13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVaslui: Serviciul de Ambulanţă va organiza cursuri gratuite de prim-ajutor

Vaslui: Serviciul de Ambulanţă va organiza cursuri gratuite de prim-ajutor

Potrivit conducerii SAJ Vaslui, este vorba despre cursuri Basic Life Support (BLS) şi Advanced Life Support (ALS), care se vor organiza opţional, la solicitarea medicilor de familie.

“În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii DSP Vaslui am aflat despre dorinţa unor medici de familie de a urma astfel de cursuri, pentru a-şi îmbunătăţi nivelul de cunoştinţe practice în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor în caz de urgenţe. Prin specificul activităţii lor, medicii de familie intră în contact cu o anumită categorie de pacienţi şi se întâmplă mai rar să aibă de-a face cu cazuri urgente, dar pentru astfel de situaţii, unii medici de familie au considerat că au nevoie de cursuri de prim-ajutor. În funcţie de solicitări vom forma grupe şi vom începe derularea acestor cursuri”, a declarat, pentru AGERPRES, managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.

Cursurile vor fi organizate în mod gratuit.

Cele mai citite

O familie de 9 persoane, dintre care șase copii, din Rafah a fost ucisă într-una tac israelian

Un atac israelian a omorât nouă persoane, dintre care şase copii, toţi membri ai aceleiaşi familii, vineri seara la Rafah, în sudul îndepărtat al...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă