12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiValeriu Binig, noul director al departamentului reglementări şi antitrust Enel România

Valeriu Binig, noul director al departamentului reglementări şi antitrust Enel România

”Enel România l-a numit pe Valeriu Binig în funcţia de director al departamentului reglementări şi antitrust, în timp ce Claudia Brânduş, care a coordonat anterior activităţile de reglementare, s-a alăturat departamentului de afaceri europene al grupului Enel, din Bruxelles”, se arată în comunicat.

Valeriu Binig este unul dintre cei mai importanţi experţi ai pieţei locale de energie din România, având peste 32 de ani de experienţă profesională în sectorul energetic, timp în care a ocupat diferite funcţii, de la cele de natură tehnică şi academică, la consultanţă pentru activităţi de fuziuni şi achiziţii sau de atragere de finanţări.

”A activat ca inginer responsabil cu partea operaţională în producţia de electricitate, proiectant, cercetător, lector, coordonator de programe Phare, coordonator de programe în cadrul Delegaţiei Comisiei Europene, manager de vârf în companii de utilităţi, administrator şi consultant pentru sectorul energiei pe segmentul serviciilor de consultanţă financiară şi activităţilor de investment banking”, se arată în comunicat.

În noua sa funcţie, Valeriu Binig va coordona o echipă al cărei obiectiv principal constă în definirea, reprezentarea şi promovarea poziţiei companiei cu privire la aspecte de reglementare şi prevederile legislative privind concurenţa. 

Înainte de a se alătura Enel România, Valeriu Binig a deţinut funcţii superioare de management în companii de consultanţă cum ar fi EY România sau Deloitte România, şi a ocupat o pozitie de director în cadrul unei echipe de investment banking si de gestiune a unui fond de investiţii.

”Acesta a fost co-preşedinte al Comitetului pentru Energie şi Mediu al Amcham România (2013 – 2017), membru al consiliului director al AmCham România (2013-2014); preşedinte al grupului pentru energie al Coaliţei pentru Dezvoltarea României (2015, 2017) şi partener în procesul de dezvoltare a strategiei naţionale de energie – modelare cantitativă (2016). În prezent, face parte din consiliul consultativ al Energy Policy Group”, se arată în comunicat.

În acelaşi timp, Claudia Brânduş se alătură departamentului de afaceri europene al grupului Enel de la Bruxelles, pentru a promova poziţia, strategia şi priorităţile companiei la nivelul Uniunii Europene (UE), pentru ţările unde Enel este prezent, cu excepţia Italiei şi a regiunii iberice.

”Astfel, Claudia Brânduş va fi responsabilă de relaţiile instituţionale cu factorii de decizie din instituţiile europene, dar şi de monitorizarea şi analizarea politicilor europene, cum ar fi politica energetică, schimbările climatice şi politica de mediu, cercetarea şi inovarea, politica în domeniul concurenţei: antitrust, ajutoare de stat şi fuziuni”, se arată în comunicat.

Claudia Brânduş s-a alăturat echipei Enel în 2007, ca avocat pentru noile proiecte din România, devenind director juridic al Enel Green Power România în anul 2009, atunci când Enel Green Power a fost înfiinţată ca entitate dedicată dezvoltării şi operării activelor de energie regenerabilă în cadrul Grupului Enel.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă