15.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUniunea Europeană ar putea suplimenta sumele alocate fermierilor români afectați de pesta...

Uniunea Europeană ar putea suplimenta sumele alocate fermierilor români afectați de pesta porcină

„În 2017, Polonia a absorbit 9 milioane de euro pentru combaterea PPA. Există PPA în Polonia, dar într-o dimensiune mai mică decât în România, circa 100 de focare în ultimii ani. Păstrând proporţiile, o sumă de aproape cam 90-100 de milioane de euro ar fi necesară în România, iar dacă banii se dovedesc a fi insuficienţi, vom putea veni cu o rectificare pe parcursul anului viitor. Vreau să obţinem cât mai mult în negocierile din acest an, pentru că la anul este campanie electorală în Europa”, a afirmat Mureşan, în timpul unei conferinţe de presă care a urmat dezbaterii.

Suma solicitată de europarlamentarul liberal va putea fi utilizată pentru despăgubirea fermierilor care şi-au sacrificat animalele, pentru repopularea fermelor, realizarea unor investiţii în tehnologizarea fermelor şi pentru reprofilarea lor.

„Mi-e teamă că crescătorii de carne de porc din România vor simţi încă ani de zile de acum încolo consecinţele privind exportul de carne de porc din România şi trebuie să-i ajutăm pe cei care vor să-şi reorganizeze fermele”, a mai spus eurodeputatul.

În context, liberalul a reiterat criticile la adresa premierului României din cauză că nu a transmis până în prezent documentaţia completă pentru ca Uniunea Europeană să poată aloca despăgubiri fermierilor şi şi-a exprimat neîncrederea în capacitatea autorităţilor române de a stopa extinderea focarelor de PPA până la sfârşitul anului.

„O mare parte dintre porcii crescuţi în ferme mici din Uniunea Europeană, trei sferturi, sunt la noi. Avem nevoie de un control mai bun, de o biosecurizare a exploataţiilor neprofesioniste, dar trebuie să înţelegem şi tradiţiile oamenilor, faptul că acest lucru (creşterea porcilor – n.r.) este important pentru poporul român. Soluţia găsită trebuie să fie una care să corespundă aspiraţiilor, aşteptărilor oamenilor de la ţară, încât să-şi poată creşte animalele în continuare, dar în condiţii sigure, de igienă şi cu o evidenţiere mai bună”, a mai spus Siegfried Mureşan.

În context, deputatul PNL, Vasile Gudu, a menţionat că UE va ajuta România pentru a depăşi criza PPA, potrivit declaraţiilor făcute recent de comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, în timpul unei întâlniri cu membrii Comisiei de profil din Camera inferioară a Parlamentului.

„După ce se va opri acest virus, când vom analiza ce s-a întâmplat, sunt convins că tot mai mulţi dintre noi, cei care locuim la ţară şi care avem o tradiţie în creşterea porcilor, vom fi mult mai precauţi”, a afirmat, în timpul conferinţei de presă, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Ştefan Ilie.

Europarlamentarul Siegfried Mureşan a vizitat vineri primul complex de creştere a suinelor din judeţul Tulcea afectat de PPA şi apoi s-a întâlnit cu peste 50 de liberali în cadrul unei dezbateri pe tema politicilor europene.

Potrivit Autorităţii Sanitar-Veterinare, PPA evoluează în 207 localităţi din 12 judeţe, iar peste 230.000 de porci au fost sacrificaţi. Creşterea numărului focarelor de PPA s-a înregistrat după identificarea, la începutul lunii iunie, a primelor cazuri de PPA în gospodăriile private din satele aflate la graniţa româno-ucraineană din judeţul Tulcea.

Până la începutul acestei săptămâni, în judeţul Tulcea, virusul a fost confirmat în peste 500 de gospodării din circa 75 de localităţi, iar pentru eliminarea pericolului răspândirii acestuia, medicii veterinari au decis sacrificarea preventivă a tuturor suinelor din circa 50 de localităţi. Toate cele patru crescătorii importante de porci din judeţ au fost afectate de PPA, iar 47% dintre suinele aflate anul trecut în gospodăriile populaţiei din judeţ au fost sacrificate, potrivit Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Cele mai citite

Josep Borrell insistă pentru ca țările UE să ajute Ucraina cu sisteme antirachetă

Ţările Uniunii Europene trebuie să îşi trimită sistemele antirachetă pentru a consolida apărarea antiaeriană a Ucrainei, ale cărei oraşe sunt supuse atacurilor Rusiei, a...

Parchetul European face percheziții la Botoșani într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei...

Comisia Europeană a simplificat regulile în vamă pentru mărfurile de import, analiză Ey

Prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile de import (valoarea de tranzacție) este unul din elementele de taxare care poate genera probleme complexe...
Ultima oră
Pe aceeași temă