Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Andrei Radulescu, dreptul constitutional si regenta Romaniei

Acum exact 100 de ani, in 1905, tanarul Andrei Radulescu obtine licenta Facultatii de Drept din Bucuresti, cu calificativul magna cum laude, si tot atunci publica prima sa lucrare juridica, de drept constitutional, brosura 24 ianuarie. Acolo el ...

Share

Rl online 0 comentarii

13.01.2006 - 00:00
Acum exact 100 de ani, in 1905, tanarul Andrei Radulescu obtine licenta Facultatii de Drept din Bucuresti, cu calificativul magna cum laude, si tot atunci publica prima sa lucrare juridica, de drept constitutional, brosura 24 ianuarie. Acolo el citeaza din raportul consulului Frantei de la Iasi Victor Place catre ministrul sau Walewski, pentru a sublinia cu ochiul strainului obiectiv una din inaltimile atinse de viata noastra constitutionala: "Nivelul moral s-a ridicat desigur aici. S-a inteles in sfarsit ca sunt principii care trebuiau sa reuseasca si nu s-a dat inapoi de la jertfe pentru a se ajunge acest scop. Alegerea colonelului Cuza este triumful complect al ideilor unioniste si liberale, contra vechiului sistem de coruptiune care si-a trait traiul".
Doctor in drept al Universitatii din Liege, diploma echivalata de Universitatea din Iasi in ianuarie 1912, Andrei Radulescu a predat in invatamantul universitar din Bucuresti la Facultatea de Drept intre 1916 si 1920 si la Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale intre 1918 si 1947, atunci pensionat pentru limita de varsta.
In aceasta academie de pregatit economisti s-a programat la un moment dat un curs de drept public, in care partea privind dreptul constitutional a tratat-o profesorul Andrei Radulescu, iar partea privind Dreptul administrativ a revenit conferentiarului Petre Strihan.
Acest curs de drept constitutional, cel din 1938/39, singurul aflat in biblioteca ASE, incepe cu discutarea izvoarelor clasice ale dreptului - obiceiul, legea, doctrina si jurisprudenta - subliniind existenta obiceiuului si ca izvor de drept constitutional.
In continuare, cursul expune istoria constitutionala a Principatelor, incepand cu gandurile boierilor Tarii Romanesti, refugiati la Brasov in 1821, si cu proiectul de constitutie din 1822 al Carvunarilor moldoveni cuprinzand idei aplicate in fapt si de Domnul Ionita Sandu Sturza, la a carui elaborare poate va fi fost intrebat si al carui autorat Andrei Radulescu il atribuie, nu logofatului Tautu, cum se spunea, ci lui Andronache Donici, sef al Carvunarilor.
Mai inainte insa de cursul amintit, Andrei Radulescu a tratat pe larg trei din actele noastre constitutionale:

Regulamentul organic - prima constitutie
Primul, Regulamentul organic al Tarii Romanesti din 1 iulie 1811, tratat la centenarul lui. El considera ca acest act nu pare indeajuns de inteles pentru dezvoltarea poporului si mai ales a statului, "calea pe care a evoluat societatea romaneasca". Intrucat stabileste normele fundamentale pentru organizarea statului, el este "mai exact, am putea spune, o constitutie", "o constitutie intreaga", "prima noastra constitutie in acceptarea moderna a cuvantului", "nu trebuie dar sa se creada si sa se mai repete ca n-am avut nici o constitutie pana la 1855 si nici sa se faca greseala de a spune (...) ca pana la Regulamentele organice n-am avut urma de constitutie". In cursul sau amintit, mai amintim ca "prima data avem organizat la noi un fel de parlament", ca "gasim principiul separatiunii puterilor", ca "avem distincte puterea legiuitoare, puterea executiva si puterea judecatoreasca", ca se face distinctie intre adunarea legiuitoare obisnuita si adunarea legiuitoare constituanta; dar mai spune ca lumea neglijeaza aceste regulamente organice si unii aproape nu au idee de ele", fara a uita in acelasi timp ca "altadata nu numai ca le-a neglijat, dar le-a urat chiar", ajungand in 1848" ca acest regulament sa fie ars pe rug, ca reprezentand tot ce era mai asupritor". Al doilea act fundamental tratat anterior cursului evocat, pe langa amintita brosura din tinerete, a fost Conventia de la Paris din 1858, urmata de actul unirii din 1859, ambele analizate in lucrarea Organizarea statului in timpul domniei lui Cuza Voda si intr-o conferinta tinuta la Fundatia Carol l (1935). De aceasta data, Andrei Radulescu le face urmatoarea magistrala analiza: in Conventia de la Paris nu se prevede unirea institutiei domnesti, dar nici nu cuprinde "interdictia de a se alege aceeasi persoana in cele doua Principate"; iar, pe "de alta parte, se prevede pentru a fi ales hospodar, intre alte conditii, sa fie fiu din tata nascut moldav sau roman", ceea ce "intr-o interpretare, se putea spune ca, din moment ce putea fi ales Domn al unui Principat o persoana din celalalt Principat, care intrunea toate conditiile, era permisa si alegerea aceleiasi peroane in ambele Principate"; oricum, mai subliniaza ca "o intelegere prealabila intre unionistii moldoveni si munteni pentru alegerea aceleiasi persoane nu se dovedeste a fi existat". In cursul sau amintit, Andrei Radulescu mai evoca si sugestia ce va fi fost data in acest sens de Napoleon lll: "se zice, - si se pare ca a fost asa" (deci o controversa asupra paternitatii marei idei). "Trebuie sa recunoastem ca am avut si multa sansa" adauga Andrei Radulescu, din a carei indeplinire nu uita nici neintelegerea, in Moldova, dintre pretendentii neunionisti tata si fiu, a caror intelegere ar fi dus la victoria neunionistilor, nici, in final, acordul unionistilor asupra candidatului unic, in speta "pronuntarea numelui lui Cuza", consens care s-a repetat si la intrunirea unionistilor din Tara Romaneasca.
A mai tratat si partea a doua a unirii, acordul Puterilor garante asupra unirii pe care nu o dusesera pana la capat, in comunicarea de la Academia Romana, 24 ianuarie 1862 (1936).
Al treilea act fundamental tratat integral a fost Constitutia din 1938, printr-un ciclu de cinci conferinte la radio, publicate impreuna sub titlul Noua Constitutie, in doua editii ('38, '39). Aici e de observat ca, in prezentarea constitutiei carliste, Andrei Radulescu nu s-a lasat influentat nici de curentul oficial al vremii, nici de cel contrar, prezentand egal toate posibilitatile constituente: aceste reguli de drept, "care servesc de temelie pentru organizarea unui stat", "sunt date uneori de Suveran, uneori sunt rezultatul unei hotarari a poporului, alteori sunt rezultatul unui pact, unei invoiri intre popor si Suveran, fie ca acesta le-a propus si poporul le-a primit, fie viceversa, sau sunt rezultatul unei adevarate colaborari pentru fixarea lor". Atunci, ca adevar, nu se putea spune mai mult.
In restul partii istorice din cursul sau universitar la care ne intoarcem, gasim si alte informatii putin intalnite in istorii similare. Selectez:
a - peste proiectul propus de Statut desvoltator, Puterile garante au acordat Domnului dreptul de a emite decrete - legi nu numai inainte de intrunirea primei legislaturi ce urma, ci si in vacantele parlamentare ulterioare;
b - au avut loc acte oficiale date in numele Domnului Filip de Flandra, fara ca acest Domn proclamat sa fi manifestat acceptarea tronului oferit;
c - pastrarea in taina de catre delegatii Romaniei, la Livadia, ca Rusia nu intelegea sa respecte dreptul recunoscut Moldovei asupra sudului Basarabiei;
d - diferenta juridica dintre expropierea pentru utilitatea publica, permisa de Constitutie, si cea pentru utilitatea nationala, care a justificat urmatoarea improprietarire.
In sfarsit, ultima parte din cursul evocat trateaza aspectele teoretice ale materiei, autorul mai ocupandu-se de unificarea legislatiei separat, intr-o comunicare la Academia Romana si o conferinta la radio ('32).
Alte doua constitutii au format obiectul unei comunicari la Academia Romana: cea cehoslovaca ('36) si cea polona din 23 aprilie 1935 ('38). De asemenea, in comunicarile privind influenta legislatiilor straine asupra dreptului romanesc, Andrei Radulescu a subliniat influenta celei belgiene asupra constitutiilor romanesti.
Adaugam ca, printre juristii studiati de Andrei Radulescu, au fost si doi constitutionalisti: C. G. Dissescu ('38) si in mai multe lucrari, din care o comunicare la Academia Romana, Mihail Kogalniceanu ('42).

Dreptul international
In stransa contingenta cu dreptul constitutional, Andrei Radulescu a tinut si cursuri de drept international public la uitata Scoala Superioara de Stiinte de Stat timp de 27 de ani, mai mult neplatit decat platit; la Scoala de Razboi, timp de 19 ani, curs urmat si de generalul Ion Antonescu; in sfarsit, la Scoala de Inalt Comandament, intregul ei timp de 10 ani ('30 - '40). Tot in aceasta materie, a mai tinut o conferinta la radio despre Regimul juridic al Canalului de Suez ('35), precum si doua comunicari la Academia Romana, una privind Regimul juridic al Bosforului si Dardanelelor ('40), alta Curtea Permanenta de Justitie Internationala ('46).
Desigur, principala practica a Constitutiei de catre comemoratul nostru si "cea mai draga" declarata, a privit Puterea Judecatoreasca, teoretic tratata de el intr-o conferinta din ciclul organizat de Institutul Social Roman in vederea pregatirii Constitutiei din 1923, si apoi intr-una din conferintele amintite despre Constitutia din 1938, mai adaugand vederi teoretice si in lucrarile Contributiuni pentru o mai buna impartire a dreptatii ('20), si Cateva notiuni despre interpretarea legilor ('27), precum si altele.
Practica sa de magistrat, creatoare de jurisprudente, a inceput cu numirea lui ca supleant la Tribunalul Arges la 5 apr. 1907, ajungand presedinte la Tribunalul Ilfov la 19 mar. 1916, instanta in care a activat pe timpul primului razboi mondial si cand, in consens cu ceilalti magistrati ramasi in Bucuresti, a alcatuit si predat un "memoriu" catre maresalul Mackensen, cerand respectarea legilor romane, vreme relatata de el in acele Quelques pages de droit international pendant l'ocupation de la Roumanie (1930). El ajunge, parcurgand intreaga ierarhie, consilier la Inalta Curte de Casatie si Justitie la 1 nov. 1925, presedinte al Sectiei ll la 31 mar. 1938, trecut ca presedinte al Sectiei l la 4 mai si avansat prim-presedinte la 1 iunie.
Guvernarea generalului Ion Antonescu aduce demisia lui Andrei Radulescu din demnitatea sa si inlocuirea lui cu Dimitrie G. Lupu (decretul Conducatorului nr. 3066 din 6 sep. 1940, contrasemnat de inca ministrul Justitiei Ion V. Gruia). Demisia a fost contestata de Andrei Radulescu, care, in memoriile sale, afirma ca generalul "m-a decapitat", cum si prin exprimarea dorintei de a fi inhumat cu roba sa de prim presedinte, dorinta ce i-a respectat-o familia; iar fiica lui cea mai mare, Irina Radulescu-Valasoglu, a afirmat clar ca aceasta demisie este "absolut inexacta".

Putea fi regent
In ierarhia demnitarilor Romaniei, locul lui Andrei Radulescu ar fi putut fi si mai inalt, anume acela de regent pe timpul domniei de minor a Majestatii Sale Regelui Mihai l, dupa moartea regentului Gheorghe Buzdugan, care fusese prim-presedintele Inaltei Curti, si cand constitutionalistul si omul politic Constantin Stere propusese ca desemnarea regentilor sa fie nu ca persoana fizica, deci ad personam, ci ca functie, deci ad dignitatem, ad honorem.
Andrei Radulescu nu era atunci prim-presedinte, dar dintre membrii Inaltei Curti insusi Gheorghe Buzdugan exprimase colegului regent patriarhul Miron Cristea ca Andrei Radulescu e mai indicat ca succesor; mai mult, ziaristul Pamfil Seicaru il si anuntase ca viitor regent in cotidianul sau.
Pentru noua alegere insa, primul ministru si presedintele partidului de la putere, Iuliu Maniu, a dat cuvant de ordine parlamentarilor taranisti sa fie ales alt magistrat al Inaltei Curti, Constantin Sarateanu, in prag de pensionare, aceasta datorita legaturilor lui de familie cu cei din partidul de la putere, dar mai ales pentru a-i fi asigurata demisia ca regent cand ar fi adus ca definitiv regent pe fostul principe Carol. In aceste conditii, sedinta Corpurilor Legiuitoare intrunite pentru alegerea noului regent, cea din 9 oct. '29, s-a soldat astfel: din 628 parlamentari pe apel, din 507 prezenti, din 493 votanti, din 482 cu voturi semnificative (10 fiind albe si un vot anulat), 445 i-au ales pe Constantin Sarateanu, care a fost numit. Cele 37 de voturi ale neangajatilor imi par, ca atare, de mare semnificatie, acestea fiind: 22, pentru generalul Constantin Prezan (alegere care ar fi marit in Regenta influenta Armatei); 9, pentru fostul principe Carol; 3, pentru Andrei Radulescu, celalalt magistrat beneficiar de voturi (niciunul pentru prim-presedintele Inaltei Curti!) si cate un vot pentru mitropolitul unit (ce ar fi marit in Regenta influenta Bisericii), Nicolae Iorga (prin el, influenta istoriei, traditiei) si Teofil Sauciuc-Saveanu. Din toate aceste date, e greu sa nu conchidem ca, intr-o alegere libera si in cunostinta datelor expuse, n-ar fi fost ales regent Andrei Radulescu. Si cine stie daca limpezirea juridica a acestei imaginate si, dupa mine, corecte Regente ar mai fi adus pe tronul Romaniei pe Carol Caraiman, daca mandatul Regentei nu s-ar fi prelungit corespunzator!
Andrei Radulescu a intrat in Academia Romana (Sectiunea istorica), anume ca membru corespondent, la 5 iun. 1919, si a fost ales membru titular pe locul parasit de A.D. Xenopol, la 2 iun. 1920, discursul sau de receptie tratand subiectul Cultura juridica ((romaneasca) in ultimul secol, ajungand si presedintele Academiei Romane intre 10 mai '46 si 10 iun '48.
In Academia reconsiderata - Academia R.P.R., continuata de Academia R.S. Romania -, Andrei Radulescu a facut parte din Comitetul ei provizoriu de infiintare (nu stiu in ce masura a participat la eliminarea vechilor membri sau la numirea celor noi). El a fost numit, la 13 aug. 1948, membru titular al Sectiei de Stiinte istorice, filosofice, economice si juridice, avand conducerea Colectivului de stiinte juridice, in final ajuns Colectivul de vechi drept romanesc, a carui activitate a inceput cu anul 1953, Andrei Radulescu prezidand ultima oara sedinta la 16 mai '59 si decedand la 30 septembrie.
Acest colectiv a elaborat excelente editii critice ale vechilor legiuri, incepand cu cele aparute sub Domnii Matei Basarab si Vasile Lupu. Desigur, Andrei Radulescu va mai fi dorit sa apara in acest cadru cel putin o editie critica a celor doua variante ale Regulamentului organic, singura constitutie din vremea veche: "atata tacere - exclama el la centenarul legiuirii - incat sa n-avem nici o editie completa, cu litere latine, iar cele cu chirilice de abia se gasesc, ici si colo, cand ar trebui sa nu lipseasca dintre cartile oricarui intelectual necum ale oamenilor de legi".
E drept, o editie cu litere latine a aparut in 1944, fara exigentele editiilor critice ale acestui colectiv, fara de pilda cu ce ne-ar fi adus documentele arhivelor de la Sankt-Petersburg sau schimbarile Regulamentului de dupa Balta Liman.
Fie ca aceasta comemorare sa ajunga a incheia agenda azi virtualului colectiv de vechi drept romanesc condus de marele jurist Andrei Radulescu.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...