12.8 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUnul dintre patronii condamnați ai Colectiv acuză judecătorul că nu a administrat...

Unul dintre patronii condamnați ai Colectiv acuză judecătorul că nu a administrat toate probele

Costin Mincu a spus că, în opinia sa, decizia Tribunalului București în dosarul Colectiv este una „nedreaptă” și că va contesta decizia la Curtea de Apel, unde speră ca judecătorii să administreze toate probele și să audieze inclusiv experții procuraturii.

„O consider nedreaptă (decizia, n.r), sper că în apel judecătorii care vor judecă să administreze toate probele, nu așa cum a făcut domnul judecător Bălănescu. Și mai mult decât orice, sper să fie audiați experții procuraturii. Adică, mă refer la experții, experții INSEMEX și la experții pe disciplina în construcții pe care domnul judecător a decis să nu ii audieze, în cursul dosarului”, a spus Mincu.

 

Tot el a precizat și faptul că acest proces, deși a început în urmă cu patru ani, a durat, practic, doar 14 luni și a completat spunând că un dosar de „amplitudinea asta nu se poate rezolva în 14 luni”.

„Eu o să vă mai spun că, deși în opinia publică circulă acest lucru, că procesul a durat patru ani. El a început acum patru ani, dar practic procesul a durat 14 luni, din momentul în care domnul judecător Bălănescu a preluat dosarul după ce primul judecător s-a pensionat și până când a dat sentința, a durat 14 luni. Convingerea mea este că un dosar de amplitudinea asta nu se poate rezolva în 14 luni. Cu tot respectul pentru domnul judecător, noi o să contestăm decizia și o să vedem exact ce se va întâmpla în apel”, a declarat patronul Colectiv.

Acesta a menționat și faptul că nu consideră decizia Tribunalului a fi una justă, motivând că, dacă ar fi considerat că are vreo vinovăție „în dezastrul acesta teribil”, ar fi pledat vinovat.

„Atâta timp cât am pledat nevinovați, nu o consider deloc justă. Dacă aș fi considerat că am o vinovăție în dezastrul acesta teribil, aș fi pledat vinovat. Dar acuzațiile care ni se aduc de către procurori, noi le considerăm a fi false, pentru că nu noi am construit clubul, a fost o firma de construcții care a construit acel club, nu ne-am autorizat noi, ne-a autorizat Primăria, nu ne-am controlat noi, ne-a controlat ofițerii ISU”, a spus Mincu.

„Deci toată responsabilitatea care se pune pe umerii noștri, din punctul de vedere al neconformității spațiului, din punctul nostru de vedere, nu stă pe umerii noștri, pentru că atâta timp cât statul îți verifică, îți controlează și îți autorizează spațiul în care ai o afacere, din punctul nostru de vedere statul trebuie să poarte toată responsabilitatea”, a conchis acesta.

Fostul primar al Primăriei Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost condamnat, luni, la opt ani și șase luni. Cei trei patroni ai clubului – George Anastasescu, Costin Mincu și Paul Gancea – au primit câte 11 ani și opt luni de închisoare cu executare, în dosarul „Colectiv”. Decizia nu este definitivă.

Conform deciziei, fosta angajată a Primăriei Sectorului 4, Aurelia Iofciu, a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare.

Pedepse cu închisoare au primit și administratorul firmei de artificii, Daniela Niță, condamnată la 12 ani și opt luni, pirotehnisul Zaharia Viorel, condamnat la nouă ani și opt luni în spatele gratiilor, pirotehnistul Moise Marian, condamnat la 10 ani, patronul firmei de artificii, Cristian Niță, la trei ani și jumătate de închisoare.

Judecătorii de la Tribunalul București au decis ca închisoare să facă și pompierii Antonina Radu și George Petrică Matei, ambii primind pedepse de câte nouă ani și două luni.

Fostele angajate ale Primăriei Sectorului 4, Larisa Ganea și Ramona Moțoc au primit pedepse cu închisoare de șapte, respectiv trei ani. Moțoc a fost trimisă în judecată pentru modul în care a acționat în cazul altui club, dar faptele erau similare cu cele ale colegei ei.

Persoanele găsite vinovate au fost obligate prin decizia instabței să plătească și daune morale de peste 42 de milioane de euro, dar și să acopere costurile de tratament sitrasnfer ale victimelor, care se ridică la este 8,1 milioane de euro.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 10 zile.

În 30 octombrie 2019, s-au împlinit 4 ani de la tragedia din clubul bucureştean Colectiv. În urma incendiului, au murit la faţa locului 26 de persoane, iar apoi mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. Ulterior, la un şi 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanţul total la 65.

De asemenea, zeci de persoane încă se află sub tratament pentru a-şi îngriji rănile

Cele mai citite

Elena Lasconi are sprijinul USR la alegerile din Argeș. “Un vot pentru PNL este un vot pentru PSD”, susține Cătălin Drulă

Elena Lasconi, Ionuț Moșteanu și Emanuel Soare sunt câțiva dintre candidații USR la alegerile locale din data de 9 iunie 2024. Numele acestora a fost...

Ultimul pas pentru operaționalizarea IMM Plus, îndeplinit

După aprobarea schemei de ajutor de stat IMM Plus de către Comisia Europeană la 9 aprilie a.c., a fost publicat Ordinul comun care stabilește...

Casper Ruud, campion la Barcelona, după o finală câștigată în fața lui Tsitsipas

Norvegianul Casper Ruud a câştigat turneul ATP 500 de la Barcelona, după ce l-a învins în finală pe grecul Stefanos Tsitsipas, în două seturi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă