7.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiTorţionarul Alexandru Vişinescu a murit în spitalul penitenciarului

Torţionarul Alexandru Vişinescu a murit în spitalul penitenciarului

Potrivit unor surse, Alexandru Vişinescu a fost transferat la Spitalul Penitenciar Rahova, după ce a suferit o operaţie de splină, în luna octombrie, la Spitalul Bagdasar Arseni. Aici a decedat luni, ora 14.34, la vârsta de 93 de ani.

După mai bine de două săptămâni de îngrijiri în spitalul public, Vişinescu a fost transferat înapoi la locul de detenţie.

Vişinescu a suferit, la începutul lunii octombrie fracturi costale şi ruptură de splină, iar o anchetă internă din închisoare a arătat că a fost vorba de leziuni provocate de o căzătură, nu de lovituri.

Alexandru Vişinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, în luna iulie 2015.

Totodată, Vişinescu a fost obligat să plătească, în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 300.000 de euro cu titlu de despăgubiri urmaşilor victimelor sale, astfel: 50.000 de euro către partea civilă Nicoleta Eremia, 100.000 către partea civilă Elena Iacob şi 150.000 de euro Ancăi Maria Cernea.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, “a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic”.

Cele mai citite

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...
Ultima oră
Pe aceeași temă