18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUn jandarm român va conduce pregătirea forțelor de securitate din Afganistan

Un jandarm român va conduce pregătirea forțelor de securitate din Afganistan

Colonelul Gabriel Oanță a fost învestit oficial în funcția de director adjunct al Departamentului de pregătire în cadrul Comandamentului Întrunit pentru Tranziția Securității din Afganistan, anunță un comunicat al Jandarmeriei Române.

De pe această funcție, colonelul Oanță va coordona toate activitățile de pregătire, sprijin direct și consiliere a instituțiilor de securitate afgane pentru dezvoltarea capacității de acțiune și întărirea a statului de drept.

“Activitatea în sprijinul  forțelor de securitate naționale afgane se desfășorară în conformitate cu cerințele și specificul acestora, iar colonelul Gabriel Oanță are experiența necesară, după trei misiuni în acest teatru de operații. Astfel, Ministerul Afacerilor Interne va fi reprezentat la cel mai înalt nivel în cadrul Resolute Support Mission – Afghanistan, iar numirea unui jandarm român în acestă poziție reprezintă aprecierea profesionalismului dovedit de camarazii noștri în cele 12 misiuni executate până acum”, precizează Jandarmeria Română.

Comandamentul Întrunit pentru Tranziția Securității – Afganistan (CSTC-A) se axează pe sprijinirea Republicii Islamice Afganistan în dezvoltarea unor forțe de securitate sustenabile și eficiente, rolul esențial al Departamentului de pregătire fiind acela  de a coordona întreg procesul de instruire a forțelor de securitate internă afgane.

Misiunea este condusă de general-locotenentul american John E. Deedrick, iar Australia, Austria, Danemarca, Georgia, Germania, Lituania, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, România, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia și Turcia contribuie cu personal la desfășurarea acesteia.

CSTC-A funcționează pe întreg teritoriul Afganistanului. Unele dintre obiectivele lui sunt asigurarea conducerii de către civili a instituțiilor de securitate afgane, precum și planificarea bugetară pentru susținerea eficienței instituțiilor de securitate afgane.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă