Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Vreme rea în 35 de județe și în municipiul București

Administraţia Naţională de Meteorologie a extins sâmbătă Codul portocaliu de ploi abundente care vor afecta total sau parţial 35 de judeţe şi municipiul Bucureşti până duminică dimineaţa.

Share

Eugen Cișmașu 0 comentarii

Actualizat: 26.09.2020 - 11:56

Vremea se va menţine caldă sâmbătă la Bucureşti, dar va deveni instabilă în cursul după-amiezii, potrivit prognozei speciale pentru Capitală emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi în prima parte a nopţii, când probabilitatea pentru vijelii puternice, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial va fi ridicată. Cantităţile de apă vor fi, în general, între 10 şi 20 l/mp.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 14...15 grade.

Potrivit ANM, în intervalul 26 septembrie, ora 11:00 - 27 septembrie, ora 03:00, în zona de munte, precum şi în Maramureş, Transilvania şi local în Moldova, va ploua abundent şi vor fi intervale în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Cantităţile de apă vor depăşi 50...60 l/mp şi izolat 70...90 l/mp.

Totodată, în intervalul orar 15:00 - 23:00, local în Oltenia şi Muntenia vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii puternice, averse torenţiale, grindină şi frecvente descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi 35...50 l/mp.

Pe de altă parte, judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Tulcea şi Constanţa se vor afla integral sub Cod galben de ploi până duminică dimineaţa la ora 3:00. Parţial vor fi în Cod galben şi judeţele Bihor, Arad, Timişoara şi Caraş-Severin.

În aceste zone, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25...35 l/mp.

Vântul se va intensifica treptat în toată ţara, cu viteze la rafală în general de 45...60 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 100...110 km/h. În Moldova, Muntenia şi Dobrogea, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, vor fi rafale de 60...80 km/h.

Vremea se va răci, sâmbătă, mai ales în jumătatea de vest a ţării, iar duminică şi în rest.

Citește totul despre:

Comentarii