10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVIDEO. Preşedintele Poroșenko a instituit legea marţială, după atacul Rusiei

VIDEO. Preşedintele Poroșenko a instituit legea marţială, după atacul Rusiei

UPDATE. Parlamentul Ucrainei a aprobat, luni seara, Legea marţială pentru 30 de zile, la frontiera cu Rusia, urmare a incidentului din largul Crimeei, transmite Kyiv Post.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a semnat luni decretul privind instituirea stării excepţionale pe teritoriul Ucrainei pe o perioadă de 60 de zile, în urma sechestrării duminică a trei nave ale Forţelor maritime ucrainene de către gărzile de coastă ruse în Marea Neagră, în apropiere de strâmtoarea Kerci, deşi pentru a intra în vigoare documentul mai trebuie aprobat de către parlament, potrivit Reuters, EFE, dpa şi Canalului tv 112.ua, care citează un comunicat postat pe site-ul oficial al preşedinţiei de la Kiev.

Prin decretul său, preşedintele ucrainean a promulgat de fapt decizia adoptată duminică seara de către Consiliul de Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei (SNBO), conform serviciului de presă al preşedinţiei ucrainene.

Starea de urgenţă ar urma să intre în vigoare de luni (26 noiembrie), ora locală 14:00, până în data de 25 ianuarie 2019, aceeaşi oră, deşi aceasta ar putea fi ridicată oricând, după cum explică SNBO.

Acest decret prezidenţial, care nu implică neapărat mobilizarea trupelor, mai trebuie să fie aprobat de Rada Supremă (parlamentul unicameral) de la Kiev.

UPDATE: Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a condamnat ”utilizarea forţei de către Rusia” în zona strâmtorii Kerci, care leagă Marea Neagră de Marea Azov, cerându-i Moscovei ”să se abţină de la noi provocări”.

”Condamn utilizarea forţei de către Rusia în Marea Azov”, a scris pe contul său de Twitter Donald Tusk, care conduce organismul ce reuneşte liderii celor 28 de ţări membre ale UE.

”Autorităţile ruse trebuie să elibereze marinarii şi navele ucrainene şi să se abţină de la noi provocări”, a adăugat el, indicând că a discutat despre această problemă cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.

”Europa va rămâne unită în sprijinul Ucrainei”, mai scrie în aceeaşi postare preşedintele Consiliului European.

Ambasadorii statelor membre UE urmează să se reunească luni pentru a discuta despre escaladarea tensiunilor între Rusia şi Ucraina în Marea Azov, potrivit unor surse diplomatice.

O reuniune a Comitetului Politic şi de Securitate al UE (COPS) a fost convocată pentru luni, la ora 15:00 (14:00 GMT) pentru o evaluare a situaţiei, potrivit surselor europene.

Această nouă criză dintre Moscova şi Kiev va face obiectul unor discuţii la Berlin la nivelul directorilor politici ai ministerelor de externe din Franţa şi Germania, cele două ţări UE implicate direct în soluţionarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina din Donbas, au indicat aceleaşi surse.

De asemenea, purtătoarea de cuvânt a şefei diplomaţiei europene Federica Mogherini a declarat că UE ”ia foarte în serios” escaladarea tensiunilor între Rusia şi Ucraina şi nu a exclus o reuniune extraordinară la nivel de ambasadori pentru a discuta în regim de urgenţă situaţia creată în ultimele 24 de ore în Marea Azov.

”Aceste evenimente sunt inacceptabile şi îndemnăm Rusia să elibereze imediat navele şi echipajele lor şi să asigure asistenţa medicală necesară”, a declarat Maja Kocijancic într-o conferinţă de presă.

Nicio decizie la nivelul UE nu este de aşteptat în urma acestor reuniuni, au subliniat surse diplomatice europene, citate de AFP.

Ucraina a cerut aliaţilor săi să impună noi sancţiuni împotriva Rusia, dar europenii sunt extrem de divizaţi cu privire la această cerere, scrie Agerpres.

UPDATE: Ministrul de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, a acuzat Ucraina că recurge la “metode periculoase” în strâmtoarea Kerci.

“A avut loc o încălcare şi au fost utilizate metode periculoase. Aceasta putea să creeze şi a creat o ameninţare şi riscuri pentru deplasarea normală a navelor în acest coridor maritim”, între Marea Azov şi Marea Neagră, a declarat Lavrov.

Potrivit ministrului de externe rus, “provocarea” din strâmtoarea Kerci a avut loc “la ordinul direct” al conducerii Ucrainei. “Atunci când partea ucraineană a planificat această provocare, în mod sigur ea a luat în calcul avantajele suplimentare pe care doresc să le obţină din această situaţie, ţinând cont de faptul că SUA şi Europa, ca întotdeauna, vor lua partea provocatorilor”, a susţinut Serghei Lavrov, potrivit TASS.

El a afirmat că Rusia inspectează navele din Marea Azov în conformitate cu acordurile internaţionale. “Am auzit că UE, prin reprezentanţii diplomaţiei sale, a declarat că aşteaptă de la Rusia oprirea inspecţiilor la navele din Marea Azov. Aceste inspecţii se desfăşoară în conformitate totală cu acordurile existente, inclusiv cu Ucraina”, a spus şeful diplomaţiei ruse.

Lavrov a declarat că Federaţia Rusă nu este îngrijorată de posibilitatea introducerii unor sancţiuni împotriva ei din cauza situaţiei din strâmtoarea Kerci. “Acest lucru a încetat demult să ne îngrijoreze. (…) Este greu de sperat că am putea influenţa oameni care nu doresc decât să caute noi şi noi motive pentru a face presiuni asupra Rusiei”, a subliniat acesta.

UPDATE: Preşedintele Petro Poroşenko a cerut Rusiei să elibereze marinarii şi navele ucrainene arestaţi în strâmtoarea Kerci, subliniind că Moscova a încălcat dreptul internaţional.

Marinarii ucraineni au fost ‘reţinuţi în mod brutal, cu încălcarea legilor internaţionale’, a declarat Poroşenko într-o reuniune a Consiliului de Securitate Naţională al Ucrainei.

Şeful statului ucrainean le-a solicitat autorităţilor ruse ‘să-i transfere pe marinari părţii ucrainene, împreună cu navele, şi să asigure detensionarea situaţiei în Marea Azov’.

UPDATE: Cele trei nave ucrainene arestate duminică de Rusia în largul coastelor Crimeei sunt ţinute în portul Kerci, relatează agenţia de presă Reuters.

Potrivit unui martor, în jurul navelor pot fi văzute persoane în uniforme ale marinei militare.

Consiliul de Securitate al ONU se întruneşte azi de urgenţă, potrivit unor diplomaţi, care au precizat că reuniunea a fost reclamată de cele două ţări. Moscova a cerut ca reuniunea să aibă loc la ora locală 11.00 (18.00, ora României), a precizat aceeaşi sursă pentru AFP.

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă îngrijorarea faţă de criza izbucnită după ce nave ucrainene au fost atacate şi sechestrate de forţe ruseşti şi consideră că agresiunea şi încălcarea legislaţiei internaţionale subminează securitatea întregii regiuni, scrie News.ro.

Ucraina a făcut un pas important către declararea legii marţiale, după capturarea prin forţă militară de către Rusia a trei nave aparţinând Marinei ucrainene, soldate cu răniţi, în Strâmtoarea Kerci, ce asigură un acces la Marea Azov, care a provocat o escaladare fără precedent în această zonă sensibilă.

Tensiunea este atât de puternică, încât Consiliul de Securitate al ONU se întruneşte luni de urgenţă, potrivit unor diplomaţi, care au precizat că reuniunea a fost reclamată de cele două ţări. Moscova a cerut ca reuniunea să aibă loc la ora locală 11.00 (18.00, ora României), a precizat aceeaşi sursă pentru AFP.

În noaptea de duminică spre luni, Consiliul de Securitate şi de Apărare ucrainean, reunit de urgenţă, i-a propus preşedintelui Petro Poroşenko să introducă legea marţială ”pe o perioadă de 60 de zile”, a anunţat secretarul acestei structuri.

Această decizie urmează să fie aprobată de Parlamentul ucrainean, care se reuneşte în sesiune extraordinară luni după-amiaza, însă un vot favorabil este departe de a fi garantat.

În cadrul reuniunii Consiliului de Securitate, preşedintele Proroşenko a denunţat un ”act nebun al Rusiei contra Ucrainei”, dând asigurări că ”atacul” a fost ”premeditat”. ”Legea marţială nu înseamnă a declara război” Rusiei, ”ea va fi introdusă numai pentru apărare”, a dat el asigurări.

Tensiunile între Ucraina şi Rusia la Marea Azov s-au intensificat brusc duminică, după ce Kievul a acuzat Rusia că a lovit o navă ucraineană şi i-a blocat accesul în această mare mică, situată între Crimeea – anexată în 2014 de Moscova, şi estul Ucrainei – teatrul unui război civil cu separatişti proruşi.

Situaţia s-a degradat rapid, iar Ucraina a acuzat duminică seara Rusia că a capturat aceste nave, după ce a deschis focul asupra lor în această zonă strategică.

Navele – două vedete blindate, Berdiansk şi Nikopol, şi remorcherul Iani Kapu – încercau să intre din Marea Neagră în Strâmtoarea Kerci, care desparte Crimeea de Rusia şi marchează accesul în Marea Azov.

Din totalul de 23 de militari de la bord, şase au fost răniţi, dintre care doi grav, potrivit armatei ucrainene.

Rusia a confirmat imobilizarea în vederea inspecţiei la bord şi ”utilizarea unor arme”, acuzând navele ucrainene ”că efectuează acţiuni ilrgale în apele teritoriale ruse” şi anunţând rănirea a trei ucraineni.

O purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a denunţat ”metodele de bandiţi la drumul mare” ale Ucrainei, într-o declaraţie transmisă AFP: ”mai întâi provocări, apoi presiuni puternice, apoi acuzaţii de agresiune”.

Marina ucraineană dă asigurări însă că a avertizat Rusia în avans de itinerariul navelor sale.

Potrivit acesteia, navele sale au petrecut mai multe ore în faţa Strâmtorii Kerci, în contextul în care o navă petrolieră plasată sub Podul Crimeei, peste Strâmtoarea Kerci, bloca accesul în strâmtoare.

Această strâmtoare – singura cale maritimă între Marea Neagră şi Marea Azov – este o axă strategică de primă importanţă atât pentru Rusia, cât şi pentru Ucraina.

”Noi aşteptăm de la Rusia ca ea să restaureze libertatea traversării Strâmtorii Kerci şi îndemnăm părţile să acţioneze cu maximum de reţinere, pentru a se ajunge la o dezescaladare imediată a situaţiei”, a îndemnat Uniunea Europeană (UE).

NATO a îndemnat, de asemenea, la ”reţinere şi dezescaladare”.

”ÎNCĂLCAREA DREPTULUI INTERNAŢIONAL”

Ministrul ucrainean de Externe Pavlo Klimkin a îndemnat Occidentul ”să formeze o coaliţie clară pentru a se opune actelor de agresiune ale Rusiei”.

”La instrucţiunile preşedintelui Poroşenko, noi facem imediat apel la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite”, a subliniat Volodimir Ielşenko, reprezentantul permanent al Ucrainei la ONU.

Rusia revendică controlulu apelor în largul Crimeei după anexarea peninsulei. Kievul şi Occidentul acuză Moscova că ”obstrucţionează” în mod deliberat navigaţia navelor comerciale prin Strâmtoarea Kerci.

Aceste dificultăţi au apărut după ce Moscova a construit un pod foarte controversat, de 19 kilometri lungime, în Strâmtoarea Kerci. Instalarea arcadelor podului, în 2017, împiedică trecerea unei părţi a navelor. Anul acesta, grăniceri ruşi au început să reţină nave – oficial pentru a le controla.

Kievul apreciază că Moscova ar putea să meargă până la a pregăti o ofensivă împotriva Mariupolului, ultimul mare oraş aflat sub controlul Kievului în estul ţării.

Apele puţin adânci ale Mării Azov scaldă sudul Donbasului – regiunea ucraineană în care războiul cu separatiştii proruşi s-a soldat cu peste 10.000 de morţi în patru ani.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia că-i susţine militar pe separatişti, ceea ce Moscova dezminte, în pofida a numeroase probe în acest sens.

Poroşenko a precizat că Parlamentul ar putea decide luni dacă aprobă legea marţială, care restrânge libertăţile civile şi acordă puteri sporite instituţiilor  statului.

Tensiunile dintre Rusia şi Ucraina au izbucnit duminică, după ce Ucraina a susţinut că două nave de luptă şi un remorcher au fost atacate şi apoi capturate de forţele ruseşti. La rândul său, serviciul de securitate rus FSB a afirmat că navele ucrainene au intrat în apele tertitoriale ruseşti, au încercat să întreprindă acţiuni ilegale şi au ignorat avertismentele.

“S-a făcut uz de arme pentru a forţa navele luptă ucrainene să se oprească”, a anunţat FSB într-o declaraţie transmisă presei de stat din Rusia.

“În consecinţă, toate cele trei nave ucrainene au fost capturate în apele teritoriale ale Federaţiei Ruse din Marea Neagră“, a mai precizat FSB adăugând că trei marinari ucraineni au fost răniţi în acest incident şi primesc îngrijiri medicale, viaţa nefiindu-le pusă în pericol.

Ucraina a afirmat că navele se deplasau de la Odesa la Mariupol, în Marea Azov şi că a informat partea rusă în legătură cu deplasarea navelor, conform BBC. De asemenea, a susţinut că navele au fost atacate şi avariate în timp ce încercau să părăsească zona şi că şase marinari au fost răniţi.

 

Cele mai citite

Rareș Hopincă: Decizia PSD – PNL privind candidaturi separate la Primăria Capitalei este “raţională” şi “matură”

Decizia PSD - PNL privind candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, este "raţională" şi "matură", a declarat, marţi, Rareş...

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...

România, pe ultimul loc din UE când vine vorba de vaccinare împotriva HPV

România nu stă deloc bine la capitolul vaccinare împotriva HPV. Potrivit standardelor impuse de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), țara noastră va avea nevoie...
Ultima oră
Pe aceeași temă