13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTânăr găsit cu un briceag la protest, dus la secția de poliție

Tânăr găsit cu un briceag la protest, dus la secția de poliție

Conform aceleiaşi surse, tânărul a fost depistat la un filtru organizat la intersecţia străzii Doctor Felix cu Bulevardul Nicolae Titulescu.

“Până în acest moment a fost găsit asupra unei persoane un cuţit. Persoana a fost reţinută şi condusă la secţia de poliţie pentru dispunerea măsurilor legale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache.

El a adăugat că filtrele vor fi menţinute, deoarece au rolul de a-i proteja pe participanţii la protest.

“Aceste filtre vor fi menţinute, în ciuda unor nemulţumiri care am văzut că au apărut în spaţiul public. În aceste filtre nu sunt controlate toate persoanele, sunt controlate în special persoanele care au asupra lor bagaje (…) sau persoanele asupra cărora ar putea plana anumite suspiciuni (…). Aceste filtre au fost făcute cu intenţia clară de a preveni introducerea în zona pieţei (…) de obiecte şi materiale care ar putea deveni la un moment dat un pericol”, a explicat Georgian Enache. 

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă