16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVaccinul antigripal, imposibil de găsit

Vaccinul antigripal, imposibil de găsit

Ministerul Sănătății (MS) a anunțat, în urmă cu o lună, că a achiziționat o cantitate dublă de doze pentru acest an cu scopul de a imuniza o parte cât mai mare a populației. Totuși, aceste doze nu se găsesc încă nici în cabinetele medicilor de familie, și nici în farmacii. 

Unii medici de familie au fost anunțați că urmează să primească câte 10 doze de vaccin, în condițiile în care pe listele lor se află uneori și mii de pacienți, mulți dintre ei aflați în grupele de risc. Cei mai vulnerabili dintre aceștia sunt dispuși să cumpere vaccinul, însă acesta nu se găsește încă nici în farmacii, contra cost. 

Unele farmacii au deschis liste de așteptare pentru cei care doresc să achiziționeze vaccinul antigripal atunci când acesta va ajunge în stoc. 

Reprezentanți ai Colegiului Farmaciștilor au declarat pentru România liberă că dozele de vaccin ar putea intra în farmacii după 15 octombrie, însă reprezentanții mai multor lanțuri de farmacii la care am întrebat nu cunoșteau situația și nici momentul la care dozele vor deveni disponibile.

Ministerul Sănătății anunța încă din 14 septembrie că a început distribuția primelor 330.000 doze prin direcţiile de sănătate publică, către cabinetele medicilor de familie şi unităţile sanitare. Restul dozelor de vaccin urmau a fi distribuite la jumătatea lunii octombrie și în luna noiembrie pentru continuarea vaccinării antigripale gratuite a populației cu risc.

Persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide au prioritate la vaccinare.

Având în vedere situația epidemiologică, MS recomandă și populației care nu intră în categoria de risc ridicat de îmbolnăvire să achiziționeze vaccinul în vederea imunizării.

Pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal, față de 1,5 milioane de doze cât achiziționa în mod normal. 

E nevoie de două săptămâni pentru imunizare

Specialiștii de la centrul medical Regina Maria recomandă ca vaccinarea să se facă înainte de debutul sezonului gripei pentru a-i oferi organismului șansa să își construiască imunitatea pentru virus. Chiar dacă sezonul gripei începe în octombrie și ține până în mai, există beneficii chiar dacă vaccinarea se face mai târziu.

„Cum organismul produce anticorpi pentru a ne proteja împotriva infecției cu virus gripal în aproximativ două săptămâni după administrarea vaccinului, este recomandat ca persoanele să se vaccineze din timp, astfel încât să fie protejate înainte ca gripa să înceapă să se răspândească în comunitate”, scriu specialiștii de la Regina Maria.  

Revenim cu mai multe informații.

Cele mai citite

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

Rusia susține că va avea “ținte legitime” în Polonia, dacă această țară va găzdui arme nucleare americane

"Instalațiile relevante" din Polonia vor deveni "ținte legitime" pentru Rusia, dacă această țară va primi pe teritoriul ei arme nucleare ale Statelor Unite. Acest avertisment...
Ultima oră
Pe aceeași temă