14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiŢigări de contrabandă de peste 2 milioane de lei, confiscate în ultima...

Ţigări de contrabandă de peste 2 milioane de lei, confiscate în ultima săptămână

Poliţia de Frontieră a anunţat, duminică, faptul că doar poliţiştii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, în ultima săptămână, peste 174.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 2.026.000 lei.

Doar în cursul zilei de sâmbătă au avut loc două acţiuni, în urma cărora s-au depistat ţigări de contrabandă, informează News.ro.

”Astfel, în jurul orei 12.00, un echipaj al poliţiei de frontieră a descoperit, pe raza localităţii Bocicoiu Mare, judeţul Maramureş, mai multe colete cu ţigări, ascunse în două locuri special amenajate în vegetaţie. Aceştia au anunţat autorităţile ucrainene despre acest caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere şi cercetare a zonei”, au transmis poliţiştii.

În imediata apropiere, a fost descoperit un autoturism de teren marca Mercedes, abandonat, care a fost dus la sediul poliţiei de frontieră, împreună cu coletele cu ţigări, pentru continuarea cercetărilor.

În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 15.245 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 178.500 lei.

Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

Tot sâmbătă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vicovu de Sus a observat, pe raza localităţii Straja, judeţul Suceava, într-o anexă ce aparţine unui imobil, mai multe colete cu ţigări.

Drept urmare, cu acordul proprietarului, poliţiştii de frontieră au procedat la ridicarea ţigărilor şi transportarea acestora la sediul poliţiei de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 14.770 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de peste 172.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă