Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Tăriceanu, despre nominalizarea lui Mircea Drăghici pentru conducerea AEP: Nu văd o problemă

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Oradea, că nu vede o problemă în legătură cu nominalizarea de către PSD a lui Mircea Drăghici pentru postul de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP).

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 21.02.2019 - 18:46

„(Mircea Drăghici - n.r.) are experienţă politică, este în momentul de faţă parlamentar şi sigur că în final va decide Parlamentul. Nu văd o problemă în această direcţie. Colegul nostru Daniel Barbu şi-a anunţat demisia într-un mod foarte onorabil, având în vedere că aspiră la un loc de candidat pe lista ALDE la alegerile pentru Parlamentul European şi în mod evident acest lucru l-ar duce într-o situaţie de incompatibilitate”, a declarat Tăriceanu.

Întrebat dacă au fost negocieri între ALDE şi PSD având în vedere că instituţia era condusă de Daniel Barbu (ALDE), Tăriceanu a răspuns: „Nu suntem la piaţă. Îţi dau, îmi dai. Cred că la AEP trebuie să fie cineva care să cunoască legislaţia electorală, ca această instituţie să îşi poată face treaba, să-şi îndeplinească menirea”.

Şeful AEP Daniel Barbu a demisionat, vizând locul 2 al listei ALDE pentru europarlamentar. News.ro a relatat sâmbătă că Drăghici, care a renunţat la nominalizarea pentru Ministerul Transporturilor, este o opţiune pentru preluarea postului.
 
Drăghici a declarat pentru Pro TV că propunerea ”a fost o surpriză totală” în CEX al PSD.

Comentarii

loading...