13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăAldineACADEMIA CAŢAVENCU. Știrile anului 2319

ACADEMIA CAŢAVENCU. Știrile anului 2319

București, 25 iulie 2319 – Titlurile zilei.

Noul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a depus astăzi jurământul pentru cel de-al 423-lea mandat al său la conducerea învățământului.

Fostul președinte Ion Iliescu este audiat din nou în Dosarul Revoluției, după ce al 200-lea procuror care se ocupa de caz s-a pensionat săptămâna trecută.

Metroul din cartierul Drumul Taberei ar putea fi dat în folosință până la sfârșitul anului, a anunțat constructorul.

Guvernul a anunțat că România ar putea avea, la anul, prima autostradă terminată cap – coadă.

Echipa de fotbal CSA Steaua speră ca la sfârșitul acestui sezon să reușească promovarea istorică în Liga a III-a.

Ministerul Transporturilor a anunțat că, în 2320, am putea avea metrou între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni și, de asemenea, ar putea fi reabilitată pista.

Formația Dinamo București ar putea sărbători, la sfârșitul sezonului, cucerirea unui nou titlu, după 312 ani de așteptare.

Hotelierii se așteaptă la un număr record de turiști pe litoral, în luna decembrie, după temperaturile ridicate anunțate de Administrația Națională de Meteorologie.

CFR Călători a anunțat achiziționarea unor trenuri noi, ce ar putea atinge și viteza de 50 kilometri pe oră.

Președintele Federației Române de Fotbal este încrezător în șansele Naționalei de a se califica la Cupa Mondială, după 325 de ani de absență.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Vântul puternic a suspendat manevrele în porturile de la Marea Neagră

Vântul puternic suspendă, sâmbătă, manevrele în porturile de la Marea Neagră, potrivit jurnalul.ro. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost...

Ciolacu reafirmă că alianța PSD-PNL îl are pe Cătălin Cîrstoiu candidat la Primăria generală a Capitalei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că în prezent Cătălin Cîrstoiu este candidatul alianţei PSD-PNL la Primăria generală a Capitalei, potrivit spotmedia.ro. El a subliniat că...

Rusia susține că a doborât 50 de drone ucrainene. Doi civili și-au pierdut viața

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că apărarea sa antiaeriană a interceptat şi distrus 50 de drone ucrainene în cursul nopţii, respingând unul...
Ultima oră
Pe aceeași temă