Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Calvarul limbii romane la est de Prut:scopurile politice ale linghii moldovinesti

"Testamentul lui Petru I" a trasat strategia de expansiune teritoriala a Rusiei. Apocrif sau nu, documentul a fost transpus cu scrupulozitate in practica de Tarii care i-au urmat lui Petru I, dar si de "tarii rosii" impusi de regimul ...

Share

Constantin Lupu 0 comentarii

16.09.2005 - 00:00
"Testamentul lui Petru I" a trasat strategia de expansiune teritoriala a Rusiei. Apocrif sau nu, documentul a fost transpus cu scrupulozitate in practica de Tarii care i-au urmat lui Petru I, dar si de "tarii rosii" impusi de regimul sovietic. Poate ceea ce au adus nou bolsevicii a fost inlocuirea crucii crestine cu secera si ciocanul.
Tarina Ekaterina II a deschis calea spre Vest, anexand, in 1792, teritoriul actualei Transnistrii si numind-o Novorossia (Rusia Noua). Se pare ca Tarina va fi avut ambitii mai mari, caci se pregatea sa-l faca "rege al Daciei" pe printul Potiomkin. Ea spera sa ocupe intregul spatiu locuit de romani Ð Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania, pentru a face jonctiunea cu slavii din sud si sud-vest (bulgari, sarbi, croati, sloveni) si cei din nord-vestul "Daciei" (slovaci, cehi).
Pana una-alta, dupa numai doua decenii, armatele Imperiului Rus, sub tarul Alexandru I, au trecut Nistrul si au ocupat o parte din estul Moldovei, mai exact ceea ce mai ramasese, dupa ce Imperiul Habsburgic isi adaugase teritoriul actualei Bucovine. Pentru ca locuitorii acestui teritoriu sa-si uite numele si geneza, noii carmuitori rusi au extins denumirea Basarabia (care fusese data celor catorva judete din preajma Marii Negre de domnitorii munteni din familia Basarabilor) la noua cucerire.
Peste mai mult de un secol, Stalin si-a amintit de numele Moldova. Numai ca, din 1918, teritoriul dintre Prut si Nistru revenise la trupul din care fusese desprins in 1812. Exista argumente temeinice sa admitem ca nu-si dorea doar estul provinciei (devenita Basarabia), ci Moldova, in integralitatea ei. Acest gand a stat la baza hotararii sale de a crea un "stat" pe malul stang al Nistrului, pe care l-a botezat Republica Sovietica Socialista Autonoma Moldoveneasca. In felul acesta, romanii moldoveni de peste Nistru au fost transformati in dusmanii patriei istorice, parghia cu care imperialismul rusesc spera sa rupa din nou Basarabia din trupul Moldovei si al Romaniei.
Noua "statalitate" fusese trasata arbitrar pe harta. Aceasta includea Ð desigur, formal Ð o parte din teritoriul Ucrainei sovietice, avand capitala in oraselul Balta. Etnic vorbind, "republica" avea o populatie foarte amestecata, majoritari fiind rusofonii (ucraineni, rusi), carora li se adaugau si romani moldoveni, ca si alte nationalitati. Interesant este ca tocmai la Balta nu traia, la vremea transformarii sale in "capitala", nici un moldovean! Totul s-a datorat unui capriciu al lui Grigori Kotovski, comandant in Armata Rosie, ai carui parinti erau din partea locului...
Peste mai putin de doua decenii s-a implinit si intentia mai veche a tatucai Stalin. A fost, mai intai, ultimatumul din 26 iunie 1940, cand URSS a declarat, practic, razboi Romaniei! Sub imperiul amenintarilor multiple, statul roman a fost nevoit sa cedeze. Astfel ca Basarabia, la pachet cu nordul Bucovinei, a fost incorporata in marele imperiu din est. Putin mai tarziu, s-a descoperit ca acest rapt teritorial nu a fost altceva decat o consecinta a unui protocol secret, pus la cale intre Germania nazista si Uniunea Sovietica, paravan fiindu-i un "inocent" Tratat de neagresiune dintre cele doua tari guvernate de regimuri extremiste.
Ce a urmat s-a conformat unui plan dinainte stabilit. Imediat ce trupele Armatei Rosii au trecut Nistrul, s-a creat RSS Moldoveneasca, reunind Basarabia si "autonomia" transnistreana. Dar nu a fost o insumare mecanica. Si in acest caz, a intervenit dictatorul de la Kremlin, care a retrasat granitele proaspetei republici. Stalin, la fel de arbitrar cum procedase si in 1924, a restrans dimensiunile Transnistriei, partea de nord-est a fostei "autonomii", inclusiv ex-capitala Balta, a fost realipita la Ucraina, Kievului revenindu-i, de asemenea, celelalte teritorii obtinute de la Romania - nordul Bucovinei, Tinutul Hertei si sudul Basarabiei (de fapt, adevarata Basarabie!). Asa ciuntita, fara iesire la Marea Neagra si la Carpati, RSS Moldoveneasca a dainuit pana in iulie 1990, cand parlamentul Moldovei a anuntat autolichidarea republicii unionale.

Politica de mankurtizare
Ce s-a intamplat intre timp nu a fost altceva decat o continua politica de deznationalizare. S-a inceput cu deportari, cu executii in masa, insotite cu deposedari de proprietate. La toate acestea, s-a adaugat refugiul "voluntar" spre Romania al unor largi categorii de populatie, cu deosebire intelectuali. De-a lungul a cinci decenii, alte si alte valuri de transferuri de populatie romaneasca s-au mai produs. Fie ca a fost vorba de recrutarea de tineri ori mai putin tineri tarani romani, pentru a desteleni pamantul in Kazahstan, Astrahan sau Pavlodar; fie prin repartizarea centralizata a absolventilor romani de facultati, facuta - "intamplator" Ð la mii de kilometri de locurile natale; fie, in sfarsit, momirea (cu salarii mult mai mari, cu locuinte etc.) Ð tot a tinerilor romani si tot "intamplator" Ð pentru a lucra pe santiere indepartate ale imensei Uniuni Sovietice.
Fara indoiala, o astfel de politica intinsa pe decenii intregi ar fi adus RSS Moldoveneasca in situatia de a fi aproape total depopulata. Kremlinul, in "intelepciunea" sa, nu a lasat o asemenea problema fara a-i gasi o solutie. Locul populatiei bastinase a fost luat de "specialistii" (chiar necalificatii fiind) rusi, de aparatcikii (activisti ai partidului comunist de la diferite niveluri) care era obligatoriu sa fie tot rusi, de veterani ai razboiului Ð de prisos sa mai spunem ca erau tot rusi -, care primeau ca recompensa un schimb de resedinta, din Orientul Indepartat, sa zicem, intr-o zona cu clima mai dulce, la Chisinau, de exemplu.
Nu vom conchide ca Moscova pusese gand rau romanilor, in general, sau, daca vreti, romanilor moldoveni. Nicidecum. La fel au procedat si cu lituanienii, cu letonii, cu estonienii, cu tatarii, cu cecenii s.a.m.d. Politica aceasta ar putea fi numita "mankurtizare".
Erau, deci, pe de o parte, metode administrative brutale, precum deportarile si colonizarile, dar si unele mai subtile. Acestea vizau inlocuirea treptata a limbii, a culturii si civilizatiei populatiei majoritare autohtone cu elemente spirituale rusesti.
Nu intamplator. Caci, se stie, popoarele care isi uita obiceiurile, isi uita istoria, isi uita limba si nu o mai folosesc, dispar de pe fata pamantului. Sau, cum s-a spus mai tarziu, se "mankurtizeaza". Termenul a fost folosit de scriitorul Cinghiz Aitmatov, in romanul sau "O zi mai lunga decat veacul". Aitmatov era kirgiz, dar practicile deznationalizante rusesti (sovietice) au fost aceleasi pe tot cuprinsul imensei "inchisori a popoarelor". Pentru a trece de furcile caudine ale cenzurii, romancierul face apel la o parabola. Anume ca juanjuanii, cotropitorii de odinioara ai tinutului Sari Ozeki, isi tratau prizonierii cu o cruzime fara seaman. Uneori ii vindeau robi prin tinuturile invecinate, si pentru prizonieri acest lucru era socotit un mare noroc, pentru ca un rob putea, mai devreme sau mai tarziu, sa fuga indarat, in patrie. Insa cei pe care juanjuanii si-i pastrau aveau parte de o soarta cumplita. Juanjuanii ucideau memoria robilor, mai cu seama a celor tineri, printr-o cazna infricosanta: imbracarea capului in siri. Capul victimei era mai intai ras la piele, iar firele de par smulse cu migala din radacini. Intre timp, alti juanjuani, mesteri in aceasta indeletnicire, injunghiau pe-aproape o camila batrana. Dupa ce o jupuiau, alegeau mai intai, despartind-o de rest, pielea cea mai butucanoasa, mai groasa, de pe grumaz. Taiau aceasta piele in buctii pe care le intindeau numaidecat, aburinde inca, pe capetele rase, ca niste plasturi, alcatuind ceva asemanator castilor de baie de astazi. Asta se chema "a imbraca un siri". Cel supus unui asemenea tratament fie murea, neputand indura chinurile, fie isi pierdea pentru totdeauna memoria, transformandu-se intr-un mankurt Ð rob ce nu-si mai aminteste propriul trecut. Din pielea de pe grumazul unei camile se puteau confectiona cinci-sase siri. Odata pricopsit cu un siri, nefericitul era varat cu gatul intr-o obada de lemn, ca sa nu mai poata atinge pamantul cu capul. Prizonierii erau dusi apoi departe, in stepa, pentru ca urletele lor zadarnice si sfasietoare sa nu se mai auda, si abandonati acolo, cu mainile si picioarele legate, in bataia soarelui, fara apa si hrana. Cazna dura cateva zile. Patrule intarite pazeau, ici-colo drumurile, ca nu cumva cei din neamul osanditilor sa incerce a-i salva cata vreme mai erau in viata. Asemenea incercari erau insa extrem de rare, caci in stepa neteda ca-n palma se putea observa, la orice ora, cea mai mica miscare. Mai tarziu, cand se afla ca juanjuanii au transformat vreun rob in mankurt, nici neamurile cele mai apropiate nu incercau sa-l salveze: ar fi insemnat sa aduca acasa doar umbra celui ce fusese odinioara. (...)
Cei mai multi dintre prizonierii aruncati in camp sfarseau in chinuri groaznice, sub soarele stepei. Ramaneau in viata doar un mankurt sau doi din cei cinci-sase osanditi. Nu de foame piereau, si nici chiar de sete, ci in urma chinurilor de neindurat, de-a dreptul salbatice, pricinuite de pielea aceea de camila, care se usca. Contractandu-se nemilos sub razele soarelui dogoritor, siri-ul strangea capul ras al robului ca intr-un cerc de fier. Dupa doua zile, parul martirizatilor incepea sa creasca. Firele de par asiatic, aspre si tepoase, cresteau sub pielea tabacita si, de cele mai multe ori, negasind iesire, se incovoiau si reintrau in pielea capului, pricinuind chinuri cumplite, insotite de intunecarea totala a mintii. Abia in cea de-a cincea zi juanjuanii veneau sa vada daca a supravietuit vreun prizonier. Daca fie si un singur martirizat ramanea in viata, se chema ca scopul fusese atins.
Acestuia i se dadea apa, era scos din lanturi si, cu timpul, puterile ii reveneau, se punea pe picioare. Era de-acum un rob-mankurt, caruia memoria ii fusese smulsa, si de aceea foarte pretios, facea cat zece robi la un loc. Exista si o regula: daca in incaierarile dinlauntrul tarii era ucis un rob-mankurt, rascumpararea ceruta pentru asemenea pierdere era de trei ori mai mare decat cea pretinsa pentru viata unui om liber. Mankurtul nu mai stia cine e, din ce neam se trage, nu-si cunostea numele, nu-si amintea copilaria, tatal, mama Ð intr-un cuvant, n-avea constiinta de sine a unei fiinte omenesti. Lipsit de personalitate, mankurtul prezenta numeroase avantaje economice. Era totuna cu o faptura necuvantatoare, si de aceea intru totul obedient si inofensiv. Nu se gandea niciodata la evadare. Pentru orice stapan de sclavi, revolta lor e lucrul cel mai de temut. Orice rob e un virtual razvratit. Mankurtul era, in felul lui, singura exceptie. Lumii lui launtrice ii era strain imboldul la rascoala, la nesupunere. Cu el n-aveai a te teme de asa ceva. De aceea nu trebuia pazit si cu atat mai putin suspectat de ganduri tainuite. Mankurtul isi recunostea, intocmai ca un caine, doar stapanul. Nu schimba o vorba cu nimeni. Toate gandurile lui se indreptau spre indestularea pantecelui. Alta grija n-avea. De aceea implinea poruncile orbeste, cu zel si fara preget. Mankurtul era pus de obicei la muncile cele mai murdare si mai grele sau la treburile searbede, plictisitoare, care cereau mare rabdare. Numai un mankurt putea indura singuratatea, nesfarsita intindere si pustietatea stepei, pazind turma de camile scoasa la pasunat. Un singur mankurt inlocuia, in acele departari, o multime de argati. Tot ce trebuia era sa-i dai de mancare, atunci iti lucra vara si iarna fara murmur, fara sa simta ca se salbaticeste si fara sa se vaiete de lipsuri. Porunca stapanului ii era lege. Iar pentru sine, in afara de hrana si de cateva zdrente Ð atat cat sa nu inghete in stepa Ð nu cerea nimic.
Cine a urmarit istoria teritoriului de la est de Prut aflat sub ocupatie ruseasca poate confirma similitudinea cu parabola lui Aitmatov. Poetul basarabean Petru Carare a observat acelasi lucru. In 1972, subtitrand "Din jungla colonialismului", a inselat cenzura si a publicat volumul "Sageti". Cerberul sovietic va fi fost multumit ca se va da o noua lovitura colonialistilor occidentali. si a dat viza volumului, din care citam cateva versuri: "In stanga vecini,/ In dreapta vecini,/ Deasupra vecini,/ Dedesubt vecini/ si toti sunt straini,/ Straini veniti de departe./ Straini in fata,/ Straini in spate/ si numai fratii departe..." sau "Noi avem un hot in casa,/ Noi cu hotul stam la masa,/ Ne-a iesit mai ieri in cale/ Cu idei si cu pistoale/ si-acum sa ne ia se-ndura/ si bucata de la gura/ si-nca alta noutate:/ Esti dator sa-i spui si frate...". Nici parabola lui Petru Carare n-a atras atentia cenzorului aceluiasi volum: "Leule, avem, fartate,/ Cam aceeasi libertate,/ Libertate fara pusca:/ Liber esti sa stai in cusca". ("De-ale circului").

Rusia tarista, mai putin eficienta?
Dominatia autocratismului tarist rus, timp de peste un secol (1812-1918), n-a reusit, in ciuda tenacitatii eforturilor, sa afecteze, in esenta, nici obiceiurile populatiei romanesti, nici limba, care au reusit sa se conserve.
Limba romana a fost interzisa in administratie in 1843, iar in scoli continua sa functioneze doar ca obiect de predare. In 1866, limba romana a fost exclusa, mai intai, din Liceul Regional din Chisinau (acolo un si-a facut studiile si B.P. Hasdeu), ulterior si in celelalte tipuri de scoli. Oricum, insa, si pana atunci, in scoli, inclusiv la Liceul Regional din Chisinau, limba romana se preda in ruseste!
La 3 februarie 1871, tarul a emis ucazul "Despre suspendarea predarii limbii moldovenesti in scolile tinutale din Basarabia", sub pretextul ca "graiurile locale in Imperiul Rus nu se predau". Apoi, in 1872, limba romana a fost exclusa din sfera cultului religios. Astfel ca slujbele din biserici se faceau in ruseste, iar literatura ecleziastica in limba romana a inceput sa fie arsa!
Totusi, in sate, taranii au continuat sa foloseasca limba romana. In cele mai mici catune erau cunoscute versurile preotului Alexe Mateevici (1888-1917) Ð "Limba noastra": "Limba noastra-i o comoara/ In adancuri infundata,/ Un sirag de piatra rara/ Pe mosie revarsata./ Limba noastra-i foc, ce arde/ Intr-un neam, ce fara veste/ S-a trezit din somn de moarte,/ Ca viteazul din poveste..."
