Aglomerarea bruscă a milioane de oameni într-un spațiu nepregătit pentru o astfel de invazie a anulat condițiile minime de igienă existente anterior și a pus o presiune enormă pe rezervele de hrană și pe capacitățile de adăpostire, creând în doar câteva săptămâni condițiile necesare pentru izbucnirea febrei tifoide. Boala este transmisă prin intermediul păduchilor, canal favorizat de aglomerația și lipsa condițiilor de trai în timpul evenimentelor de genul evacuării din 1916.
Până în anul 1916 febra tifoidă era practic necunoscută în România; cele mai multe cazuri veneau de la sudul Dunării, din Bulgaria și Serbia, unde această boală s-a manifestat sub forma mai multor epidemii la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea.
Primele cazuri de febră tifoidă semnalate în toamna anului 1916 în spațiul românesc au urmat același traseu, fiind remarcate în rândurile refugiaților bulgari și turci din Cadrilater, apoi printre soldații ruși și sârbi care luptau în Dobrogea. Focarele de infecție dobrogene s-au răspândit ulterior în rândurile militarilor și civililor români refugiați la Iași.
Un efect pervers al lipsei febrei tifoide în România dinainte de război a fost faptul că majoritatea medicilor nu au știut să diagnosticheze boala când epidemia era în fază incipientă. A fost ratată astfel șansa izolării primelor focare. Ulterior, haosul administrativ și lipsa resurselor materiale au favorizat și mai mult răspândirea bolii.
Înfrângerile militare din toamna anului 1916 au declanșat o adevărată isterie a retragerii în Moldova. Căile ferate și drumurile au fost supraaglomerate în doar câteva zile, ceea ce a blocat orice fel de eforturi de stabilire a unei ordini minime. Șoselele erau pline de convoaie de căruțe în care țăranii încercau să-și salveze bruma de avere.
Fotografiile contemporane ni-i arată pe români îmbrăcați în port popular, luptând cu vremea să fugă din fața trupelor invadatoare. O imagine de lângă Râmnicu Vâlcea din noiembrie 1916 ne arată un convoi de căruțe tras în glodul de la marginea drumului – în plan secund, pe șosea, se vede o coloană de trupe germane. Căruțele de lemn ale românilor sunt trase de boi, pe chipurile refugiaților se citește spaima. Încălțați cu opinci, înfășurați în sarici de oaie, oamenii par să aștepte trecerea coloanei militare germane pentru a-și putea continua drumul.
În aceeași perioadă, la nord, în satul sucevean Nagra Șarului, o familie de români se uită cu îngrijorare la musafirii neașteptați: mai mulți ofițeri austrieci, care probabil au ținut să se fotografieze cu localnicii. Un băietan de 12-13 ani pare să nu conștientizeze situația și își umflă pieptul, cu mâinile în șold, în fața aparatului de fotografiat – adulții familiei, însă, își frâng mâinile și privesc cu îndoială.
O altă fotografie din vara anului 1917, din Vrancea, ne arată doi țărani, însoțiți de o fetiță, cum duc la deal un car tras de un singur bou – în spate se zăresc mai mulți soldați români.
Ocupația trupelor străine i-a adus pe țăranii din Tăbărăști, județul Buzău, față în față cu administrația militară austriacă: adunați la un recensământ improvizat, îi vedem în fotografie cum par să se întrebe ce va urma pentru ei.
Autor: George Damian
Imaginile au fost digitalizate în cadrul proiectului Saecularia.ro din Colecția de Documente Fotografice ale Arhivelor Naționale.
