15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiToader: Procurorul, şef sau de general, nu poate reprezenta statul pe linie...

Toader: Procurorul, şef sau de general, nu poate reprezenta statul pe linie diplomatică

„Procurorul şef, cât ar fi de şef sau de general, nu are această competenţă legală de a reprezenta statul român pe linie diplomatică. Ambasadorii vorbesc şi colaborează cu statul român prin Ministerul de Externe. Procurorii, structurile din care fac parte pot coopera prin intermediul ambasadelor, dar numai pe componenta juridică. În caz contrar – le spuneam dânşilor, vă spun şi dumneavoastră – riscăm să plecăm cu gândul juridic şi să ajungem cu faptul politic. Or, politica nu trebuie să interfereze în justiţie, după cum nici justiţia nu interferează în celelate puteri. Fiecare trebuie să rămână în matca lui constituţională”, a spus ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în cadrul unei declaraţii de presă.

De asemenea, procurorul-şef interimar DNA, Anca Jurma, a declarat, marţi, după discuţia cu Tudorel Toader, că întâlnirea pe care a avut-o cu ambasadorul SUA la Bucureşti Hans Klemm a avut loc la sediul Direcţiei, nu la Ambasadă.

“Printre picături, am discutat (şi de întâlnirea avută cu Hans Klemm -n.r.). Se vehiculează informaţii eronate în spaţiul public. Nu m-am deplasat la Ambasada Statelor Unite, cine are curiozitatea să vadă în acea poză pe care nu eu am făcut-o publică se vede steagul DNA-ului, deci întâlnirea a fost la DNA”, a declarat Anca Jurma.

Pe 23 iulie, DNA preciza că întâlnirea procurorului-şef interimar al Direcţiei, Anca Jurma, cu ambasadorul Americii şi cu un reprezentant al FBI a avut loc la iniţiativa Ambasadei şi cooperarea PÎCCJ cu FBI se realizează în limitele legale pe care un protocol privind asistenţa judiciară din 2007 le prevede. Reprezentanţii DNA au mai precizat că, în ceea ce priveşte cooperarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu FBI, ea este „expres menţionată în Protocolul semnat la 10 septembrie 2007 la Tratatul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind asistenţa judiciară în materie penală, ratificat de România prin Legea nr. 112/15.05.2008”.

Cele mai citite

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă