8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTrei candidați la funcția de procuror european

Trei candidați la funcția de procuror european

Procurorii Cătălin-Laurenţiu Borcoman, Constantin-Claudiu Dumitrescu şi Daniel–Constantin Horodniceanu vor fi candidați, din partea României, la funcția de procuror european. Cel mai cunoscut dintre ei este Daniel Horodniceanu, care a fost procuror șef al DIICOT. Cătălin Borcoman este șeful DIICOT Brașov și a fost consilierul Laurei Codruța Kovesi în perioada în care aceasta a fost procuror general. La rândul lui, Claudiu Dumitrescu ocupă, prin delegare, funcția de procuror sef al “Serviciului de combatere a infractiunilor de coruptie impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene” din cadrul DNA.

Alegerea acestor trei candidați, dintre cei opt înscriși în procedura de selecție, a fost realizată de Ministerul Justiției. Potrivit unui comunicat difuzat de MJ, ultima etapă pentru desemnarea celor trei candidaţi ai României la funcţia de procuror european s-a încheiat, în această săptămână, după ce a susținut interviul ultimul candidat înscris în concurs.

“Procedura de desfăşurare a selecţiei a fost organizată în mod transparent, iar orice procuror sau judecător care a respectat condiţiile legale a avut posibilitatea să se înscrie la concurs. Interviurile au fost organizate conform programării comunicate candidaţilor şi au fost transmise în direct pe site-ul Ministerului Justiţiei, potrivit prevederilor OUG 8 / 2019”, a precizat Ministerul Justiției.

Dintre cei opt candidaţi înscrişi, cinci au susţinut interviul, doi s-au retras, iar unul a fost respins de comisia de selecţie întrucât s-a constatat că nu îndeplinește una dintre condiţiile impuse de OUG 8 / 2019. Patru dintre candidaţii rămaşi în concurs au susţinut interviul în data de 9 iulie 2019, iar cel de-al cincilea, în data de 23 iulie 2019.

“Selecţia a fost organizată cu respectarea tuturor procedurilor legale, aşa cum s-au stabilit în temeiul dispoziţiilor din OUG 8 / 2019 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.137 din 20 februarie 2019 şi având în vedere Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/598 a Consiliului din 9 aprilie 2019 privind normele tranzitorii pentru numirea procurorilor europeni pentru primul mandat şi pe durata lui, în conformitate cu articolul 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/1939”, precizează comunicatul Ministerului Justiţiei.

Numele celor trei candidați selectați vor fi înscrise, în ordine alfabetică, în lista pe care ministrul Justiţiei o va înainta Consiliului Uniunii Europene.

 

Cine sunt candidații

Daniel Horodniceanu a fost procuror șef al DIICOT iar în prezent este procuror la DIICOT Iași. Cătălin Borcoman este șeful DIICOT Brașov și a fost consilierul Laurei Codruța Kovesi în perioada în care aceasta a fost procuror general al României. La rândul lui, Claudiu Dumitrescu ocupă, prin delegare, funcția de procuror sef al “Serviciului de combatere a infractiunilor de coruptie impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene” din cadrul DNA.

 

Procurorul român va lucra în subordinea procurorului șef european

Parchetul European va fi o instituție independentă și descentralizată a Uniunii Europene, va fi condus de un procuror șef european și va fi format din procurori desemnați de 22 de țări membre UE.

Parchetul European (European Public Prosecutor’s Office – EPPO), cu sediul la Luxemburg, trebuie să devină operațional în anul 2020. El va avea competența de a cerceta, urmări penal și trimite în judecată persoanele învinuite de săvârșirea unor infracțiuni care aduc prejudicii bugetului UE, cum ar fi actele de fraudă sau de corupție ori cazurile transfrontaliere de fraudă în materie de TVA de peste 10 milioane de euro. Necesitatea existenței unui Parchet European cu atribuții în zona economică este justificată prin faptul că, într-un singur an, 2015, autoritățile naționale au raportat fraude care au prejudiciat bugetul UE cu sume care au totalizat 638 de milioane de euro.
22 de țări membre UE, inclusiv România, au aderat la EPPO, iar fiecare dintre ele va avea câte un procuror în cadrul EPPO, care va fi ales dintre candidații desemnați de Ministerele Justiției din fiecare țară participantă. În paralel, se desfășoară procesul de desemnare a viitorului procuror șef european, funcție pentru care, din România, candidează Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Baby Nest-ul de la Marianne’s Goodies: Soluția ideală pentru somnul și joaca în siguranță a bebelușilor

Descoperă cum Baby Nest-ul de la Marianne's Goodies, un brand românesc de inovație în domeniul articolelor pentru bebeluși, asigură o tranziție lină și sigură...

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

UNSAR: 8 din 10 şoferi vor să ştie cât a fost valoarea despăgubirii achitate

Opt din zece şoferi (81%) şi-ar dori ca, în cazul în care suferă pagube în accidente rutiere şi sunt despăgubiţi de poliţa RCA a...
Ultima oră
Pe aceeași temă