Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Anton Uncu - un drept

Am vrut, initial, sa fiu profund, filozofic si inedit. Am vrut sa scriu acest cuvant-inainte cu pretentia ca voi fi cochetat cu harul. Am incercat cateva variante pretioase si aproape ridicole. Am renuntat... Am vrut, apoi, sa fiu ...

Share

Rl online 0 comentarii

23.09.2005 - 00:00
Am vrut, initial, sa fiu profund, filozofic si inedit. Am vrut sa scriu acest cuvant-inainte cu pretentia ca voi fi cochetat cu harul. Am incercat cateva variante pretioase si aproape ridicole. Am renuntat...
Am vrut, apoi, sa fiu sentimental. Sa zugravesc trairi ce, evident, nu pot fi zugravite fara a incerca o reala frustrare in fata inconsistentei si putinatatii cuvintelor. Am renuntat...
Am renuntat, asadar, sa incerc sa scriu despre Anton Uncu altfel decat ar fi vrut Anton Uncu sa scriu despre el: simplu si autentic. Si, iata, fac acest lucru, terorizat, insa, de ideea ca nu voi reusi decat sa mazgalesc niste banalitati corecte - adica exact ceea ce l-ar fi enervat cel mai mult pe tatal si mentorul meu.
A scrie la timpul trecut despre Uncu - fie ca vorbim despre fauritorul de ziare, despre condeierul incomod, fie ca ne referim la omul care a fost - reprezinta, in sine, o incercare riscanta. Afirm acest lucru acum, cand, recitindu-i editorialele, realizez ca Uncu, de fapt, nu a plecat. Cum sa vorbesti la trecut despre o prezenta? Senzatia certa a actualitatii, a prezentei este, fara doar si poate, socul pe care, tu, cititorule il vei avea descoperind aceasta selectie de texte.
Incomod, acid, dur, sarcastic. Uneori, necrutator. Dar niciodata nedrept! Si niciodata banal. Citindu-l, poti fi de acord cu el sau poti sa te revolti impotriva lui. Dar nu il poti ignora. Si niciodata, niciodata nu il vei gasi imoral sau interesat. Caci Anton Uncu va ramane, inainte de toate, in istoria presei romanesti ca un drept! Octavian Paler scria in 1998, la moartea ziaristului, un superb articol intitulat chiar asa: "A murit un drept!"
Anton Uncu a fost, probabil, si ultimul mare visator al presei romanesti. Recitindu-i editorialele constati uneori un soi de naivitate sanatoasa ce nu putea izvori decat din credinta ca, funciarmente, oamenii sunt buni; ca oamenii se pot schimba in bine si ca trebuie sa li se ofere o sansa; pentru ca "nimeni nu e bun sau rau doar pentru ca ni se pare noua ca ar fi". Poate si de aceea, vorba Roxanei Iordache, iti venea cateodata, dupa ce ii citeai un comentariu, sa ii dai telefon si sa ii multumesti.
Te las, asadar, cititorule sa il redescoperi pe marele ziarist. Sa razi impreuna cu el, sa te revolti impreuna cu el, sa il combati sau sa il aplauzi. Te las sa te bucuri de el.
Raman doar cu un singur si neimpacat regret: ca nu mai pot sa ii multumesc, inca o data, lui Anton Uncu.

Daniel Uncu




"In coltul asta de lume unde nu ajunge nici trenul, nici masina, intre bratul Sfantul Gheorghe si Razelm sunt vreo cateva sate insirate pe un fir de drum la care unii ii zic sosea. Dar nu-i sosea. Dincolo de Carabair sunt Dunavetele, cel de Sus si cel de Jos; pe urma Murighiolul. Mai la vale, pe malul Razelmului, e Sarinasuful, Caraibilul... Pe urma, Calica, un sat sarac pe care incepe sa-l inghita altul, mare si bogat, Sarighiolul. Beibugeacul, unde este primar Vasile Cechez, e mai mic decat toate, mai falos decat toate pentru harnicia oamenilor, pentru caii frumosi si iuti, pentru casele aratoase cu gradinite de flori si muscate la ferestre. Si fala asta e mai batoasa in special toamna, dupa cules, cand incepe sa fiarba in cazi si butoaie vinul de tereaza".
Asa isi incepea Anton Uncu una din nenumaratele lui povestiri pe care dorea sa le adune intr-un volum dupa iesirea la pensie. N-a mai apucat. S-a grabit sa plece. "Fanache", "Hotarul delfinilor", "Dreptate cu majoritate de voturi", "A 13-a zodie", "Coarnele cerului", "Cealalta jumatate de adevar", "Scoala navala" au ramas inchise intr-un sertar, asteptand parca sa se trezeasca autorul pentru a le da forma finala...
Cateva dintre ele au avut o soarta mai buna. Cu aproape 30 de ani in urma, Toni le-a transformat in scenarii radiofonice si au putut fi difuzate pe postul de radio in interpretarea unor mari si cunoscuti actori romani.
Nascut in Bucuresti, din parinti veniti din satele dobrogene Bestepe si Beibugeac, Toni Uncu a ramas toata viata cu nostalgia copilariei traite in satul mamei lui, Beibugeac, acolo unde unchii si matusile il primeau in timpul vacantelor ca pe copilul lor.
La trei dimineata, carutele pescarilor porneau spre lacul Razelm, unde aruncau vintirele. Antonica auzea ca prin vis forfota din curte si alerga din patul cald, strigand, cu lacrimi in ochi, sa-l astepte si pe el. Pornea in graba, descult, la caruta unchiului Sarghi, se arunca in fanul proaspat si, pana la Sarinasuf, si apoi la Razelm, adormea din nou in tropotul egal al cailor.
Dupa evadarile estivale, revenea acasa, la Bucuresti, in casa parohiala a Bisericii Icoanei, pusa la dispozitia familiei Uncu de catre preotul paroh al Bisericii, drept loc de trai tihnit pentru sotia si cei sase copii ai lui Stefan Uncu, dascal la Biserica Icoanei. Orfan de tata, crescut prin orfelinate, Stefan Uncu, tatal lui Toni, era inzestrat de la Dumnezeu cu o voce uriasa. Admirat de toti cei norocosi sa-l asculte, remarcat la una dintre slujbele din Biserica de un alt urias, maestrul Stefanescu Goanga, si-a putut completa studiile muzicale sub indrumarea acestuia la Conservatorul din Bucuresti.
In acest spatiu, marcat de influentele muzicale si culturale, Anton si-a descoperit apetitul pentru lectura. A citit mult, cu pasiunea varstei. I-a placut si a acumulat mult. Dar nu a ramas doar cititor. A inceput sa scrie poezie, proza, foiletoane, romane. Setea de cultura l-a impins mai departe. Liceul "Dimitrie Catemir", Scoala Superioara Navala din Constanta, Facultatea de limba si literatura romana din Universitatea Bucuresti. A fost in continua cautare. A studiat domenii noi, fara legatura cu facultatile amintite, din dorinta de a se autodepasi.
Intr-o zi, in timp ce descifram o partitura, mi-a spus pe un ton serios: "Cred ca, daca imi pun mintea, am sa invat si eu sa cant la pian, si nu oricum..." Il credeam in stare.
In ultima vreme, Toni se schimbase mult. Era prin 1988. Tacut, posac, ingandurat, prea putin atent la ce se petrecea in jurul lui.
Nemultumirea in randul romanilor mocnea.
Omul de rand Ð functionarul, muncitorul, intelectualul Ð era preocupat de lupta zilnica pentru supravietuire. Lipsa alimentelor strict necesare din rafturile magazinelor, alergatura disperata dupa "ceva", "orice" Ð oua, lapte, branza, carne, salam, zahar, ulei Ð ar fi putut asigura un minimum de hrana familiei ocupa tot timpul si toate gandurile romanilor.
Programul de "alimentatie rationala" inventat de un ministru sadic al Sanatatii, la indicatiile pretioase ale "conducatorului iubit" si aplicat cu strictete in toata tara, nu era singura masura aberanta care atenta la sanatatea intregii populatii, in anii '80. Frigul din apartamente, scoli, gradinite, spitale, institutii, rationalizarea gazelor, a curentului electric (spitalele operau in sali inghetate, in lumina lanternelor si lumanarilor de foarte multe ori), transportul in comun, toate insemnau probe zilnice de rezistenta.
Cei mai slabi cedau. Mortalitatea atinsese cote alarmante, mai ales in randul copiilor si varstnicilor. Frica pusese stapanie pe oameni, Regimul totalitar avea reguli dure, extreme.
In aceste conditii, un grup de ziaristi si tipografi de la "Romania libera" a tiparit un ziar manifest, fiind constienti de riscul major pe care si-l asumau.
Articolul "Am crezut..." scris de Anton Uncu s-a vrut un adevarat rechizitoriu la politica lui Ceausescu. Ati putut citi un fragment din acest articol chiar la inceputul cartii.
Asa cum era de asteptat, au fost deconspirati, arestati, anchetati, supusi unor traume fizice si psihice inumane... Dar acest capitol merita un alt volum....

Dupa 1989, Anton Uncu s-a dedicat cu o ardoare nestavilita sustinerii ideii de desprindere de trecutul comunist al Romaniei din postura de redactor sef al ziarului "Romania libera". Alaturi de Petre Mihai Bacanu si Mihai Creanga, a intrat intr-o polemica fulminanta cu noua putere instalata in Romania si cu toti cei care incercau sa denatureze logica democratiei si esenta libertatii.
Acest demers editorial si-a propus sa ne reaminteasca, daca mai era nevoie, ca Anton Uncu ramane actual.
Revelatia actualitatii ne poate prilejui, insa, si o certa dezamagire cauzata de imobilismul moral si politic al Romaniei ultimilor sapte ani scursi de la disparitia ziaristului.
Chiar si dupa sapte ani, fostul redactor-sef la "Romania libera", "Momentul", "Informatia Bucurestilor" si "Curentul" ramane la fel de incomod pentru cei care mai cred ca pot batjocori ideea de libertate.


Carmen Uncu
Sotia lui Toni

Citește totul despre:

Comentarii

loading...