11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTurist ceh căzut într-o râpă, recuperat de salvamontişti şi internat la SJU...

Turist ceh căzut într-o râpă, recuperat de salvamontişti şi internat la SJU Baia Mare

Conform acestora, turistul, un motociclist ceh care participa în judeţul Maramureş la parcurgerea unu traseu off-road, a suferit multiple politraumatisme şi un traumatism cranio-cerebral.

Directorul Salvamont Maramureş, Dan Benga, a declarat, pentru AGERPRES, că motociclistul ceh a căzut într-o râpă de la aproximativ 60 de metri, iar salvarea acestuia a fost posibilă în urma rapidităţii echipajelor de intervenţiei şi elicopterului SMURD, care a transportat echipajul spre locul indicat.

“A fost o acţiune contracronometru din momentul în care am primit şi stabilit coordonatele de reper în teren. Şansa noastră a fost elicopterul SMURD care a putut transporta echipa de intervenţie la locul producerii accidentului cât timp aveam lumină afară (…) Operaţiunea de extragere din râpă s-a dovedit a fi un pic mai dificilă, însă după evaluarea şi stabilizarea victimei s-a procedat la scoaterea acesteia din râpă. Totul a fost destul de complicat pentru că s-a desfăşurat în timpul nopţii”, a spus Dan Benga.

Potrivit acestuia, victima a fost stabilizată şi era conştientă, iar o ambulanţă l-a transportat pentru îngrijiri medicale la SJU Baia Mare.

Cele mai citite

Mașinile cu motoare puternice sunt mai predispuse la accidente, conform studiilor – Grafic

Șoferii începători sunt sfătuiți, de obicei, să-și cumpere mașini ieftine cu motoare mici pentru a căpăta experiență de condus și pentru a evita accidentele....

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...
Ultima oră
Pe aceeași temă