11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiTeleorman: Ajutoare de peste 33.000 de lei de la Consiliul Judeţean pentru...

Teleorman: Ajutoare de peste 33.000 de lei de la Consiliul Judeţean pentru pesta porcină

Comunele Dobroteşti, Olteni şi Bogdana vor primi un sprijin financiar cuprins între 2.000 şi 25.000 de lei. Banii au fost repartizaţi către cele trei unităţi administrativ-teritoriale în baza solicitărilor înaintate de primăriile respective şi vor fi utilizaţi strict în scopul achiziţionării substanţelor necesare pentru dezinfectoarele individuale, a precizat luni, preşedintele CJ Teleorman, Dănuţ Cristescu.

“Până în momentul de faţă, am alocat suma de un milion de lei pentru sprijinirea autorităţilor locale în combaterea pestei porcine africane. Dacă în perioada următoare vor mai fi solicitări din partea primăriilor, le vom da curs”, a adăugat Cristescu.

Ajutoarele financiare acordate unităţilor administrativ-teritoriale provin din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Consiliului Judeţean. Primăriile au obligaţia de a justifica modul de utilizare a banilor alocaţi, iar sumele neutilizate vor fi restituite către bugetul judeţean.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă