De cand au inceput sa ne tot dea de furca “stihiile naturii”, ambitionand sa doboare “recorduri istorice”, confirmand proverbul ca un rau nu vine niciodata singur, au prins a se intoarce in sicrie, de peste mari si tari, si unii dintre nefericitii nostri compatrioti pieriti de moarte naprasnica.
O “repatriere” de acest fel, dintr-o serie pe care am dori-o curmata pentru totdeauna a fost si cea a militarului cazut in Afganistan. Din reportajul televizat, transmis catre miezul noptii, ne-am ales fiecare cu impresii tulburatoare, de la drama fetitei ramase orfane de tata, pana la, sa zicem, reactia sentimentala a presedintelui.
Unii dintre noi insa, banuiesc, putini la numar, au ramas cu o “amintire” putin spus penibila, legata de aparitia “ierarhului locului”. IPS Teodosie venise impopotonat intr-o mantie cu tresa, de culoarea brotacelului sau a ierbii de primavara. Televiziunea a surprins fara sa insiste prea mult, probabil din jena, o scena cel putin grotesca daca n-ar fi fost o flagranta si impie inadecvare la tragismul momentului: cadelnitarea ierarhului in jurul sicriului, cu efortul de a nu se impiedica in poalele mantiei si cu silinta diaconului purtator de trena de a facilita cat de cat miscarile! Nu stim daca cei indreptatiti sa-l smereasca pe mult prea trufasul vladica si sa-i bata, colegial, obrazul cu degetul vor fi facut-o; ca unii mai dusi la biserica si mai initiati in simbolica vesmintelor liturgice ne luam ingaduintele sa-i amintim “Inaltului”, cu durere, dar si cu respect pentru rangul sau, niste lucruri care tin de nivelul de cunostinte al unui elev de seminar teologic. Ca a te prezenta la o ceremonie cum a fost cea de pe Aeroportul Kogalniceanu echipat cu o mantie cu tresa este cel putin o necuviinta. “Inaltul” putea gasi in vestmintoriu – era sa zic garderoba Sfintei Arhiepiscopii – o mantie simpla fara tresa. Sau – de ce nu? – putea veni avand asupra sa doar cele doua ornate “obligatii” pentru orice slujba arhiereasca – “omoforul” mic” si “epitrahilul”. Asa a venit Patriarhul la ceremonia repatrierii romanilor cazuti in Spania in urma atentatului terorist.
In al doilea rand, este exclus ca “Inaltul” sa nu stie ca mantia pe care si-a confectionat-o si cu care stie sa iasa in lume este de traditie ruseasca. Mantiile pe care le poarta arhiereii nostri sunt stacojii sau rosii.
Dar si in Rusia, daca vreun vladica – episcop, arhiepiscop, mitropolit – ar cuteza sa apara intr-o asemenea mantie ar fi luat la ochi ca unul care a comis o impardonabila gafa de protocol bisericesc. In Rusia mantia verde este apanajul Patriarhului.
De fapt gestul ierarhului tomitan nu este singurul de acest fel daca ne gandim ca mult prea desele transmisii televizate ale slujbelor de la malul marii, de pilda cea de la Boboteaza, supuneau admiratiei noastre vesminte de sfidatoare opulenta cu care era echipat tot “soborul”, de la vladica la opinca. Am retinut ca erau de culoarea albastrului marii… Asemenea vesminte au inceput sa apara si prin alte parti, facute din materiale scumpe, aduse din Grecia sau poate din Rusia. Incat atelierele de confectionare a stofelor de odajdii de la Pasarea si Tiganesti risca sa-si inchida portile…
