16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUn urs a ieşit, în Vrancea, în faţa unui microbuz şcolar

Un urs a ieşit, în Vrancea, în faţa unui microbuz şcolar

Incidentul s-a produs în această dimineață dimineață, în timp ce copiii încercau să ajungă la școală, iar adulții care au văzut scena au făcut zgomot ca să alunge animalul.

Prima dată ursul a apărut sâmbătă seara într-o gospodărie din comuna Gura Caliței. Atunci, el a omorât o oaie și a rănit alte patru, înainte să dispară în pădure. Paznicii de vânătoare care au fost informați de primar au organizat o goană, dar ursul, însoțit de alții, s-a întors în sat.

Noaptea trecută, el a dat iama prin stupii unui sătean, iar dimineață a apărut pe drumul principal, chiar în fața microbuzului școlar.

„La ora 6.00 s-a întâmplat, chiar în zona în care copiii se adună pentru a lua microbuzul. Oamenii sunt îngroziți, nu vor să-și mai lase copiii la școală, nici să iasă din case”, a declarat primarul comunei Gura Caliței, Gică Grosu, citat de Europa FM.

Din cauza urșilor, localnicilor le este frică să mai iasă din case. Ei au cerut ajutorul autorităților județene.

„Am luat legătura cu Prefectura. Le-am solicitat ajutorul. Vrem să ne trimită o echipă de jandarmi, să ne apere. Până acum, nu am avut probleme. Sper să primim răspuns rapid și deseară să avem un echipaj de jandarmi în comună, împreună cu paznicii de vânătoare să facă ceva. Nu trebuie să așteptăm să moară cineva ca să luăm măsuri”, a precizat primarul Gică Grosu.

Comuna vrânceană Gura Caliței este așezată într-o zona montană, în apropierea graniței cu județul Covasna.
 
 

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă