7.7 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiUn pieton care traversa neregulamentar a fost accidentat mortal pe DN 15

Un pieton care traversa neregulamentar a fost accidentat mortal pe DN 15

Potrivit primelor cercetări, pietonul ar fi încercat să traverseze strada prin loc nepermis şi fără să se asigure, moment în care a fost surprins de autoutilitara condusă de un bărbat de 31 de ani.

”În urma impactului, pietonul a suferit leziuni care au condus, din nefericire, la decesul acestuia. Corpul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ, în vederea efectuării necropsiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării victimei şi stabilirii cu exactitate a împrejurărilor comiterii evenimentului, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Cele mai citite

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă