26.2 C
București
luni, 15 iulie 2024
AcasăAldineComisia Europeană dezminte că ar aştepta rezultatul referendumului britanic înainte de a...

Comisia Europeană dezminte că ar aştepta rezultatul referendumului britanic înainte de a promova unele iniţiative legislative

Comisia Europeană a asigurat joi că nu pregăteşte nicio propunere legislativă care să fie promovată în mod special după referendumul din Marea Britanie privind rămânerea în UE şi că nici nu va trimite în această ţară un reprezentant special care să încerce să-i convingă pe britanici să voteze împotriva Brexitului (ieşirea din blocul comunitar), relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres

Potrivit unui europarlamentar britanic, executivul comunitar păstrează secrete unele iniţiative pe care doreşte să le promoveze după referendumul din 23 iunie, întrucât ele ar putea fi nepopulare în Marea Britanie şi i-ar putea astfel influenţa pe britanici să voteze în favoarea Brexitului, iar una dintre propuneri ar putea fi o integrare sporită a statelor UE în domeniul militar, poate chiar crearea unei armate europene.

Dar purtătorul de cuvânt comunitar Margaritis Schinas a declarat, la conferinţa de presă zilnică de joi, că nu a fost pregătită nicio propunere legislativă care să fie promovată abia după ce se va afla rezultatul referendumului din Marea Britanie. El a menţionat că, în ultima lună, Comisia Europeană a prezentat o propunere pentru avansarea către piaţa digitală unică şi alta în materie de azil, iar cu câteva luni în urmă a deschis o procedură de infringement împotriva Marii Britanii legată de taxele percepute camioanelor. Schinas a mai precizat că UE ‘nu are planuri de creare a unei armate europene, nici înainte şi nici după referendum’. 

Comisia Europeană a creat un grup de lucru pentru referendumul din Marea Britanie, dar, potrivit purtătorului de cuvânt comunitar, acest grup este alcătuit dintr-o ‘echipă mică de consilieri’ care discută cu partenerii britanici şi cu celelalte 27 de state membre ale UE chestiunile ce au legătură cu referendumul din 23 iunie, iar ‘acest grup nu are nimic special sau extraordinar’. 

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că doreşte ca acest grup să-şi continue activitatea, ‘întrucât până la referendum şi probabil după vor exista teme ce trebuie discutate’. 

Margaritis Schinas a dezminţit şi relatările potrivit cărora executivul comunitar intenţionează să trimită în Marea Britanie un reprezentant care să facă presiuni pentru rămânerea acestei ţări în UE. ‘Aceasta este problema britanicilor şi nimic mai mult’, a indicat purtătorul de cuvânt comunitar.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă