Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Anticultura: comicul pe micul ecran

Nu e vorba de o criza a genului. Mizeriile de la televizor, botezate emisiuni de satira si umor, sunt rude de sange cu toate celelalte expresii ale tembelismului edilitar si conditiilor de satra ale vietii urbane. Din aceeasi oala cu ciorba ...

Share

Rl online 0 comentarii

12.08.2005 - 00:00
Nu e vorba de o criza a genului. Mizeriile de la televizor, botezate emisiuni de satira si umor, sunt rude de sange cu toate celelalte expresii ale tembelismului edilitar si conditiilor de satra ale vietii urbane. Din aceeasi oala cu ciorba neagra mai fac parte mormanele de gunoaie, poluarea mediului ambiant, gropile din asfalt, limbajul vulgar, circulatia haotica, proliferarea infractionalitatii, amoralitatea. De observat ca legiuitorul a gandit variate sanctiuni impotriva celor ce nesocotesc ordinea sociala sau atenteaza la bunele moravuri, dar nu l-a deranjat indecenta agresiva de pe micul ecran, care, promovata ca model cultural, devine pericol public.
Un mare umorist, pe scena dar si la masa de lucru Ð e vorba de Mircea Crisan Ð masura valoarea unui text revuistic, fie el scheci, monolog sau dialog, prin densitatea poantelor. "Eu pun mare baza pe ritm" spunea el. "Nu-mi plac burtile, cum le numim noi, cand ne referim la ceva care treneaza. Spectatorul a prins poanta, rade scurt si continua sa fie atent la ce spun eu. Nu folosesc carlige ieftine. Nu-mi las pantalonii pe scena ca sa mi se vada chilotii rosii".
Fata de acest crez artistic, emisiunile asa zis umoristice ale unor posturi romanesti de televiziune demonstreaza o saracie dezolanta. Spectacolele curg inecate in verbiaj, aproape lipsite de vorbe de duh, dar agitate si galagioase. Trec minutele, orele, zilele si din cascada logoreica nu se desprinde nici o poanta. Totul pare ca se naste cu ce-i vine omului la gura, fara vreun scenariu prealabil, un soi de brambureala la colt de strada, intre prieteni la bodega, prin birouri in pauza de pranz. Senzatia dominanta e aceea ca asisti la o flecareala pe teme date. De parca actorii s-ar intelege in culise cam despre ce va fi vorba, lasand restul pe seama inspiratiei de moment. Si nu ma indoiesc ca asa se si intampla. Tehnica n-au inventat-o romanii. In uzinele de telenovele din America Latina se procedeaza oarecum la fel, interpretii tin in urechi microfoane liliputane, la care asculta replicile dictate de regizor. Nu e de mirare ca multi dintre cei ce-si amintesc spectacolele de satira si umor din vremea dictaturii Ð cand, lucru stiut, acest teledivertisment gemea sub o cenzura draconica - sunt de parere ca existau mai multe prilejuri de veselie. Nici o mirare. Textele erau scrise de profesionisti. Acestia, obligati la un dublu efort, acela de a gasi vorbe de spirit si de a le strecura prin stramtorile controlului de partid Ð izbuteau pana la urma sa ofere publicului clipe agreabile.
Comicul, au observat esteticienii, este intotdeauna o impostura demascata si facuta, odata cu asta, neprimejdioasa. Politicianul lacom, venal, demagog, lipsit de simtul ridicolului, starneste rasul de indata ce defectele sale apar ingrosate, caricaturizate. Este ceea ce izbutesc, bunaoara, sa aduca in spectacol, cu mult succes, Grupul "Divertis" sI, cateodata, cuplul Vasile Muraru Ð Nae Lazarescu. (Acestia din urma, scoliti in bunele traditii ale teatrului de revista, se apropie cel mai mult de crezul artistic al amintitului Mircea Crisan). Cronicarii raman la aprecieri pozitive, chiar daca reusita nu e permanenta. Astfel, prin talk-show-urile celor de la "Divertis" curge, uneori, cam multa apa de ploaie, dar nu in masura sa compromita prestatia. Le revine meritul de a fi creat personaje unicat, hazoase, chiar in lipsa vorbei de duh. Componentii echipei mai sunt deopotriva admirabili actori de compozitie, dar si de comedie muzicala si, neaparat, buni textieri.
Dar acestea sunt exceptii. In rest, se simte de la o posta graba, superficialitatea in redactarea textelor. Butada scanteietoare, ironia acida, qui-pro-quo-ul amuzant lasa locul umorului de duzina, mareelor de vorbe goale. Incercarea de a fabrica in fiecare zi spectacole izbutite este condamnata, ca orice efort prelungit, sa esueze in penurie de idei. Cand vari prea des galeata in fantana, incepi sa scoti apa tulbure. Realizatorii par sa se bazeze in principal pe improvizatiile vedetei. Osardia scenaristului, cazna regizorului, finisarea spectacolului prin repetitii Ð au intrat demult in istorie. Inegale si cel mai adesea vidate de orice replici cu talc ne apar: "La bloc" (vorbe in ploaie, agitatie sterila). "Nationala de bere" (mult zgomot pentru nimic); "Trazniti in NATO" (larma fara haz); "Tilica, steluta de cinema" (intre agreabil sI mizerabil); "Irezistibilii" (diletantism si seceta de poante); "Tara lui Papura-Voda" (comicarie cu politisti, ici colo cu urme de haz); "Carcotasii" (observatii acide cu destinatie precisa, dar din pacate insotite de pustisme jenante); Florin Calinescu si ai sai (parintii unui soi de personaj colectiv, agraro-urban, neurastenizat de opinii politice). Acestea din urma, dar si Doru Octavian Dumitru sunt departe de a atinge performantele singurului showman spontan, plin de farmec si poante, iar acesta e Mircea Dinescu.
Majoritatea spectacolelor de umor depasesc rareori zona mediocrului, dar isi au publicul lor, multi le agreaza, iar sub raport social si cultural raman afaceri benigne.
Intr-un interviu acordat postului "Realitatea", Dan Puric constata cu tristete cum in locul umorului s-a instalat bascalia. O apreciere blanda, dupa parerea noastra. In fapt, bascalia, a carei sfera semantica include nu numai "mistocareala" si "garagata" ieftina, ci si zeflemeaua, ironia, luarea peste picior, este practic inexistenta in panarama celor de la "Vacanta Mare". Aici nu poate fi vorba de bascalie, ci de nevolnicie intelectuala. Ceea ce vedem nu seamana nici cu mascarlacul actorului de balci. Giumbuslucurile clovnului ne pot face si ele sa zambim, daca amintesc defecte omenesti; "Vacanta Mare" deruteaza, oripileaza si sfarseste prin a starni revolta. Suverane sunt aici grosolania, limbajul suburban. Sa ne intelegem: publicul din zilele noastre, dezinhibat, deloc pudibond, gusta glumele fara perdea si rade cu pofta cand actorul foloseste in acest scop insinuarea, jocul de cuvinte, calamburul. Dar obscenitatea si trivialitatea nu produc decat frisoane si indignare. Oferim cateva mostre: "Ma simt atat de bine ca as omori pe cineva"; "Daca nu gasesc nici un copil in tine, ti-l face eu"? ; "Ma duc la magazin si daca nu are rect, da-ti-mi macar un anus"; "Fata popii cea fudula a sarit din...pom"; "Mirosi a lemn ars"..."Pai de aia ii spun par-fum"; "Am oua clocite in sange. Si acum eu ce sa fac? Sa nasc"?; "Am chef sa trag in teapa niste turci, sa le bag teapa in fund"..."niste turci fundasi, Maria Ta"; "Pui, castraveti, salata, toate in fund mi le bag" etc.
Mai functioneaza tot in zona divertismentului, la mai multe posturi TV, un soi de tele-soareuri, cum n-am vazut niciunde in strainatate. Gazdele si invitatii sosesc ca la o intrunire de familie, isi aduc de acasa copiii, uneori si cainii de apartament, se pupa, se intreaba de sanatate, isi dau sfaturi medicale, comenteaza vremea de afara, critica scumpirea benzinei, spun de toate, dar mai ales izbucnesc in ras la orice vorba. Caci se rade si se rade, domnule, toata vremea, dupa orice cuvant, dupa fiecare replica, fie ea lipsita de vreun licar de umor! Rad unii de altii, isi rad de propriile poante schioape, rad fara motiv de li se inclesteaza falcile si le se usuca gatul de atata veselie pe uscat. Totul seamana cu o sindrofie in curtea vecinului, la care noi astialalti privim peste gard. Incat ne vine sa strigam: "Mai, fratilor, pentru treburi personale, da-ti-va intalnire la voi acasa, la restaurant ori la iarba verde! Daca nu aveti cu ce sa ne distrati, lasati spatiul de emisie liber pentru documentare din viata cangurilor si a cultivatorilor de mazare. Tot e mai amuzant".
Am asistat la cateva confruntari televizate, pe care George Pruteanu le-a avut cu cei de la "Vacanta Mare", dar si cu numitul Adrian Copilul Minune. Faimoasele staruri dambovitene, incoltite de intrebari si acuzatii, au replicat indarjite intr-un singur mod: "Spectacolele noastre se bucura de succes". Aceeasi motivatie a fost clamata si de un post de televiziune, care s-a grabit sa afiseze procentele rating-ului. Sancta simplicitas! Pai tocmai aici e nenorocirea! Nimeni nu spune ca asemenea peltele insalubre nu au priza la public. La fel ca drogurile si ideile extremiste, ele pot intoxica populatii intregi. Le cad victime cel mai adesea indivizii lipsiti de educatie si instructie, indeobste romanul urbanizat peste noapte, nici satean, nici orasean (specie hibridata in "epoca de aur"), in al carui bagaj cultural maneaua si revuistica de cartier pot substitui snoava populara sau muzica folclorica.
Culmea e ca artizanii anticulturii scot si bani frumosi. Aidoma medicului ciubucar, care face avere, exploatand disperarea bolnavului, umoristul fara umor se imbogateste mizand pe slaba pregatire intelectuala a omului de rand.
Mi s-a intamplat sa stau de vorba cu romani reveniti in tara dupa o absenta indelungata, iar acestia sa se arate intrigati de atmosfera de mahala ce domneste in unele emisiunii TV. Fiindca, intr-adevar, nu putem ramane idiferenti la modul in care este gestionata libertatea de expresie. Nimeni nu le interzice domnilor de la "The Summer Holiday" sa-si difuzeze opera dramatica pe scene de periferie, sa infiinteze un teatru sau chiar un studio cinematografic ("Garcea and his friends"). Dupa cum tot nimeni nu va impiedica manelistul sa-si ingane melopeele orientale la nunti, botezuri, sindrofii de Ferentari. Dar, Doamne, nu la televizor, unde asemenea rebuturi artistice devin contaminante si, cum spuneam, ameninta sa se transforme in modele culturale.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...