12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVIDEO Miting-ul PSD de la Iaşi. Proteste, în paralel, pe străzile oraşului

VIDEO Miting-ul PSD de la Iaşi. Proteste, în paralel, pe străzile oraşului

UPDATE. Mitingul PSD s-a încheiat fără incidente majore

Reprezentanţii ISU Iaşi informează că la mitingul organizat de PSD în Piaţa Unirii din Iaşi 15 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, cinci dintre acestea fiind transportate la spital.

Şeful ISU Iaşi, colonelul Viorel Molocea, a declarat că persoanele care au fost transportate la spital se aflau în stare de sevraj, etilism sau au făcut criză de epilepsie. De asemenea, personalul medical al SMURD şi Ambulanţei au acordat îngrijiri medicale unor persoane cărora li s-a făcut rău din cauza slabei alimentaţii.

Potrivit sursei citate, o altă persoană a suferit un atac de panică.

 

UPDATE. Liviu Dragnea a declarat joi, la Iaşi că românii nu sunt de două feluri, răi şi buni, contrar a aceea ce au vrut regimurile Băsescu şi Iohannis să creeze în ţară. Liderul PSD a mai acuzat că regimurile anterioare au îndemnat la dezbinare.

“E nevoie de patriotism. România are nevoie mai mult ca oricând de ce a pierdut în timpul regimurilor Băsescu şi Iohannis. Avem nevoie de patripoţi şi de o patrie pentru că ţara noastră a uitat să mai fie o patrie. Acest popor a fost îndemnat spre ură şi dezbinare. I-au făcut pe români să creadă că sun de două feluri. Am să o spun aici. Românii nu sunt de feluri, unii buni, alţii răi, aşa cum susţine Iohannis. Nimeni nu are dreptul să îi împartă în tabere”, a declarat Liviu Dragnea, la Iaşi, citează Mediafax.

“Nimeni nu are dreptul să îi împartă, să îi învrăjbească. Ei nu înţeleg că românii sunt toţi egali, toţi români, românii sunt suverani. Aveţi cu toţii dreptul la un viitor comun – moldoveni, oltenii, dobrogenii, maramureşeni, etc. Asta e prima lecţie de patriotism pe care vreau să i-o dăm lui Iohannis. Să îi spunem că naţiunea înseamnă solidaritate şi nu ură. Să îi spunem că patriotismul înseamnă conştiinţă şi nu case dobândite fraudulos. Să îi spunem că România înseamnă acasă şi interese străine”, a mai spus Dragnea.

 

Dragnea: Suntem cel mai mare partid din România

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a reacţionat joi, la Iaşi, după ce dintre simpatizanţii PSD s-au auzit câteva huiduieli, spunând că “derbedeii” umblă pentru că PSD e cel mai mare partid, dar cei mai mulţi se uită la măsurile luate.

“Suntem cel mai mare partid din România şi de aceea umblă pe aici unii derbei. Sunt plătiţi bine. E adevărat. Românii apreciază mai mult ceea ce facem noi, decât ceea ce spun cei din Opoziţie”, a declarat Liviu Dragnea, la Iaşi.

“Noi creştem pensiile, salariile, veniturile medicilor şi îi aducem în ţară medicii plecaţi, le dăm lefuri mărite dascălilor, investim în infrastructura locală, asfaltăm drumurile, construim autostrăzile care nu s-au construit până acum, îndreptăm legile strâmbe. Scoatem justiţia de sub sfera politicii şi a serviciilor secrete. Vreţi să mergem înainte pentru această ţară? Să le arătăm asta tuturor acestor oameni fără ţară şi Dumnezeu care nu ştiu decât să urască şi să dezbine”, a mai spus Dragnea.

Câteva sute de oameni protestează la Iași, lângă gardurile montate în Piața Unirii, unde va avea loc un miting PSD, împotriva social-democraților, scandând „PSD, ciuma roșie”, scrie ziaruldeiasi.ro. În zonă se află mulți jandarmi. În afara jandarmilor ieșeni au mai fost aduși, potrivit publicației ieșene, 400 de jandarmi de la Constanța și alte câteva sute de la Bacău.

În piață se află circa 15.000 de simpatizanți pro-PSD, transmite ziaruldeiasi.ro

În acelaşi timp, în mai multe zone ale oraşului s-au adunat protestatari, care îi huiduie şi fluieră pe simpatizanţii care trec de cordoane şi se îndreaptă către miting, potrivit Mediafax. Protestatarii au adus şi pancarte cu mesaje precum „PSD, ciuma roşie”, „Slugilor” sau „Afară din Iaşi”.

Unul dintre protestatari a declarat că dacă PSD voia „să-şi măsoare forţa” la Iaşi, trebuia să conteze doar pe simpatizanţii din judeţ, nu să „aducă mii de oameni din alte judeţe”.

Un consilier local independent din Bacău, Cristian Ghingheş, a scris pe pagina lui de Facebook şi a share-uit fotografii în care susţinea că 10.000 de persoane din Bacău, printre care funcţionari şi profesori, sunt duse, joi, „cu forţa sau convinse să meargă prin diverse tactici” la mitingul PSD de la Iaşi.

Proteste au avut loc la Iaşi şi înaintea mitingului PSD, oamenii fiind adunaţi lângă gardurile amplasate pentru delimitarea zonei. Protestatarii strigă ”Hoţii, hoţii” şi huiduie. 

Mitingul organizat de PSD la Iaşi are loc în aceeaşi şi cu Summit-ul liderilor UE de la Sibiu. Liderul PSD, Liviu Dragnea, întrebat anterior cum vede faptul că au fost anunţate contramanifestaţii la acest miting, a răspuns „foarte bine”.

„Înseamnă că s-ar putea să apară contramanifestaţii şi sâmbătă. Dacă aşa vor să se joace în campanie, atunci aşa o să jucăm în această campanie. Adică să nu creadă Iohannis şi slugile lui că doar ei au dreptul să urle sau să ţipe. Putem să lăsăm şi noi oamenii noştri nervoşi să facă o contramanifestaţie. Nu mă aştept să înţeleagă mesajul acesta nici el, nici măscăricii pe care îi are”, spunea Dragnea.

Cele mai citite

UNSAR: 8 din 10 şoferi vor să ştie cât a fost valoarea despăgubirii achitate

Opt din zece şoferi (81%) şi-ar dori ca, în cazul în care suferă pagube în accidente rutiere şi sunt despăgubiţi de poliţa RCA a...

Românii sunt invitați să se angajeze în armată, într-un moment de criză internațională. Un soldat profesionist câștigă peste 5000 de lei net

Deși nu se ia în calcul reintroducerea serviciului militar obligatoriu, Ministerul Apărării Naționale (MApN) va organiza o nouă campanie de recrutare de soldați și...

Președintele Iohannis a ajuns în Coreea de Sud

Delegația oficială condusă de președintele Klaus Iohannis a ajuns în Coreea de Sud, într-o vizită care va dura trei zile. Cele mai importante momente din...
Ultima oră
Pe aceeași temă