8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVreme rece până spre sfârşitul săptămânii

Vreme rece până spre sfârşitul săptămânii

În Banat, pe tot parcursul intervalului de prognoză temperatura aerului va creşte uşor şi treptat, astfel încât maximele diurne se vor situa, în medie, între 14 grade la începutul intervalului, şi 24 de grade la sfârşitul celor două săptămâni. Temperaturile minime vor avea variaţii în prima săptămână, când se vor încadra între 2 şi 5 grade, apoi vor creşte treptat, spre 10 grade la finalul celei de-a doua săptămâni. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în prima zi a intervalului de prognoză, dar şi în perioada 24 – 28 aprilie, când pot fi ploi slabe, pe arii restrânse.

În Crişana, la începutul intervalului, vremea va fi rece, cu valori termice diurne ce se vor situa, în medie, în jurul a 14 grade. Apoi, va avea loc o uşoară încălzire, iar între 16 şi 22 aprilie se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 16 şi 18 grade. Valorile nocturne în prima săptămână vor avea uşoare variaţii şi se vor situa între 0 şi 4 grade. În decursul celei de-a doua săptămâni, vremea se va încălzi de la o zi la alta, iar la finalul intervalului de prognoză se vor înregistra medii regionale de aproximativ 23 de grade, ziua, şi de 8 grade, noaptea. Probabilitatea de ploaie va fi, în general, redusă şi doar spre sfârşitul intervalului pot fi ploi slabe, pe arii restrânse.

În Transilvania, vremea se va menţine rece în prima săptămână de prognoză, când se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime cuprinse, în general, între 12 şi 14 grade. Temperaturile minime în acest interval vor avea variaţii semnificative şi se vor încadra, în medie regională, între -4 şi 3 grade. În a doua săptămână de prognoză vremea se va încălzi uşor şi treptat, iar valorile diurne vor atinge 21 de grade în ultimele zile, iar temperaturile nocturne se vor situa în jurul a 6 grade. Se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ploaie în primele zile ale intervalului de prognoză, iar spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni probabilitatea pentru ploi slabe, trecătoare, va fi în creştere.

În Maramureş, vremea se va menţine rece în primele două zile ale prognozei, când media regională a temperaturilor maxime va fi de 12 – 13 grade, apoi se va încălzi uşor şi se vor atinge valori diurne situate între 14 şi 16 grade. Temperaturile nocturne în această perioadă nu vor avea variaţii importante şi se vor încadra, în general, între -2 şi 2 grade. În cea de-a doua săptămână a intervalului de prognoză regimul termic va fi în creştere, iar la finalul celor două săptămâni se vor atinge temperaturi medii de 22 de grade pe timpul zilei, respectiv de 8 grade noaptea. Precipitaţii, predominant sub formă de ploaie, se vor semnala la începutul intervalului de prognoză, iar spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni probabilitatea de ploaie va fi din nou în creştere.

În Moldova, până pe data de 20 aprilie, vremea va fi rece cu temperaturi maxime medii cuprinse între 10 şi 13 grade, cu excepţia zilei de 16 aprilie, când media se va situa în jurul valorii de doar 6 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat, astfel încât maximele termice vor creşte în medie de la 14 spre 20 de grade, cu cele mai ridicate valori în perioada 26 – 28 aprilie. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 2 şi 5 grade, cu tendinţa de creştere uşoară, în ultimele nopţi, spre 6 – 8 grade.

În zilele de 16 şi 17 aprilie, temporar, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, local moderate cantitativ, iar în restul intervalului doar trecător şi pe arii restrânse va ploua slab, cu o probabilitate mai mare în 18 şi 19 aprilie, dar şi după data de 24 aprilie.

În Dobrogea, în perioada 15 – 21 aprilie, temperaturile maxime nu vor avea fluctuaţii semnificative şi se vor situa în medie între 10 şi 12 grade, ceea ce va caracteriza o vreme rece. Începând cu 22 aprilie, maximele termice vor creşte uşor şi treptat spre o medie de 16 – 18 grade în intervalul 25 – 28 aprilie, adică valori normale raportate la media regională. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă, în general, între 3 şi 7 grade, cu tendinţă de creştere uşoară, în ultimele nopţi, spre 8 – 9 grade. În intervalul 16 – 19 aprilie, temporar va ploua, în general slab cantitativ, iar în restul intervalului doar trecător şi pe arii restrânse vor mai fi ploi slabe, cu o probabilitate mai mare în data de 20 aprilie şi după 25 aprilie.

În Muntenia, în prima săptămână, maximele termice se vor situa în medie între 12 şi 14 grade şi vor caracteriza o vreme rece. Ulterior, din 22 aprilie, media temperaturilor maxime va fi în creştere treptată şi va tinde spre 20 – 21 de grade, în perioada 25 – 28 aprilie, valori apropiate de normele climatologice. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în medie, între 2 şi 6 grade, cu tendinţă de creştere uşoară, în ultimele nopţi, până spre 7 – 8 grade. Local şi temporar va ploua slab în intervalul 16 – 19 aprilie, iar în restul intervalului probabilitatea de ploaie va fi redusă.

În Oltenia, până pe data de 22 aprilie, vremea va fi uşor mai rece decât în mod obişnuit, cu temperaturi maxime medii cuprinse între 14 şi 16 grade, exceptând ziua de 15 aprilie, când media se va situa în jurul valorii de 12 grade. Vremea se va încălzi treptat, iar maximele termice vor creşte spre o medie de 20 – 21 de grade, în perioada 25 – 28 aprilie. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă, în general, între 3 şi 6 grade, cu tendinţă de creştere uşoară în ultimele nopţi ale intervalului de prognoză, spre 7 – 8 grade. Pe arii restrânse va ploua slab în 15 aprilie, dar şi în intervalul 17 – 19 aprilie, în timp ce, în restul intervalului, doar trecător şi izolat vor mai fi posibile ploi slabe.

La munte, vremea va fi rece în intervalul 15 – 22 aprilie, când se va înregistra o medie a temperaturilor maxime de 2 – 4 grade, în timp ce valorile nocturne vor fi exclusiv negative şi se vor încadra între -6 şi -2 grade. Începând cu data de 23 aprilie, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, astfel încât valorile maxime diurne vor atinge 12 grade, în intervalul 25 – 28 aprilie, iar cele minime vor deveni pozitive şi se vor situa în jurul valorii medii de 3 grade. Se vor semnala precipitaţii mixte în primele zile ale intervalului de prognoză, iar spre sfârşit probabilitatea pentru ploi slabe şi trecătoare va creşte.

Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă