7.2 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăAldineSingurul român stelar: „Este emoţionant să vezi planeta pe care trăieşti dintr-o...

Singurul român stelar: „Este emoţionant să vezi planeta pe care trăieşti dintr-o singură privire“

Au trecut mai bine de 36 de ani de la zborul în spaţiul cosmic al lui Dumitru Prunariu, al 103-lea pământean care se lansa în lumea intergalactică. În seara de 14 mai 1981, românul îşi începea „excursia“ către stele.

Avea să dureze 7 zile, 20 de ore, 42 de minute, o perioadă în care a zburat în jurul Pământului cu o viteză de 28.500 km pe oră, la o altitudine medie de 350 km, la bordul navetei spaţiale Soyuz-40 şi al staţiei orbitale Saliut-6. Pentru Dumitru Prunariu, acele momente au fost încununarea şi rezultatul unor ani de muncă asiduă şi de eforturi extraordinare care, de foarte multe ori, depăşeau limitele condiţiei umane.

Stimate domnule Dumitru Prunariu, aţi fost al 103-lea pământean care a ajuns în spaţiu, iar România – a noua ţară care îşi promova capacitatea ştiinţifică prin intermediul unui cosmonaut propriu. Spuneţi-mi, vă rog, cum a ajuns un român să fie selecţionat pentru a zbura, alături de Leonid Popov, la bordul navei Soyuz-40?

Am fost selecţionat în calitate de candidat cosmonaut în 1977, când îmi efectuam stagiul militar la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă Aviaţie din Bacău. Iniţial, am acceptat să fac parte din grupul de candidaţi doar pentru câteva avantaje minore: plăcerea de a fi transportat de un avion militar, un set de analize medicale complete, care să mă ajute să aflu starea „exactă“ a sănătăţii mele şi, nu în ultimul rând, bucuria de a-mi revedea soţia, care era încă studentă la Bucureşti.

Foarte repede am început să aflu tot mai multe despre acest domeniu de activitate, care este diferit de aviaţie, şi am devenit pasionat de acesta. Astfel, am reuşit să rămân printre cei doi candidaţi români care au efectuat pregătirea completă pentru a zbura în spaţiul cosmic, în Centrul de Pregătire a Cosmonauţilor „Iuri Gagarin“, de lângă Moscova. În momentul în care am ajuns în „orăşelul cosmonauţilor“ şi am văzut nivelul colegilor noştri ruşi, mă gândeam că va fi foarte greu să-i ajung din urmă.

Am beneficiat însă de un program foarte riguros şi am ajuns la nişte performanţe deosebite în cunoaşterea tehnologiei spaţiale. După trei ani de pregătire, recomandat de rezultatele obţinute, am fost selecţionat ca principal candidat pentru a reprezenta România, pentru prima dată, în spaţiul extra-atmosferic.

Antrenamentele au fost foarte dure

Aţi petrecut aproape 8 zile în spaţiu. Cum arată o zi spaţială? Care era programul zilnic la peste 350 km distanţă de Terra?

O zi la bordul staţiei cosmice orbitale este ca o zi obişnuită de activitate într-un laborator ştiinţific pe Pământ. Noi lucram după un program de 24 de ore, după care funcţiona ciclul nostru biologic.

Pe la 11 seara, după ceas, acopeream hublourile, stingeam lumina, se făcea întuneric în navă şi dormeam 8 ore, indiferent de lumina sau întunericul de afară. Ne trezeam de obicei pe la 7, uneori chiar la 8 dimineaţa, descopeream hublourile, aprindeam lămpile din interior şi pentru noi începea ziua de lucru. Sunt multe de făcut într-o navă, sunt echipamente, sunt aparate ştiinţifice în funcţiune, urmăreşti înregistrările şi interpretezi datele. După o scurtă pauză de prânz, continuai activitatea, uneori până seara târziu, în funcţie de cât de complex este experimentul. Înainte de culcare, aveai ceva timp la dispoziţie.

Comunicaţiile cu cei de la sol constituiau o problemă atunci, pentru că trebuiau făcute numai în nişte ferestre de timp foarte bine delimitate. Acum există conexiune video, există posibilitatea de a comunica cu solul permanent, există posibilitatea de a comunica cu prietenii pe internet.

În cadrul zborului nostru nu am beneficiat însă de aşa ceva. Eu, atunci când aveam timp liber, mă plasam în faţa unuia dintre hublouri şi priveam Pământul. Este foarte emoţionant să-ţi vezi „casa“, planeta pe care trăieşti, să vezi ceea ce se petrece la nivelul unui continent întreg, dintr-o singură privire. Cred că m-aş reîntoarce în spaţiul cosmic măcar pentru a mai admira încă o dată Pământul de acolo, de sus.

Cât despre mese, acestea erau normale, singura diferenţă ţinea de senzaţia de saţietate. În spaţiu, mâncarea ajungea în stomac, dar plutea în interiorul lui, fără „să cadă“, la primele două mese simţeam că mâncarea îmi rămânea în gât, înghiţeam şi o simţeam tot acolo.

Cum se acomodează corpul uman la lipsa de gravitaţie în spaţiu?

La început este superb, dar, încetul cu încetul, încep să apară modificări în organism, iar primele senzaţii de disconfort se simt cam după una-două ore de zbor. Lipsa gravitaţiei duce la perturbarea funcţiilor normale ale organismului.

În primul rând, se modifică circulaţia sanguină. Nu mai există presiunea hidrostatică, atracţia sângelui spre partea de jos a corpului, şi dispărând presiunea, organismul are o reacţie de pompare a sângelui în partea superioară a corpului. Practic, de la brâu în sus simţeai o suprapresiune, chiar dureri de cap, mucoasele erau inflamate, iar în partea de jos ajungeai să îţi fie frig la picioare, pentru că alimentarea cu sânge era deficitară.

În momentul în care ajungi în această situaţie, organismul are o reacţie inversă la noi stimuli, caută să se adapteze la noile condiţii. Numai că adaptarea nu se face imediat, se face în câteva zile, astfel încât abia în a treia, a patra zi de zbor cosmic am început să ne simţim normal şi să avem senzaţia că totul este bine în corpul nostru.

Dacă la început sângele îţi venea în cap, aveai automat senzaţia că stai cu capul în jos. Deci orice poziţie aveai în interiorul navei cosmice, organismul nostru, creierul nostru, ne transmitea informaţia că noi stăm cu capul în jos şi că toate celelalte obiecte sunt altfel distribuite în jurul nostru.

Din ziua a treia de zbor cosmic, aveam impresia că stăm orizontal, ca şi când am sta într-un pat, iar abia prin a patra, a cincea zi am avut senzaţia că stăm, în sfârşit, vertical, în picioare. În imponderabilitate, nu mai simţi greutatea capului, având impresia că nu-l mai ai. Josul şi susul nu mai există în spaţiul cosmic.

Apar o serie de senzaţii false, tocmai provocate de această lipsă a gravitaţiei. Apar modificări în structura osoasă, organismul nu îşi mai poartă propria greutate, ai dureri în coloana vertebrală. Există şi alte percepţii mai speciale, datorate radiaţiilor cosmice care, „lovind“ retina şi nervul optic, te fac să vezi cu ochii deschişi stele de diferite culori, apărând şi dispărând din faţa ochilor. Toate aceste stări, cauzate de imponderabilitate, nu pot fi simulate la sol. Iar când revii pe Pământ, toate aceste efecte se petrec în sens invers. O iei
de la capăt!

Dumitru Prunariu, alături de colegul său din spațiu, Leonid Popov

Probabil că apar și situații hazlii pe parcursul celor aproape 8 zile de imponderabilitate?

Într-una din după-amieze, într-o pauză fiind, şi destul de obosit, efectiv am închis ochii şi am adormit preţ de 10-15 minute. În condiţii de imponderabilitate, în poziţia de relaxare maximă a muşchilor, iei poziţia fătului. Colegii mi-au povestit ulterior că s-au jucat cu mine împingându-mă, uşor, de la unul la altul (râde).

Cum v-aţi readaptat la condițiile normale de pe Terra?

După adaptarea la imponderabilitate, readaptarea la condiţiile normale terestre constituie un efort şi mai mare pentru organism. Se consideră că organismul este complet readaptat terestru după tot atâta timp cât a durat zborul cosmic. Aşadar, noi abia după vreo 8 zile am fost complet readaptaţi la condiţiile Terrei.

