13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiConstanța, un oraș periculos: o tâlhărie la trei zile

Constanța, un oraș periculos: o tâlhărie la trei zile

O doamnă merge liniștită pe stradă, ziua. Brusc, din spate se apropie un bărbat care îi smulge cerceii din ureche. Paguba materială pălește în fața celei fizice și psihice. Bărbatul fuge, iar femeia, cu urechea sfâșiată, rămâne înțepenită locului, înspăimântată de moarte. Imaginea de mai sus nu este desprinsă din filme, ci este un episod destul de comun, din păcate, din orașul Constanța.

 

Recidivist eliberat condiționat

Unul dintre cei care acționa în acest mod este un bărbat în vârstă de 47 de ani, care tocmai a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Poarta Albă. Fusese condamnat la 10 ani de închisoare după ce comisese mai multe fapte penale. Nu a stat decât cinci ani și a fost eliberat. Imediat, a revenit la vechile obiceiuri.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța spun că, în zilele de 20, 26 și 27 octombrie, persoana în cauză ar fi comis faptele asupra unor femei din Constanța, cu vârste între 66 și 85 de ani, cărora le-ar fi sustras prin violență cerceii din urechi. Faptele au fost comise pe Aleea Brândușelor, Bd. Alexandru Lăpușneanu și Aleea Panselei, în zone cu vegetație bogată și căi de acces înguste și întortocheate, care ofereau posibilitatea de a scăpa rapid.

„Respectivul bărbat pleca din orașul Ovidiu, cu mijloace de transport în comun, ajungea în zona autogării din piața Tomis III, de unde pornea pe străzile din apropiere în căutarea unor victime. Alegea persoane în vârstă, de sex feminin, cărora la smulgea cerceii din urechi, apropiindu-se din spate”, au explicat polițiștii modul de operare. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

 

Se fură telefoane, poșete, lanțuri

În Constanța nu se fură numai cercei, ci și telefoane de la cei care vorbesc pe stradă, poșete și lanțuri. De la începutul anului până acum, circa 100 de persoane au fost tâlhărite în municipiul Constanța. Asta înseamnă circa un caz de tâlhărie la trei zile. Partea plină a paharului este că aceste cazuri sunt în scădere cu 28% față de perioada similară a anului trecut. Nu vorbim de un fenomen, ci de cazuri punctuale, spun polițiștii.

Aceștia spun că, în luna octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au destructurat 3 grupuri de indivizi care au comis fapte cu violență, adică tâlhărie calificată și tâlhărie, asupra unor persoane prin smulgerea de bunuri. În total, în luna octombrie au fost identificate 11 persoane, cu vârste între 16 și 35 de ani, care deja sunt arestate preventiv pentru 30 de zile.

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...
Ultima oră
Pe aceeași temă