Peste ani, dupa proclamarea independentei la 27 august 1991, a fost decretat ca imn national al noii Republici Moldova "Desteapta-te, romane!", la doi ani dupa ce aceeasi masura fusese luata la Bucuresti. Cand s-au mai dezmeticit, dupa 1994, "moldovenistii" (un soi de mankurti) nu s-au lasat pana nu au inlocuit imnul tuturor romanilor. Dupa indelungi deliberari, dar in necunostinta de cauza, ei au optat pentru "Limba noastra" a lui Mateevici, cu gandul c-ar fi vorba despre limba... "moldoveneasca". De buna seama, nu cunosteau mesajul lui Alexe Mateevici catre invatatorii basarabeni: "N-avem doua limbi si doua literaturi, ci numai una, aceeasi cu cea de peste Prut. Aceasta sa se stie din capul locului, ca sa nu mai vorbim degeaba. Unii zic ca limba romaneasca e frantuzita. Asta nu-i adevarat! Ce e drept, sunt si in Romania unii rataciti in ce priveste limba, dar trebuie sa se stie ca cel mai puternic curent acolo e cel popular in limba si in literatura. Noi trebuie sa ajungem de la limba noastra proasta numaidecat la limba literara romaneasca".
Daca autoritatile rusesti n-au reusit sa inlocuiasca limba populatiei bastinase cu limba rusa, au reusit, in schimb, sa construiasca un zid intre vorbitorii aceleiasi limbi. Consecinta a fost ca romanii basarabeni nu au mai putut avea contacte cu consangenii lor de peste Prut tocmai in perioada cand erau mai numeroase si mai pronuntate transformarile pentru crearea limbii romane literare moderne.
Izolationismul nu a fost suficient pentru ocupantii rusi. Trebuia neaparat sa fie inlocuit glotonimul limba romana (corespunzator etnonimului roman) cu limba moldoveneasca (moldovean). Procesul a fost analizat cu pertinenta de cercetatoarea Lidia Colesnic-Codreanca, de la Chisinau. Ea pledeaza, cum e si normal, pentru existenta unui grai moldovenesc, care, impreuna cu graiul muntenesc, eventual si cu alte doua-trei graiuri, sa defineasca dialectul dacoroman. Acesta nici macar nu este singurul dialect, caci limba romana are, de toate, patru mari grupe de dialecte: dacoromana, aromana (macedoromana), meglenoromana si istroromana, ultimele trei numite si sud-dunarene.
De la inceputul inceputurilor, denumirea glotonimului era limba romana (sau rumana). De la sfarsitul secolului XVIII si inceputul secolului XIX, o data cu ocuparea estului Moldovei - Transnistria (1792) si Basarabia (1812) Ð de catre Rusia, s-au folosit, in paralel, si glotonimul limba romana, dar si cel de limba moldoveneasca, atat la Iasi, la Chisinau, cat si la St. Petersburg. Ba, mai mult, s-a incercat utilizarea tendentioasa a glotonimului limba moldoveneasca (in loc de limba romana) si atunci cand este vorba despre limba vorbita si scrisa in Principatele Unite.
Era evidenta politica autoritatilor ruse de ocupatie de a desparti limba romana folosita in estul Moldovei (Transnistria, apoi Basarabia) de cea din restul Moldovei, din Principatele Unite si, ulterior, din Romania. Autoritatile de ocupatie au incercat chiar crearea unui dialect apropiat limbii ruse, pe care sa-l boteze ca limba moldoveneasca. Nu s-au reusit prea multe lucruri. Doar in terminologia gramaticala au fost calchiate (traduse) din ruseste si doar adaptate la sistemul limbii romane denumiri ciudate, precum grai (in loc de verb), asupra-grai (adverb), unitoare (conjunctie), treptele potrivirii (gradele de comparatie).
Cert este ca initiativele de acest fel nu au avut prea multa trecere in randul populatiei. Mai cu seama ca se acutiza tot mai puternic conflictul lingvistic intre limba rusa si limba romana, pe masura ce se trezea constiinta nationala, prin lupta pentru eliberarea nationala si apararea limbii romane. Comunitatile locale cereau introducerea limbii romane in scoala "ca disciplina obligatorie", "libertatea predarii in limba materna", reinvia tiparul bisericesc in limba romana, apareau ziare si reviste in romaneste.

Laboratorul lingvistic transnitrean
Transnistria a fost gandita de I.V. Stalin ca model de vitrina a unei republici moldovenesti. La indicatiile lui, s-a constituit, in 1924, o "autonomie moldoveneasca", in cadrul RSS Ucrainene, numita oficial Republica Socialista Sovietica Autonoma Moldoveneasca (RSSAM). Erau urmarite doua tinte. Mai intai, Basarabia. Apoi, privirile Kremlinului se indreptau si dincolo de Prut, pana la culmile Carpatilor. Si, de ce nu?, mult mai departe. Cum s-a si confirmat, ulterior, prin modul cum s-au derulat evenimentele de dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Asadar, pe 6 februarie 1924, basarabeanul Mihail Frunze (Frunza) a avizat un memoriu privind crearea RSSAM, recunoscuta oficial de Moscova in acelasi an, pe 12 octombrie.
Momentul acesta a coincis cu o atentie deosebita a guvernului bolsevic fata de "constructia lingvistica" in republicile sovietice nou formate. Era vorba despre crearea scrisului si limbii popoarelor neruse. Acestea erau, de fapt, mijloace tactice in realizarea obiectivului strategic de deznationalizare a popoarelor si de constituire a unui puternic stat centralizat. Inca de pe atunci, se punea problema crearii poporului unic sovietic. Desigur, acest popor unic va fi trebuit sa vorbeasca intr-o limba unica. Evident, limba rusa. Pana la acel stadiu, erau necesare unele "renovari", "haine" noi pentru limbile nationale, care sa le apropie treptat de limba rusa.
La drept vorbind, crearea unei "noi limbi" in RSSAM a avut preliminarii anterior formarii acestei republici. In aceasta privinta, erau controverse intre cele doua grupari - a "moldovenistilor" si a "romanizatorilor".
Partidul comunist se va fi simtit obligat sa faca ordine. La 19 septembrie 1924, Biroul CC al PC(b) din Ucraina a adoptat hotararea "Cu privire la crearea RSSAM in componenta RSS Ucrainene", care prevedea si "dezvoltarea limbii populare moldovenesti". Totusi, in anii 1924-1926, hotararea nu s-a aplicat, producandu-se asimilarea treptata a "limbii moldovenesti" cu romana. Atat dictionarele rus-moldovenesc, cat si cel moldovenesc-rus, publicate in 1926 la Balta, dar si limba tipariturilor din RSSAM nu reprezentau inca "limba moldoveneasca" proiectata de catre organele de partid. Ceea ce a atras, in noiembrie 1925, critica lui I.I. Badeev, secretar al Comitetului moldovenesc regional al PC (b) din Ucraina, la conferinta a II-a a comitetului. Acesta, referindu-se la limba scrisa din RSSAM, spunea ca "nu este curat moldoveneasca, in ea mai sunt inca multe cuvinte romanesti frantuzite, dar noi, treptat, o vom curati-o si o vom face accesibila celor mai largi mase ale truditorilor din RSSAM". Reafirmand necesitatea crearii "limbii moldovenensti", el adauga ca "intr-un viitor apropiat, si la noi vor aparea, daca nu revolutionari, cel putin reformatori ai limbii si vor cere o asa limba care sa fie inteleasa nu domnilor, ci muncitorilor si taranilor moldoveni".
In fond, Badeev trimitea la ideile proletcultiste, care stabileau o linie de demarcatie intre cultura "burgheza" precedenta si cea noua "proletara". Ca atare, pentru a justifica planul de creare a "limbii moldovenesti", activistii culturali din RSSAM proclama intreaga mostenire culturala din RSSAM de pana la revolutie "pseudomoldoveneasca", iar limba romana Ð o limba de "salon a burgheziei".
Prima incercare de a pune proiectul in aplicare a fost intreprinsa de G.I. Buciuscanu (pe atunci, comisar al poporului Ð ministru - pentru Invatamant). Acesta alcatuieste, in 1925, gramatica "limbii moldovenesti". Ea va fi suprimata, pe motiv ca "autorul a utilizat normele ortografice si terminologia traditional moldoveneasca de pana la revolutie Ð adica romaneasca".
La sfarsitul lui decembrie 1926, este inaugurat Comitetul stiintific Moldovenesc, avand o sectie lingvistica, condusa de L.A. Madan. Si pana in momentul infiintarii acestei institutii, Madan a predat "limba moldoveneasca", conform normelor gramaticale elaborate de el insusi, la cursurile de pregatire a invatatorilor moldoveni. La elaborarea "limbii moldovenesti", deosebita de limba romana, L. Madan pornea de la ideile teoretice ale lui N.Marr despre "caracterul de clasa al limbii", afirmand ca "limba moldoveneasca literara" a aparut o data cu formarea RSSAM. Sunt schimbate gramatica, ortografia. P.I. Chior, comisar al poporului pentru Invatamant, si presedinte al Comitetului stiintific moldovenesc, publica, in februarie 1929, brosura "Despre ortografia moldoveneasca", in care incearca sa elucideze unele aspecte controversate: "De-amu vo doui luni di zali, dicand "Plugaru Ros" isi lunjesti discusaia dispri orfografia moldovineasca, mai intai trebui di spus ca sfada merji nu dispri limba moldovineasca, da dispri orfografii, adica dispri samnuirea sunitilor cari sant in limba jii moldovineasca... Toati ancurcaturili si greutatali orfografiei noastri sa trag di la faptu ca noui nu ni ajiung buchi rusasti pintru alfavitu moldovinesc".
Discutiile pe marginea ortografiei vorbesc despre o lupta intre cele doua curente din tabara "moldovenistilor". Unii pledau pentru crearea limbii moldovenesti doar pe baza graiului moldovenilor din RSSAM, ceilalti optau si pentru graiul moldovenilor din centrul Basarabiei, incercand, deci, sa pastreze unitatea lingvistica a moldovenilor din RSSAM si Basarabia.
Acelasi P.I. Chior scria in amintita brosura: "Ei stau pintru adaugarea buchiilor celea cari n-ajiung inci; eu stau pintru alcatuirea alfavitului moldovinesc din literi rusasti, dar niamesticand rostirea moldovineasca cu rostirea rusasca".
La Conferinta a IV-a a Comitetului moldovenesc regional al PC (b) din Ucraina din 10-16 noiembrie 1927, V. Holostenko (acelasi care a fost si secretar general al PCdR), in raportul sau "Despre rezultatele si perspectivele politicii nationale", sublinia ca acei care infaptuiesc "constructia national-culturala in RSSAM nu trebuie sa uite in nici un caz perspectivele pe care le avem in Basarabia, pentru ca granita noastra nu este Nistrul, ci Prutul. De aceea, lucrul nostru in acest domeniu trebuie sa fie proiectat in asa fel ca sa nu ne izolam in acest teritoriu pe care il avem acum, dar sa tinem cont de faptul ca in viitor lucrul in domeniul constructiei nationale va fi infaptuit si printre moldovenii din Basarabia".
In deplina concordanta cu aceasta teza, P. Chior scria: "acela (care pledeaza pentru graiul moldovenilor din RASSM Ð n.n.) nu si gindesti la viitoru neamului s'a linghii moldovinesti... Acela a scapat din videri si problema intrejirii neamului moldovinesc sub steagu ros a RSSAM unit cu moldovenii si di dincolo di Nistru Ð da poati si di dincolo di Prut. Acela nu s-a gandit la ceea ci a vini vremea unirii moldovenilor di dincolo di Nistru cu RSSAM si atunci problema orfografiei moldovinesti dizlegati drept capati s'o insamnatati politiceasci, larjind inraurirea noastri si pisti hotarili Prutului s'a Dunarii undi traiesc milioani di moldoveni plugari sub steagu boieresc al Romaniei".
El a prezentat, in martie 1929, la sedinta Biroului Comitetului moldovenesc regional al PC (b) din Ucraina, un raport despre ortografia "limbii moldovenesti". La ideile sale mai vechi, mai adauga: "alfavitu cari al alcatuim noi amu trebui si hii asa ca si la moldovenii mai sus pomenit (de pe ambele maluri ale Prutului Ð n.n.) si poati usor al intaleji s'al potriji cu alfavitu lor latinesc".
Desi ideile avansate de Pavel Chior aveau bataie lunga, ele nu conveneau, totusi, unor lideri de partid. Care l-au si condamnat pentru orientarea "spre dialectul taranilor de peste Prut si apropierea alfabetului moldovenesc de cel latin". In consecinta, s-a dispus ca in alfabetul "limbii moldovenesti" sa fie pastrate literele rusesti existente.
Ulterior, Comisariatul Poporului pentru Invatamant, impreuna cu Comitetul Stiintific Moldovenesc au adoptat schimbari in ortografia "limbii moldovenesti", care trebuiau sa apropie "dreapta scriere a linghii moldovinesti di graiu jiu moldovinesc".
Opera de creare a "limbii moldovenesti" s-a desfasurat in conditii destul de "anevoioase". Or, o limba nu putea fi creata de cateva persoane in 3-4 ani. In 1929, P. Chior recunostea: "Comisaru di luninari ii nevoit cu noptali intreji si prijudeci toati problemili teoretici a culturii moldovinesti cand alt chip sfatuitor la problemili academici nu mai ai...", deoarece "... cadru celor di s-o ridicat pan la jiudicarea problemelor stiintainici pot sa-l numeri pi dejiti".
Ca sa ajute la realizarea cu succes a "acestui lucru istoricesc", in RSSAM este trimis de la Moscova, in calitate de "consultant", lingvistul M.V. Serghievski, autor al unui dictionar rus-roman si al altuia roman-rus, care au circulat in anii 50 si in Romania. Despre Serghievski, P.I. Chior scria: "Ci pot lua di la dansu ci el sangur nu stii limba moldovineasci, da graiu basarabean cari ii luat ca temelia incercarilor lingvistici el nici atata na-l cunoasti ci el sangur numa incepi as faci cunostinti cu limba moldovineasci din RSSAM".
Noua ortografie si alfabetul rusesc nu dadeau inca destula "originalitate" si caracter independent "limbii moldovenesti". Mai era nevoie de un lexic nou, deosebit de limba romana. Cum se putea forma un asemenea lexic, dezvaluie tiraspoleanul L. Madan, de parca ar fi folosit o reteta gastronomica infailibila : "Noi formam cuvinte in primul rand de la radacini moldovenesti. Luam sufixele cele mai caracteristice pe care le folosim in limba moldoveneasca deosebit de limba romana. Apoi luam cuvinte rusesti si ucrainesti sau care s-au incetatenit la noi si pe care le folosim ca pe ale noastre. Acceptam si cuvinte internationale. Cuvintele care-s acceptate in toate limbile noi le introducem treptat, in dependenta spre cine ne orientam".
Ceea ce a rezultat au fost niste ciudatenii lingvistice. Cuvinte cu radacini rusesti la care erau alaturate sufixe romanesti: "boleti Ð bolesc", "iskusstvo Ð iscusnisie", "real'no Ð realnic", "cul'turno Ð culturnic"; cuvinte traduse din ruseste fara discernamant: "sobranie Ð ingramadire", "iazakoznanie Ð limbostiinti", "gosudarstvennai Ð statnic", "prostoi Ð improstit", "ciugunno liteinai zavod Ð zavodu di turnat seaun", "tekuscie dela Ð treghi curgatoare", "udarnai meseat Ð luna lojitoari"; cuvintelor nascocite, pentru a inlatura echivalentele romanesti: "povtoriti Ð adadaori (a repeta)", "kacestvennai Ð cumatatainic (calitativ)", "kolicestvennai Ð catamic (cantitativ)"; termeni internationali moldovenizati: "barometru - aeromasurator", "aeroplan Ð sungurzburator", "automobil Ð sungurmergator". Cam asa arata "Cuvantelnicu academicesc al linghii moldovinesti".
Organele de partid din RSSAM pareau si ele satisfacute de ceea ce lucrase Comitetul Stiintific Moldovenesc, care a contribuit la inventarea "limbii moldovenesti": "... in dezvoltarea culturii moldovenesti, Comitetul Stiintific a adus o serie de contributii valoroase..., a creat aceasta limba, a creat gramatica si o serie de alte materiale ajutatoare care au asigurat dezvoltarea culturii noastre", se spunea intr-un document din mai 1931.
Tocmai cand se aduceau elogii pentru modul cum se reusise "dezvoltarea limbii moldovenesti", deodata, la 2 februarie 1932, se hotaraste trecerea scrisului moldovenesc la grafia latina, "limba moldoveneasca"! Asa se stabilise undeva sus, la Moscova.
