15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTulpina indiană Delta a făcut prima victimă în România

Tulpina indiană Delta a făcut prima victimă în România

În cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi de Valeriu Gheorghiță, , coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, a fost confirmat primul deces al unei femei în vârstă de 72 de ani, provocat de tulpina Delta.

Dr. Valeriu Gheorghiță a avertizat că această tulpină a COVID-19 este mult mai periculoasă decât cea predominantă în prezent la nivel global.
„Tulpina indiană Delta are capacitate crescută de transmitere, cu cel puțin 60%, și se poate asocia, într-o oarecare măsură, cu reducerea eficienței vaccinurilor, dacă nu completăm schema de vaccinare”, a precizat Valeriu Gheorghiță în cadrul conferinței de presă. „Este foarte important să avem o schemă de vaccinare completă (două doze – n.red.) pentru a beneficia de protecție maximală față de această tulpină”, a completat medicul.

Medicul Valeriu Gheorghiță a atras încă o dată atenția aspupra importanței vaccinării cu o schemă completă.

 

Potrivit datelor transmise joi de către Institutul Național de Sănătate Publică, ână la data de 20 iunie 2021 au fost confirmate în România 44 cazuri cu varianta Delta:

  • 3 cazuri provin dintr-un focar din Colonia Bod, jud.Brașov și sunt cetățeni indieni
  • 1 caz provine dintr-un focar familial din mun.București, cu 3 cazuri COVID-19, din
    care unul confirmat cu varianta Delta; locul probabil al expunerii cazului index este
    necunoscut
  • 1 caz, cetățean român, bărbat în vârstă de 58 de ani, provine dintr-un focar din
    jud.Dolj, cu 5 cazuri COVID-19 (doar unul confirmat până în prezent cu varianta
    Delta), din care 4 angajati si 1 caz secundar, familial
  • 13 cazuri provin din focarul din orașul Popești-Leordeni: 11 sunt cetățeni indieni,
    unul este cetățean român, caz secundar al unui cetățean indian, iar altul este cetățean
    român, caz terțiar (fiul cazului secundar);
  • 2 cazuri sunt cetățeni indieni și provin dintr-un focar cu 17 cazuri COVID-19 din
    Dobroești, jud.Ilfov;
  • 1 caz provine dintr-un focar familial cu 2 cazuri COVID-19 din mun.București, din
    care 1 confirmat cu varianta Delta;
  • 1 caz din jud.Dambovița are istoric de călătoria în India;
  • 2 cazuri din jud.Dolj provin dintr-un focar familial cu 2 cazuri confirmate cu
    varianta Delta;
  • 2 cazuri din jud.Argeș și, respectiv Arad, din care ultimul este cetățean indian, dar
    care locuiește în România de 2 ani, nu au locul expunerii cunoscut;
  • 2 cazuri din jud.Argeș provin dintr-un focar familial; locul expunerii – necunoscut;
  • 1 caz din jud.Teleorman provine din focar familial cu 3 cazuri de COVID-19, din
    care doar acesta confirmat cu varianta Delta – caz tertiar; locul expunerii cazului
    index-necunoscut;
  • 1 caz din mun.București provine dintr-un focar familial cu 2 cazuri COVID-19, din
    care doar unul confirmat cu varianta Delta;
  • 13 cazuri din jud. AG, AR, BZ, DJ și mun.București nu au nicio legătură
    epidemiologică menționată;
  • 1 caz a refuzat colaborarea cu DSP B;
Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...
Ultima oră
Pe aceeași temă