10.4 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUnirea Basarabiei cu România va fi ilegală

Unirea Basarabiei cu România va fi ilegală

Președintele Igor Dodon a anunțat, în fața jurnaliștilor de la Chișinău, că intenționează să facă demersuri pentru a modifica Legea Fundamentală a Republicii Modova.

Preşedintele Dodon vrea ca, prin modificarea Constituției, să se elimine din textul acesteia Articolul 142, pe motiv că acest articol ar permite unioniştilor din Republica Moldova să organizeze un referendum în care să se discute subiectul unirii Republicii Moldova cu România. În opinia lui Igor Dodon, acestea sunt acţiuni „de distrugere a statalităţii” Republicii Moldova. Igor Dodon susține că o asemenea posibilitate legislativă nu există în niciun alt stat, și, de aceea, trebuie exclusă și din Constituția Republicii Moldova.

Igor Dodon a mai lansat și în trecut ideea modificării Constituției, susținând că în mod intenționat, imediat după anul 1990, s-a creat posibilitatea legislativă de reunificare cu România. “Dacă socialiştii vor veni la guvernare, unionismul va fi interzis prin lege”, anunțase, acum doi ani, Igor Dodon, fost președinte al Partidului Socialist.

Acum, Dodon a precizat că va pune pe agenda Parlamentului de la Chișinău acest subiect, dar numai după ce vor trece alegerile prezidențiale care sunt programate, în Republica Moldova, în toamna anului 2020.

„Sunt sigur că poporul ne va sprijini. Putem organiza şi un referendum pe acest subiect”, a susținut Igor Dodon într-o emisiune a postului Accent TV.

În acest moment, articolul 142 din Constituţia Republicii Moldova precizează următoarele: „Dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum”.

Acum trei ani, un fost preşedinte al Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, Alexandru Tănase, confirmase că Articolul 142 le-ar permite cetățenilor din Republica Moldova „să lichideze acest stat”, dacă sunt nemulțumiți de modul cum funcționează instituțiile publice și dacă au ajuns la concluzia că nu tot poporul, ci doar “elitele” au avantaje de pe urma independenței țării.

Igor Dodon pare să oscileze între Rusia și România

Declarația președintelui Igor Dodon, în care acesta insistă că vrea să prevină acțiunile unioniștilor din Republica Moldova, apare, în mod surprinzător, la doar câteva zile după ce liderul de la Chișinău anunțase că România este partenerul strategic “numărul 1” al Republicii Moldova.

Dar după cum se știe, până să fie ales șef de stat, Igor Dodon a fost președinte al Partidului Socialiștilor și se remarcase prin tentative de a se apropia de Rusia lui Putin și prin declarații ostile la adresa României, declarații în care avertiza că România și Republica Moldova trebuie să rămână țări separate.

Poziția din acest moment a lui Igor Dodon pare să oscileze între România și Rusia.

“Îi considerăm o țară prietenoasă, partener strategic. Numărul unu, apropo. Atât la capitolul comerț, cât și la capitolul proiecte sociale, pe care le avem împreună. Nu sunt gata să activeze destul de eficient cu guvernul actual? Vedem, va fi alt guvern, se schimbă lucrurile. Și ei au alegeri parlamentare anticipate. Treaba lor internă. Noi vom fi deschiși tot timpul pentru colaborare cu ei”, anunțase, acum zece zile, Igor Dodon.

Și mai înainte, în Republica Moldova fuseseră remarcate declarațiile făcute de ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță. La acel moment, ambasadorul Ioniță avertiza că România poate deveni mai puțin receptivă la cererile de ajutor economic venite din partea Republicii Moldova, dacă regimul de la Chișinău își va menține orientarea politică pro – Moscova.

Amintim că, acum o lună, premierul Ludovic Orban a numit-o pe Ana Guţu, fostă deputată în Parlamentul de la Chișinău, în funcția de secretar de stat, șef al Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova.

În momentul în care a candidat pentru postul de deputat al Republicii Moldova, Ana Guțu a lansat un puternic mesaj unionist: „Voi fi vocea Unirii în Parlamentul Republicii Moldova, fiindcă Partidul Unităţii Naţionale şi eu Ana Guţu pledez pentru Moldovei cu România ca fiind unica posibilitate de a ne regăsi cu toţii în spaţiul nostru civilizaţional european şi românesc. Unirea Republicii Moldova cu România înseamnă viaţă decentă pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova indiferent de apartenenţa etnică, religioasă”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Adrian Cioroianu la „ Tinerii și Monarhia”: Românii nu sunt ușor de condus

Invitații celei de a treia conferințe din seria „Tinerii și monarhia” de la Ploiești au fost Adrian Cioroianu, istoric, prof. univ. dr. la...

FCSB e foarte aproape de titlu în SuperLigă după 2-2 cu Rapid București

FCSB a terminat la egalitate cu Rapid București, scor 2-2 într-o partidă spectaculoasă pe Arena Națională, gazdele bifând încă un pas către un titlu...

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...
Ultima oră
Pe aceeași temă