20.3 C
București
sâmbătă, 13 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTrafic aglomerat spre Valea Prahovei

Trafic aglomerat spre Valea Prahovei

În Comarnic, circulaţia este dirijată de poliţişti din cauza unui accident soldat cu un rănit.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că, marţi după-amiază, se circulă în condiţii de aglomeraţie pe DN 1 Ploieşti – Braşov, în staţiunile montane de pe Valea Prahovei, între Predeal şi Buşteni, pe sensul de coborâre, precum şi în Comarnic, respectiv Buşteni, pe sensul către munte.

De asemenea, la kilometrul 105 al DN 1, în localitatea Comarnic, judeţul Prahova, circulaţia este dirijată de poliţişti, din cauza unui accident produs în urma nepăstrării distanţei de siguranţă între vehicule. Accidentul, în care au fost implicate trei autoturisme, s-a soldat cu rănirea uşoară a unei persoane.

Poliţiştii le recomandă şoferilor să circule cu atenţie, păstrând o distanţă suficientă în mers între vehicule, care să le permită să oprească în condiţii de siguranţă, să nu facă depăşiri riscante şi să semnalizeze înaintea oricărei manevre de schimbare a direcţiei de deplasare.

 

Cele mai citite

Incendiu la DSVSA din Pitești

Un incendiu a izbucnit, astăzi, într-o încăpere aflată în incinta sediului Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) din Piteşti."La sosirea forţelor de...

Rusia – Ucraina, ziua 759: Piloți de vânăyoare ucraineni, antrenați în Franța

Viitori piloţi de vânătoare ucraineni care ar putea zbura cu avioane americane F-16 sunt antrenaţi în sudul Franţei de către forţele aeriene, a anunţat...

Mai multe persoane înjunghiate într-un mall din Sydney

Sute de persoane au fost evacuate astăzi dintr-un centru comercial din capitala Australiei, Sydney, după ce mai multe persoane au fost înjunghiate, relatează news.com.au.O...
Ultima oră
Pe aceeași temă