16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUn elicopter de stins incendii va fi trimis la Brezoi

Un elicopter de stins incendii va fi trimis la Brezoi

Potrivit acestora, focul, înteţit şi de vânt, s-a extins în ultimele 24 de ore, în prezent, suprafaţa afectată fiind de peste 7 hectare.

“În cursul acestei după-amieze au fost suplimentate forţele de intervenţie cu 41 de pompieri şi 33 de membri ai SVSU Brezoi şi ai Ocolului Silvic privat Cozia Negoiu, care se ocupă de administrarea acestui fond forestier. Incendiul s-a extins pe zone aproape inaccesibile (versanţi de stâncă abrupţi, cu înclinaţie mai mare de 80 de grade, pe care se află vegetaţie cu grad mare de uscăciune), favorizat de viteza mare a vântului din zonă. Suprafaţa afectată este de aproximativ 7-8 hectare, dar este greu de estimat, întrucât vântul împrăştie fumul pe distanţe mari”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Marţi seara, un incendiu violent a izbucnit într-o pădure de stejari din oraşul Brezoi, iniţial pe o suprafaţă de aproximativ un hectar, pentru stingerea lui intervenind 10 angajaţi ai ocolului silvic şi un echipaj de pompieri.

Acesta este cel de-al doilea incendiu de pădure din judeţul Vâlcea din ultimele două săptămâni, după cel de la Malaia, în care au fost mistuite peste 28 de hectare de teren dintr-o zonă împădurită a munţilor Lotrului şi pentru stingerea căruia a fost solicitat, de asemenea, sprijin aerian. Elicopterul trimis de la Inspectoratul General de Aviaţie în ajutorul pompierilor vâlceni a acţionat la Malaia săptămâna trecută, timp de patru zile.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...
Ultima oră
Pe aceeași temă