15.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiZeul Neptun a ajuns la Brăila călare pe un pește de Ziua...

Zeul Neptun a ajuns la Brăila călare pe un pește de Ziua Marinei

Până la apariţia zeului Neptun, a fost oficiată o slujbă religioasă de pomenire a marinarilor căzuţi la datorie, care a fost urmată de lansarea la apă a unei ancore împodobite în memoria eroilor marinari şi trecerea în revistă a navelor militare şi civile.

Au fost trase mai multe salve cu muniţie de manevră, iar vase militare şi civile au defilat prin faţa miilor de brăileni prezenţi pe Faleza Dunării.

Zeul Neptun a urcat la bordul navei Dâmboviţa, unde a oficiat botezul marinarilor, după care a declarat deschise jocurile marinăreşti, urându-le succes temerarilor înscrişi în aceste tradiţionale competiţii, precum porcul la şcondru, trasul la parâmă sau prinsul raţelor.

Porcul la şcondru s-a organizat, ca şi în anii trecuţi, fără chinuirea animalului, porcul aşteptând pe mal pentru a fi oferit trofeu câştigătorului. Au mai fost organizate concursuri de bărci şi demonstraţii cu ambarcaţiuni sportive.

Manifestările dedicate Zilei Marinei se înscriu în seria acţiunilor organizate cu ocazia Zilelor Municipiului Brăila, care se desfăşoară în perioada 12 – 15 august.

Tot în cadrul zilelor municipiului, la Teatrul “Maria Filotti” Brăila este programată, miercuri seară, festivitatea de acordare a titlului de cetăţean de onoare cunoscutului cântăreţ Nicu Alifantis, născut la Brăila pe 31 mai 1954.

Seara se va încheia pe Faleza Dunării, cu un spectacol susţinut de trupa de dans aerobic şi dans popular stilizat Phoenix, un show cu fachiri, un recital susţinut de Smiley, urmat de un spectacol de lasere şi artificii.

Cele mai citite

UE a decis noi sancțiuni împotriva industriei de armament a Iranului

Uniunea Europeană(UE) a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete după atacul asupra Israelului, liderii europeni...

Turcia întârzie încheierea acordului de deminare în Marea Neagră între România, Bulgaria și Ucraina

Acordul tripartit pentru deminare în Marea Neagră, încheiat în ianuarie cu România şi Bulgaria, nu a intrat încă în vigoare din cauza lipsei ratificării...

Încă o dronă în apropierea bazei de la Kogălniceanu, după cele trei drone de acum două zile

Forțele Aeriene Române au identificat o dronă în zbor, în apropierea aeroportului civil și a Bazei Aeriene 57 din localitatea Mihail Kogălniceanu (județul Constanța). "Miercuri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă