12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVIDEO Noul ambasador al Israelului soseşte, joi, la Bucureşti. Mesaj pentru români

VIDEO Noul ambasador al Israelului soseşte, joi, la Bucureşti. Mesaj pentru români

„David Saranga, noul ambasador al Israelului în România soseşte mâine (joi) la Bucureşti. În urmă cu 20 de ani, David Saranga şi-a început cariera diplomatică tot la Bucureşti, ca vice ambasador”, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţii Ambasadei Israelului în România.

De altfel, în videoclipul de prezentare realizat de Ministerul de Externe din Israel, noul şef al misiunii diplomatice israeliene îşi detaliază cariera, în limba română, pe care o stăpâneşte foarte bine.

„România are un loc important în inima mea. După 20 de ani mă întorc în România de care nu m-am despărţit niciodată. Amintirile, prietenii şi cultura română m-au însoţit până în ziua de astăzi. În Israel trăiesc 400.000 de evrei de origine română, care s-au intergrat perfect în toate domeniile. Comunitatea română reprezintă o legătură importantă între cele două state”, susţine Saranga în clipul de prezentare, publicat pe pagina de Facebook a Ambasadei Israelului în România.

David Saranga o înlocuieşte pe ambasadoarea Tamar Samash căreia, potrivit Ambasadei, îi expiră mandatul, ocazie cu care iese la pensie.

Cele mai citite

Replica lui Nicușor Dan pentru Cristian Popescu Piedone care s-a declarat interlop: „ Știm toți”

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, i-a replicat lui Cristian Popescu Piedone tot cu un mesaj inscriptionat pe tricou dupa ce acesta s-a afisat vineri cu...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Spălătoriile auto, automatele de cafea și sucuri vor trebui să elibereze bon fiscal. Amenzi de peste 8.000 de lei

Automatele de cafea, sucuri sau sandvișuri, precum și spălătoriile auto vor trebui să elibereze bon fiscal, anunță Autoritatea Națională de Administrare Fiscală. După data...
Ultima oră
Pe aceeași temă