Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Mirel Palada: Votați pentru viitorul României! Hai la vot!

Într-o postare pe Facebook, sociologul Mirel Palada expune motivele pentru care îi îndeamnă pe români să meargă la Referendum.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 02.10.2018 - 19:20

Redăm mai jos mesajul scris de Mirel Palada.

"Nu țin cu rușii. Nu țin cu americanii. Nu țin cu nemții ori cu francezii ori cu englezii. Țin cu țara.

În funcție de nevoile sale, rezultă alianțele sale. În momentul de față avem alianțe bune. Pot fi îmbunătățite, așa cum există deja o vie dezbatere în societate. Dar avem o bază de unde putem pleca.

Totul, în numele țării. Cu fruntea sus, dacă se poate. Prea multă poziție ghiocel dăunează grav sănătății coloanei vertebrale și morale.

Nu țin cu PSD. Nu țin cu PNL. Nu țin cu USR sau cu Pro România sau cu UDMR. Țin cu țara. În funcție de nevoile țării, partidele își fac treaba sau nu.

În momentul de față partidele nu-și fac treaba cum trebuie. Doar că unele sînt mai detrimentale decît altele. Întotdeauna există logica răului cel mai mic. De aceea sprijin PSD, pentru că știu că ceilalți ar face țara varză – după cum, de altminteri au și dovedit-o din păcate de mai multe ori în ultimul timp.

PSD, de bine de rău, mai mediocru, mai împiedicat, a făcut ceea ce trebuia să facă. În numele țării. Dacă PSD o va zbîrci, voi fi dintre cei care își vor ridica vocea să-i atragă atenția. Deocamdată n-a zbîrcit-o. Doar că nu se mișcă suficient de hotărît.

Nu țin cu homosexualii. Nu țin cu heterosexualii. Nu țin cu lesbienele ori cu transsexualii ori cu pansexualii ori cu poligamii ori cu șerpilienii. Țin cu țara.

Și, în momentul de față, țara are nevoie de familie. Are nevoie de copii. Are nevoie de viitor.

Heterosexualii și homosexualii și transsexualii și protosexualii și pansexualii și singurosexualii și găinosexualii pot să facă ce vor ei în dormitorul lor.

Dar fără să aibă de-a face cu cele ce țin de copii. Cu procreerea. Cu creșterea copiilor. Cu valorile care le sînt inculcate și cu felul în care se transmite moștenirea pe cale legală generațiilor viitoare.

E vorba despre viitorul țării. În sensul cel mai concret al cuvîntului. Mai viitor decît copiii noștri nu are cum să fie viitor.

Iar copiii trebuie să iasă dintr-o mamă și dintr-un tată, așa cum se întîmplă de milioane de ani.

E singura cale. Nu din eprubetă. Nu din spațiul virtual. Nu din orfelinate. Copilul iese din femeie, nu din bărbat, nu din oaie, nu din cuptor, nu de pe Facebook. Fiecare om iese din femeie.

Iar copiii au nevoie în copilăria lor de îngrijirea mamei și de îngrijirea tatălui, complementarități necesare fără de care dezvoltarea copilului este știrbită.

Cred cu tărie în puține lucruri pe lumea asta. Multe lucruri sînt de discutat. Ne așezăm și dezbatem.

Dar asta nu. Cred cu tărie că în România copii trebuie crescuți într-o familie formată dintr-o mamă și un tată, consfințită legal prin instituția căsătoriei.

Drept pentru care, pentru că țin cu țara și pentru că țara are nevoie de viitor, vă invit din tot sufletul meu de cetățean al României să mergeți la acest sfîrșit de săptămînă să votați DA la Referendum.

Restul sînt detalii. Restul sînt perdele de fum. Restul nu contează.

Votați pentru viitorul României! Hai la vot!", încheie sociologul postarea de pe pagina personală de Facebook.

Comentarii

loading...