In "Caiete", Paul Valéry (scriitor francez, 1871-1945) are o fabula privind pofta nesatula de slava desarta (si pe care o voi povesti cu cuvintele mele): O broasca a vrut sa fie cat boul de mare – si a inceput sa se umfle… La inceput, treaba a mers bine… se umfla… se umfla… incat, inainte de a plesni, avea iluzia ca se marea dupa cum voise… si a plesnit! O alta broasca a vrut, dimpotriva, sa se faca mica-mica, precum un fluturas… dar nici macar n-a putut incepe sa se micsoreze. Morala: «Este mai usor sa te faci mai mare", sau mai degraba sa te gandesti si sa incerci asta, decat sa te faci "mai mic"» si Valéry talmaceste fabula sa spunand ca ceea ce facea broasca umflandu-se pentru a ajunge mare cat un bou se vede la poeti si la artisti, "care isi insusesc manierele, vocile grave si puternice, scrierile considerabil impovarate"…etc. Acestora "le-ar fi mai greu sa faca invers – adica sa incerce sa se apropie cat mai mult de ceea ce intreprind, sa reduca pofta de a avea geniu la vointa si rabdarea pe care le cere simpla rigoare". (Din Paul Valery "Poezii. Dialoguri. Poetica si Estetica", Ed. Univers, 1989).
si ma gandeam… O, si daca aceasta pofta nesatula de slava desarta ar fi numai la artisti si scriitori, care se cred "clasici in viata"!… Dar dorinta broastei de a ajunge mare cat un bou, umflandu-se, o au multi dintre oameni. Cand avem si noi dorinta broastei de a ne umfla, e bine sa ne amintim aceste versuri ale lui Nietzsche: "Nu te umfla: un ghimpe mic/Ajunge sa devii nimic."
