15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUn deţinut a evadat de la un punct de lucru aflat în...

Un deţinut a evadat de la un punct de lucru aflat în comuna Pantelimon

Un deţinut în vârstă de 35 de ani, condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, a fugit luni de la un punct de lucru aflat pe raza comunei Pantelimon, pentru prinderea lui fiind dispuse măsuri specifice, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), luni, în jurul orei 14,30, s-a constatat că deţinutul Marius Mario Gruia, în vârstă de 35 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an, 6 luni, 20 de zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, clasificat în regim deschis, a părăsit un punct de lucru aflat pe raza comunei Pantelimon.

În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice: sesizarea Secţiei 19 Poliţie şi a Poliţiei Oraşului Pantelimon, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, precizează ANP.

”Părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”, arată sursa citată.

La momentul părăsirii punctului de lucru, deţinutul era îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare gri închis, bluză de culoare bleumarin, tricou alb.

“Pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Bucureşti-Rahova, la numărul de telefon: 021/4200810”, transmite ANP.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...
Ultima oră
Pe aceeași temă