30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiZece presupuşi islamişti suspectaţi de terorism, arestaţi după raiduri în Germania

Zece presupuşi islamişti suspectaţi de terorism, arestaţi după raiduri în Germania

Ei sunt investigaţi sub suspiciunea de a fi planificat o crimă gravă punând în pericol statul, a declarat un purtător de cuvânt al procurorilor sâmbătă la Dusseldorf.

Deşi nu există dovezi privind ţinte concrete sau un act concret, autorităţile examinează posibile conexiuni cu gruparea extremistă Stat Islamic (SI), a explicat purtătorul de cuvânt.

“Presupunem că este un +splinter group+ din SI sau de simpatizanţi”, a adăugat el.

Raidurile au avut loc în oraşele Essen, Dusseldorf, Wuppertal, Moenchengladbach, Duisburg şi Ulm de vineri dimineaţă până sâmbătă dimineaţă.

“Trebuie să vedem dacă ceea ce am găsit este ceea ce căutam”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Unul dintre suspecţi este din Tadjikistan, în timp ce cetăţenia celorlalţi nu este cunoscută.

Cele mai citite

Aici găsești sisteme parazăpezi pentru acoperiș care împiedică alunecarea zăpezii

Atunci când sezonul rece își face apariția, crește interesul pentru achiziționarea accesoriilor pentru acoperiș, precum parazăpezile. Este și firesc, având în vedere că este...

Cum să îți păstrezi sănătatea ochilor printr-un consult optometric regulat

Sănătatea ochilor este esențială pentru o viață de calitate. În acest sens, un consult optometric regulat poate juca un rol crucial. Află de ce...

”Dosarul Mineriada”: Klaus Iohannis cere urmărirea penală a lui Roman Petre și a lui Voiculescu Gelu-Voican

Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României pot fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă