22.8 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVaslui: Fostul episcop al Huşilor, Grigore Leu, va fi dezhumat

Vaslui: Fostul episcop al Huşilor, Grigore Leu, va fi dezhumat

“IICMER împreună cu Parchetul Militar organizează, începând de marţi, 25 septembrie o acţiune de investigaţii arheologice în municipiul Huşi. (…) În urma unor solicitări venite din partea urmaşilor fostului episcop precum şi din partea Episcopiei Huşilor, IICCMER a iniţiat un demers legal care urmăreşte reconstituirea împrejurărilor care au condus la decesul ierarhului şi stabilirea cauzelor reale ale morţii sale”, precizează un comunicat de presă remis AGERPRES de IICMER.

Cercetările de la Huşi vor fi efectuate de un colectiv de arheologi de la IICCMER şi instituţiile muzeale colaboratoare: Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii Aiud şi Muzeul de Istorie Turda şi se vor desfăşura în conlucrare cu Parchetul Militar, care a fost sesizat de IICCMER în privinţa acestui caz. Acţiunea este sprijinită de Episcopia Huşilor şi se desfăşoară în colaborare cu Televiziunea Română, fiind susţinută şi de Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” Vaslui.

Grigorie Leu s-a născut la 2 mai 1881 în judeţul Vaslui. El a fost un anticomunist convins, luând atitudine împotriva acestui sistem social-politic bazat pe ateism. El a fost al 49-lea ierarh al Eparhiei Huşilor, deţinând funcţia de episcop între anii 1940-1949, până la desfiinţarea Episcopiei Huşilor de către regimul comunist. Mormântul său este situat în faţa absidei altarului Catedralei Episcopale din Huşi.

În luna martie a acestui an, personalitatea episcopului martir Grigore Leu a fost evocată în cadrul unui simpozion organizat de Episcopia Huşilor, la împlinirea a 69 de ani de la moartea fostului ierarh.

Episcopul Huşilor, Ignatie, a afirmat încă de la întronizarea sa, din luna octombrie a anului trecut, că, dintre toţi înaintaşii în scaunul Eparhiei Huşilor, cel mai la suflet îi este episcopul Grigore Leu, care în vremuri de prigoană şi cumplită opresiune ateist-comunistă s-a dovedit a fi conştiinţa cea mai vie a Bisericii, nedorind ca sufletul credinţei să fie distrus de “ciuma roşie a comunismului”.

Cele mai citite

Ovidiu Hațegan își pune cenușă în cap după gafa comisă în meciul Dinamo – Poli Iași: „Am greșit, n-am realizat gravitatea impactului”

Arbitrul Ovidiu Hațegan a explicat decizia luată în minutul 29 al partidei Dinamo 1948 – Politehnica Iaşi, disputată duminică, 14 aprilie, pe stadionul din...

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...

Trafic de droguri la Craiova. Două persoane au fost reținute

La data de 15 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au luat o...
Ultima oră
Pe aceeași temă