Protestatarii sunt nemulțumiți de obligativitatea purtării măştii de protecţie, iar alţii vor ca pieţele agro-alimentare să rămână deschise.
Organizarea evenimentul s-a realizat prin intermediul rețelelor sociale, iar persoane din toate categoriile de vârstă, unele însoţite de copii, au ieşit în stradă nemulţumite de măsurile adoptate de Guvern care vor intra în vigoare luni.
Mulţi dintre protestatari nu poartă masca de protecţie, iar cei care au asupra loc masca nu o poartă în aşa fel încât să le acopere nasul şi gura.
Un bărbat prezent la protest afişează o pancartă pe care a scris că masca de protecţie este „simbolul opresiunii şi ignoranţei”.
Un altul a declarat că poartă masca de protecţie doar atunci când intră în spaţii comerciale, fiindcă nu are de ales, dar se arată convins că nu este nevoie de purtarea acesteia.
Unul dintre protestatari a afişat o pancartă pe care scrie ” In iad cu masonii satanişti care ne conduc” iar alţii au pancarte cu numeroase mesaje anti-mască şi anti-vaccinare.
Un alt protestatar consideră că oamenii bolnavi trebuie să stea în carantină, iar cei sănătoși să meargă la muncă.
Organizatorul acestui eveniment a mărturisit că aceste măsuri sunt aberante, iar masca nu poate proteja oamenii de virus, ci ne face mai mult rău.