Prima reacţie după coborâre este de prăbuşire, muşchii nu te mai ascultă, aparatul vestibular este puternic perturbat şi, cum întorceam puţin capul, aveam impresia că se răstoarnă Pământul cu noi. Încet-încet, îţi revii, şi organismul îşi aminteşte definitiv de condiţiile de gravitaţie în care s-a născut şi a crescut până la zborul cosmic. În Cosmos, universul tău apropiat nu mai este reprezentat de casă, stradă, vecini, ci de însăşi planeta natală.

 Când credeţi că un alt român va reuşi performanța dumneavoastră?

România poate da sute de cosmonauţi, important este să aibă cine să-i trimită în spaţiul cosmic. Marea problemă nu este că nu există candidaţi cosmonauţi, ci că există o mare criză de lansatoare în spaţiul cosmic. Naveta spaţială americană nu mai zboară. Toate navetele americane vor fi donate muzeelor, iar pentru un anumit număr de ani americanii vor zbura cu nave ruseşti, Soyuz. 

În perioada în care am zburat eu, în 1981, nimeni nu s-ar fi gândit că din competiţia aceea acerbă, din perioada Războiului Rece, se va ajunge la o colaborare atât de dezvoltată, încât americanii să îşi trimită oamenii în Cosmos cu nave ruseşti. O altă ţară care are capacitatea de a trimite oameni în Cosmos – şi a făcut-o începând cu 2003 – este China, care are sisteme proprii. Pe 20 septembrie 2011, a lansat primul modul al unei staţii cosmice şi a anunţat că în 2020 va aduce primele mostre de sol lunar în regim automat şi pregăteşte un program spaţial de anvergură.

Principala problemă care trebuie depăşită când se convine asupra unui program spaţial internaţional este cea politică, şi apoi cea economică. Deci, România, pentru a selecţiona şi a trimite un nou cosmonaut în spaţiu, are nevoie de o legătură foarte strânsă cu cine trimite în spaţiul cosmic şi de o colaborare economică şi ştiinţifică pentru a putea încadra acel cosmonaut într-un program. În momentul de faţă, singura noastră şansă de a participa la o selecţie de cosmonauţi este în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene, unde, ca membri cu drepturi depline, avem dreptul de a participa.  

Semnătură pe modul, la sosirea pe Pământ

 

 

Pe Marte s-ar putea ateriza în 2031

Dumitru Dorin Prunariu a intrat în istorie în momentul în care, prin el, România a devenit, în anul 1981, cea de-a XI-a țară care a trimis un om în Cosmos. Pentru cosmonautul nostru, acele momente unice au fost încununarea și rezultatul unor ani lungi de muncă asiduă și de eforturi extraordinare depuse, care de foarte multe ori depășeau limitele condiției umane.

 După aproape 8 zile petrecute în spaţiu, viziunea dumneavoastră vis-à-vis de planeta Terra a suferit ceva schimbări?

Dimensiunea fizică a Pământului o percepi uşor, o vezi, o măsori, este evidentă, dar în acelaşi timp conştientizezi că Pământul este unic pentru omenire, conştientizezi faptul că acest Pământ reprezintă unica sursă de viaţă pentru noi şi că omenirea ar trebui să se raporteze puţin altfel la el. Poate că mulţi politicieni ar trebui să zboare în spaţiul cosmic, pentru a lua decizii oportune, raţionale vizavi de problemele globului terestru. Probabil că multe neplăceri pe care le avem acum datorită perturbării climaterice la nivel global nu ar fi existat dacă oamenii ar fi înţeles ce reprezintă acest Pământ pentru omenire şi ce se întâmplă cu el dacă îl afectăm în diferite zone.

Când credeţi că omenirea va cuceri planeta Marte? Când va fi posibilă o amarsizare?

O oportunitate de amarsizare din punct de vedere al conjuncturii planetelor este în 2031. Nu ştiu dacă guvernele vor fi pregătite să trimită oameni. Problema nu e tehnologia folosită, ci condiţiile cosmice cărora un echipaj uman ar trebui să le facă faţă un timp atât de îndelungat departe de câmpurile de protecţie terestre. Este vorba mai ales de nivelul de radiaţii interplanetar, care este diferit de cel din preajma Terrei. Nu se poate risca să trimiți oameni sănătoşi şi să-i aduci înapoi cu afecţiuni, irecuperabili poate. Se fac încă studii.  

Ştiu că aveţi doi băieţi. Vă moştenesc „microbul“ cosmic?

Corect! Fiul cel mare, Cătălin, a zburat din adolescenţă la aeroclub, a început cu paraşutismul, apoi cu zborul cu motor, cochetând între timp şi cu planorismul. A considerat că acesta este un hobby şi că profesia de bază ar trebui să fie una în care să înveţe cum să facă bani pentru a trăi bine într-o societate în schimbări majore.

A absolvit o facultate de management financiar, dar a constatat că pasiunea pentru zbor trebuie totuşi să se concretizeze în profesie şi a urmat cursurile Academiei Civile de Zbor, devenind pilot profesionist. A lucrat, pe rând, ca director de aeroclub, inspector de zbor în Autoritatea Aeronautică Civilă din România şi, în ultimii ani, ca pilot în cadrul companiei TAROM, ajungând la cele mai înalte specializări profesionale.

Daniel, fiul cel mic, a studiat relaţii internaţionale şi studii europene, după ce a urmat, la început, studii de limbă şi istorie engleză la o universitate europeană de la Budapesta. A lucrat la început la Agenţia Română pentru Investiții Străine, apoi, pe rând, în domeniul relaţiilor publice şi comunicării la câteva firme private care l-au mulţumit mai mult sau mai puţin. A avut ocazia să dea un concurs în calitate de consilier la Autoritatea Aeronautică Civilă Română în domeniul pe care îl stăpâneşte şi cu care s-a afirmat, şi aşa a ajuns şi el să lucreze în domeniul aeronautic, cu care, de fapt, a cochetat din adolescenţă, în cadrul aeroclubului.

Sunteţi de ceva vreme şi bunic… V-aţi dori ca unul dintre nepoţi să vă calce pe urme?

Mi-aş dori să am în familie urmaşi care să abordeze domeniul cosmic. Acum am trei nepoţi. Andrei, cel mai mare, are 10 ani, este interesat de orice este tehnică şi a avut ocazia să afle multe în direct de la tatăl lui despre avioane şi zborul lor. Ana Gabriela, care are 8 ani, este talentată în artă, a făcut balet, dansează, pictează, face tenis, este ambiţioasă şi foarte silitoare la şcoală, şi îi place să facă experimente de chimie şi fizică. Poate va ajunge să lucreze în domeniul cercetării ştiinţifice. Sora ei mai mică, Elena Maria, are deocamdată doar 5 luni.

 Ce face Dumitru Prunariu în timpul liber?

Greu de spus, pentru că timp liber am puţin. Neavând un program normat, lucrez după un program neregulat, în funcţie de activităţile în care sunt angrenat. Între două deplasări, acasă seara mă uit cu soţia la televizor la câte un film interesant (din păcate, sunt tot mai rare), îmi prelucrez fotografiile digitale adunate de peste tot pe unde călătoresc, rar am ocazia să petrec câte puţin timp cu nepoţii, mamele lor fiind destul de restrictive cu programul lor, ne mai vedem cu vechi prieteni şi particip, desigur, la multe activităţi publice la care sunt invitat.

Planuri de viitor?

Am deja activităţi sigure planificate pentru anul viitor şi deja stabilite şi pentru peste doi ani. Asociaţia Exploratorilor Spaţiului Cosmic, Comitetul ONU pentru Explorarea Paşnică a Spaţiului Extraatmosferic, Agenţia Spaţială Europeană, Academia Internaţională de Astronautică, Fundaţia Asteroid sunt doar câteva instituţii internaţionale în care am poziţii şi obligaţii profesionale. Alături de acestea, în ţară, faţă de Agenţia Spaţială Română şi Academia Română, al cărei membru sunt, am unele obligaţii profesionale. Deci planurile mele de viitor sunt legate, în primul rând, de aceste instituţii şi activitatea în cadrul lor.  

 

CV

Acum general-locotenent în rezervă, Dumitru Prunariu a fost, între anii 2011 și 2014, și preşedintele Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic, singura asociaţie profesională a cosmonauţilor, cu 400 de membri din 37 de ţări. Anterior, între 2010 și 2012, a deţinut funcţia de preşedinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Paşnică a Spaţiului Extraatmosferic.

În prezent este reprezentantul României în Comitetul de relaţii internaţionale al Agenției Spațiale Europene şi membru în consiliul de administraţie al Academiei Internaţionale de Astronautică. De asemenea, din 2011 este membru de onoare al Academiei Române.

Cele mai citite

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din...

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă