19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiUn bărbat şi-a înscenat propria tâlhărire şi şi-a pus soţia să sune...

Un bărbat şi-a înscenat propria tâlhărire şi şi-a pus soţia să sune la 112

Ioana Buştiuc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi a declarat pentru Agerpres că în noaptea de 8 spre 9 martie o femeie a sunat la serviciul 112 pentru a anunţa că soţul său a fost tâlhărit în scara blocului de o persoană necunoscută, care i-a furat 1.100 de lei.

“În urma sesizării, la faţa locului s-a deplasat o ambulanţă şi o echipă de poliţişti. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată. Din cercetările efectuate ulterior, s-a constatat că bărbatul de 34 de ani ar fi determinat-o pe soţia sa să sesizeze instituţiile competente cu privire la faptul că, în timp ce el s-ar fi aflat în scara blocului, ar fi fost victima unei infracţiuni de tâlhărie calificată. În timpul audierilor, bărbatul a susţinut faptul că ar fi fost victima infracţiunii. Totodată, s-a constatat că aspectele relatate de bărbat nu sunt reale, iar acesta şi-ar fi înscenat furtul şi actele de violenţă”, a declarat ag. Ioana Buştiuc, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Conform sursei citate, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că de fapt bărbatul ar fi pierdut banii la păcănele, iar pe imaginile surprinse de camerele de luat vederi din scara blocului se vede cum acesta îşi înscenează tâlhărirea.

Cele mai citite

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

Imagini șocante cu soldații israelieni: se joacă cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Imaginile prezentate public şochează, pe fondul ofensivei israeliene pe care IDF o poartă din Gaza de câteva luni, ca răspuns la atacurile din 7...
Ultima oră
Pe aceeași temă