernului tarii unor paturi cat se poate de largi ale poporului”. Il aprecia pe Petre Mavrogheni drept un foarte bun finantist. Pe Constantin A. Rosetti il pretuia pentru talentul si insufletirea ce-l caracterizau, dar ii reprosa temperamentul iritabil si sublinia ca “idealul lui teoretic era si a ramas totdeauna republica”. Despre Ioan Cantacuzino preciza ca are o reputatie nepatata, iar la ministrul de Razboi Ghica aprecia ca stapanea bine arta diplomatica. Cat despre cel mai tanar ministru, Dimitrie Sturdza, cu studii in Germania, acesta aducea in Cabinetul lui Lascar Catargiu, remarca Principele Carol, o putere de munca iesita din comun, bogate cunostinte de specialitate si o perseverenta demna de toata lauda. Dupa constituirea Guvernului prezidat de Lascar Catargiu, domnitorul Carol I a redactat o Proclamatie catre tara datata 11 Mai 1866: “Romani! In destinul unui om nu exista datorie mai nobila decat de a fi chemat sa mentii drepturile unei natiuni si sa consolidezi libertatile. Aceasta misiune este atat de importanta incat am decis sa parasesc fara ezitare o pozitie independenta, o familie, o patrie de care eram legat prin relatii si prin amintiri din cele mai sacre, pentru a raspunde la apelul vostru. Acceptarea plebiscitului, care mi-a adus pe cap coroana lui Stefan si Mihai, mi-a impus o mare responsabilitate, dar sper ca voi putea, cu ajutorul lui Dumnezeu si cu un devotament fara granite, sa asigur patriei mele o existenta fericita si demna de trecutul sau. Romani! Sunt al vostru din toata inima si din tot sufletul meu. Va puteti bizui pe mine mereu, cum ma voi baza si eu pe voi. Data in Capitala noastra la 11 Mai (23 stil nou) 1866. Carol ”
Dupa ce ministrii nou-numiti au depus juramantul in fata mitropolitului primat, acestia au semnat Proclamatia domnitorului Carol I. Se incheia astfel o zi de exceptie din istoria Romaniei, o zi ale carei reverberatii au dainuit in timp. Fericita si simbolica coincidenta istorica, deoarece la 10 Mai 1877 Romania si-a proclamat neatarnarea fata de Poarta otomana, iar peste patru ani, la 10 Mai 1881, Principele Carol I a fost incoronat la Bucuresti devenind cel dintai Rege al Romaniei. Dupa o domnie de aproape o jumatate de secol, Regele Carol I s-a stins din viata la 75 de ani, la 27 septembrie 1914, lasand in istoria Romaniei o mostenire materiala, spirituala si morala care s-a dovedit de o trainicie de neclintit atat in istoria tarii noastre, dar si in cea a Europei.
