22 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUn asistent medical infectat nu a anunțat spitalul după ce a avut...

Un asistent medical infectat nu a anunțat spitalul după ce a avut contact cu o familie din Germania

Potrivit unui comunicat transmis duminică de Spitalul Județean Sibiu, unul dintre asistenții medicali de la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19 și este internat la Secția de Boli Infecțioase, starea sa fiind staționară, potrivit Știripesurse.ro.

Spitalul face anchetă pentru a determina cum s-a produs infectarea, iar ancheta epidemiologică e în curs.

„Din primele date disponibile, se știe că asistentul efectuează în timpul liber și îngrijiri la domiciliu, iar începând din 16 martie a intrat în contact cu o familie revenită în tara din Germania dar nu a informat spitalul, expunându-i astfel la risc pe colegii din secție. Menționăm că la data de 26 martie, la care primul pacient suspect de COVID -19 a ajuns la secția ATI a Spitalului Județean, fiind refuzat de spitalele din Cluj și Timișoara, secția ATI avea disponibil echipamentul necesar de protecție”, spun cei de la spitalul sibian.

Asistentul a ajuns la spital în izoletă, intubat și a fost primit pe secție doar după ce s-a echipat corespunzător tot personalul.

Cele mai citite

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...
Ultima oră
Pe aceeași temă