Dupa sase ani, in 1938, teza rusificanta a devenit din nou prevalenta, rupand graiul moldovenesc de limba romana si reintroducand alfabetul chirilic. La 19 mai 1938, Comitetul Implinitor Central al RSSAM, a adoptat, astfel, o hotarare, in care se mentiona: "Dusmanii norodului, care au operat in Moldova, au petrecut politica dusmanoasa pe frontul zidirii national-culturale, limba moldoveneasca cu cuvinte si termeni din saloane-burgheze romanesti, au introdus alfabetul latin neinteles pentru truditorii Moldovei. Luand in seama cerintele truditorilor Moldovei, Prezidiumul Comitetului Implinitor Central al RSS Moldovenesti hotaraste: A trece scrisul moldovenesc de la 1 iunie 1938 de la alfabetul latin la alfabetul rus".

Experimentul se extinde
Dupa ocuparea militara a Basarabiei in 1940 si, apoi, in 1944, experimentul inceput in Transnistria a fost continuat. Cu atat mai mult, cu cat "culturnicii" din RSSAM s-au transferat de la Tiraspol la Chisinau, ocupand vidul creat prin refugiul peste Prut a majoritatii intelectualilor romani.
In 1940, cand URSS au anexat Basarabia, la moda era teza lui Serghievski, cum ca ar exista o noua limba romanica orientala, alaturi de limba romana, dar independenta de aceasta. Noua limba, limba moldoveneasca, trebuia sa se foloseasca de alfabetul chirilic.
Inventarea unei "limbi moldovenesti" pe baza graiului popular, avusese, asadar, drept obiectiv principal justificarea unei identitati moldovenesti deosebite de cea romana. Ea constituia, de fapt, o expresie a pretentiilor teritoriale sovietice fata de Romania, o incercare de a indreptati viitoarea ocupatie a Basarabiei.
Interesant este ca, imediat dupa razboi, cand URSS si-a mutat sferele de influenta in tarile Europei Centrale si de Est, determinante au devenit teoriile lingvistice ale lui N.I. Marr, incuviintate si de Stalin, potrivit carora limba rusa trebuia sa fie o "limba mondiala", cum fusese candva latina. La acea vreme, "moldoveneasca" ajunsese in dizgratie, fiind considerata o limba lipsita de istorie, un idiom slavo-roman, a carei singura sans era sa se topeasca intr-o limba slava puternica, asa cum era limba rusa.
Dupa 1950, I.V. Stalin il trece in dizgratie pe Marr, dar nu si obiectivul final al rusificarii limbilor nationale. Doar ca insista pe un ritm mai lent, care sa nu socheze populatia.
Pe timpul perestroikai lui Mihail Gorbaciov a reinviat miscarea de eliberare nationala. Demonstratiile de prin anii 1985-1990 aveau ca tinte importante lupta pentru limba, pentru alfabet, pentru istoria adevarata a poporului.
Imediat dupa ce, in 1990, RSSM se autodizolva si se proclama Republica Moldova, este oficializata si folosirea alfabetului latin, in locul celui chirilic. Chiar daca "culturnicii" speriau populatia ca exista pericolul ca democratii (cum erau numiti cei ce se opuneau regimului sovietic) sa instituie un analfabetism de masa.
Nu a existat, in acei ani, curajul de a se debarasa de termenul anacronic de "limba moldoveneasca". Totusi, tacit, toata lumea considera ca vorbeste si scrie in limba romana. De altfel, la scoala manualele folosite erau de "Limba romana", mass-media tot limba romana declarau ca o folosesc. Atat doar ca articolul 13 din Constitutia adoptata de parlamentul agrariano-comunist de la Chisinau inscria ca limba oficiala era "limba moldoveneasca".
La 2 septembrie 1990, cand Moscova a simtit ca, prin studierera limbii, a literaturii, a istoriei, exista pericolul revenirii Basarabiei la matca dinainte de 1940, a fost reinviata ideea unui "stat" pe malul stang al Nistrului, purtand, denumirea de "republica moldoveneasca nistreana".
Proclamarea, la 27 august 1991, a Republicii Moldova, prin adoptarea Declaratiei de independenta, care era pe trei sferturi o istorie a raptului suferit de Romania din partea URSS, a declansat, la putin timp apoi, in martie 1992, un razboi intre Chisinau si Tiraspol, acesta din urma sub patronajul nemijlocit al Armatei a 14-a ruse. Militarii fusesera dislocati in Transnistria, sub numele de Armata 52 sovietica, inca dinainte de 1940, in vederea realizarii visului expansiunii spre vest. Dupa al doilea razboi mondial, sub noua denumire de Armata a 14-a, s-a facut trecerea de la URSS la Federatia Rusa. Ca, in cele din urma, sa devina "Grupul Operativ de Trupe Rusesti" (un fel de trupe de mentinere a pacii, cu "casti albastre"), pentru a aplana un conflict pe care l-a generat si la care a participat efectiv!
De fapt, in "republica moldoveneasca nistreana", desi sunt statuate trei limbi oficiale Ð moldoveneasca, ucraineana si rusa, in administratie se foloseste doar ultima dintre ele.
"Razboiul scolilor", cum s-a numit situatia celor cateva unitati de invatamant transnistrene, in care predarea se mai face in limba romana cu grafia latina, a definit foarte exact prin ce se deosebeste "limba moldoveneasca" din mintea diriguitorilor de la Tiraspol de aceeasi "limba moldoveneasca", despre care vorbesc comunistii lui Vladimir Voronin, instalati la putere din 2001. Grafia face sa-i desparta. Liderul separatist, rusul Igor Smirnov, nu concepe sa fie scoasa din uz grafia chirilica. Pe jumatate rusul Vladimir Voronin, presedintele Republicii Moldova, accepta grafia latina pentru "limba moldoveneasca", dar are ce are cu limba romana, cu istoria romanilor.
Incet-incet, s-a uitat ca prin anii 90 se sarbatorea "Limba noastra cea romana". Acum se sarbatoreste, pur si simplu, "Limba noastra".
In asemenea conditii, a fost incurajat moldovenismul primitiv, al carui promotor este pseudo-savantul Vasile Stati, autorul unui aberant dictionar moldo-roman. Stati nu face altceva decat reinvie eforturile moldovenistilor din RSSAM, creand cuvinte care mai de care mai ciudate.
Mai mult, in presa guvernamentala, s-a permis cultivarea ideii ca introducerea grafiei latine a fost rezultatul unui plan subversiv. In urma cu trei ani, acad. I. Popusoi, dr. doc. in biologie, si conf. M. Caftanat, de la Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice, au scris in oficiosul "Moldova Suverana": "Trecerea brusca la grafia latina si inlaturarea limbii ruse din invatamantul scolar a (sic!) avut efectul unui gigantic pas inapoi", in contrasens cu "eruptia culturala" ce s-a produs dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Introducerea, in 1989, a grafiei latine este calificata drept un "injositor regres social".
Se lanseaza opinia ca acest act a fost "minutios si preventiv (n.n. premeditat!) calculat", intrucat, ca o consecinta, "natiunea moldoveneasca a fost divizata in intelectuali si semianalfabeti".
"Savantii" scriu mai departe: "Democratia romanofila in mod fulgerator a varat pe gat intelectualilor moldoveni denumirea "limba romana" pentru limba de stat. Frica, iar mai apoi obisnuinta a (sic!) impus aceasta metamorfoza si natiunilor conlocuitoare. Cu patura taraneasca si muncitoreasca a societatii procedura romanizarii prompte era sortita la esec. Intelectualii au trecut rapid la grafia latina. Muncitorilor si taranilor insa nu le ardea de grafia latina - coplesiti de saracie, ei cautau mijloace de salvare a familiei, devenind in mod automat semianalfabeti".
Autorii au observat ca scopul introducerii grafie latine ar fi fost lichidarea natiunii moldovenesti. Persoanele, pentru care grafia latina ar fi devenit un obstacol, au fost "constransi sa citeasca numai publicatiile de limba rusa" si, astfel, a fost "stimulata realizarea scopului-cheie al unionistilor Ð lichidarea natiunii moldovenesti".
Tot grafia latina ar fi fost vinovata si pentru o acutizare in relatiile dintre parinti si copii. In conditiile in care "copiii taranilor si muncitorilor de la sate si orase, spre deosebire de parinti, nu poseda rusa si nu cunosc nici scrisul chirilic", "intre parinti si copii a fost ridicat un perete invizibil si de nepatruns". "Izoland in acest fel pe parinti de la procesul de instruire si educatie a copiilor, unionistii si-au curatit calea pentru manipularea nestingherita a fragedelor suflete ale copiilor si, prin activitatea politica impusa elevilor si studentilor, sa demonstreze Europei ca masele "tineretului romanesc din Basarabia" sunt cu trup si suflet pentru unirea cu patria-mama".
Concluzia? "Se poate, deci, presupune ca trecerea brusca la alfabetul latin a fost efectuata nu din exces de zel, ci din rea-vointa, cu un scop viclean, chibzuit ingenios".
Avatarurile limbii romane la est de Prut sunt departe de a se fi incheiat...


Moldovenisme cu Druta


Academicianul Silviu Berejan, lingvist important de la Chisinau, facea un test semnificativ. El a luat un fragment dintr-un roman al lui Ion Druta - "Clopotnita" - si l-a transcris cu particularitatile proprii vorbirii moldovenesti din Republica Moldova.
Varianta origianala: "Porneste dar pe jos si el. Daca nu-l ajunge nici o masina din urma, il va culege autobuzul de la cinci si jumatate undeva pe o margine de drum. A face insa miscari in aer liber e, oricum, mai sanatos decat a sta locului si-a te legana impreuna cu umbrele. Scria Amosov intr-o revista, apoi si japonezii au confirmat, ca fara cincisprezece mii de pasi facuti zilnic organismul n-are forta necesara pentru a se reface, si ziua fara sapte-opt kilometri facuti pe jos e ca si cum ar fi o zi pierduta.
A legat geanta de plasa cu portocale, facand din ele un fel de desagi. Si i-a aruncat pe umeri, pornind incet de-a lungul soselei".
Varianta prelucrata. "Pornesti dari pi jios si el. Daci nu-l ajiunji nis' o masini din urmi, l-a culeji avtobusu di la pol sestovo (sau: di la jiumatati la sasi) undeva pi o marjini di drum. Da si ti nist' la vozduh ii, orcum, mai sanatos dicit a sta locului s-a ti legana impreuni cu umbrili. Scrie undeva Amosov intr-on jurnal, pi urmi si iaponenii o potvirdit, ci fari sinspresi nii di pas facut in tati dziua organizmu n-ari puterea trebuinsioasi si si dreagi, si dziua fari sapti-opt kilometri facut pi jios ii ca si cum ar si dzi prapaditi.
O legat sumca di avocsa cu apelsini, facand din eli pon fel di desaj'. Si i-o azvirlit pi umer', pornindu-si inset de-a lungul susalii".
Evident, Ion Druta, initiatorul unora din activitatile curentului moldovenismului primitv ("Casa noastra, Republica Moldova", inaltarea monumentului "Badea Mior") a scris intr-o curata limba romana literara.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...