Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Suspectul crimelor de la Caracal, arestat pentru 30 de zile

DIICOT Craiova a dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal suspectat de uciderea adolescentei de 15 ani din localitatea Dobrosloveni, acesta urmând a fi prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Elena Marinescu 0 comentarii

Actualizat: 27.07.2019 - 16:03

UPDATE: Suspectul principal de la Caracal a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzațiile de viol și trafic de minori.

Parchetul General a făcut noi precizări în cazul fetei dispărute în Caracal, menţionând că autorizaţia de percheziţie a fost emisă, în noaptea de joi spre vineri, la ora 02:39 şi a fost înmânată procurorului la ora 03:05 şi că la ora 06:00 s-a pus în executare mandatul de către Poliţia Municipiului Caracal, împreună cu Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Olt, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.

 

DIICOT informează într-un comunicat că prin ordonanţa din data de 27 iulie a DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Gheorghe Dincă, sub aspectul săvârşirii în concurs, a infracţiunilor de trafic de minori şi viol, fapte prevăzute de art. 211 alin. 1 şi 2 lit. a) Cod penal raportat la art. 210 alin. 1 lit. a) Cp şi art. 218 alin. 1 şi 3 lit. c) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1, 2 Cod penal (persoană vătămată M.A.M.).

Inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Craiova, cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale, a Institutului Naţional de Criminalistică, IPJ Olt şi IPJ Dolj, menţionează comunicatul DIICOT.

DIICOT Craiova a preluat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt ancheta în dosarul dispariţiei fetei de 15 ani din Dobrosloveni, pentru a-l reuni cu un dosar privind dispariţia unei alte adolescente, de 18 ani, a declarat, pentru Agerpres, prim-procurorul DIICOT Craiova, Ionuţ Ciprian Spiridon. Astfel, audierea suspectului, bărbatul în vârstă de 66 de ani din Caracal, a fost preluată de procurorii DIICOT Craiova, după ce în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă el a fost audiat de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

DIICOT Craiova a avut în lucru un al doilea dosar, însă în acest caz nu l-a putut identifica pe autor. În data de 15 aprilie 2019, lucrătorii Postului de Poliţie Dioşti au fost sesizaţi de o persoană de sex masculin din comuna Dioşti, satul Radomir, judeţul Dolj, cu privire la faptul că nepoata sa (Mihaela Luiza Melencu - n.r.), în vârstă de 18 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu către municipiul Caracal şi nu a mai revenit. Pe 18 aprilie, Secţia 4 Poliţie Rurală Coşoveni a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, iar pe 30 mai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus declinarea dosarului către DIICOT - ST Craiova, în vederea efectuării de cercetări cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, având în vedere că bunicul fetei a fost contactat telefonic, în datele de 15 aprilie şi 19 aprilie, de către persoane necunoscute, care i-au comunicat că fata nu mai doreşte să se întoarcă acasă, fiind pe teritoriul Elveţiei. Ulterior, în data de 6 iunie, DIICOT Craiova a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, raportat la împrejurările cauzei, la modul şi mijloacele de săvârşire, la datele personale ale victimei, la locul de unde fuseseră iniţiate apeluri telefonice către familia victimei, considerându-se că sunt indicii temeinice de recrutare a victimei prin răpire/constrângere în scopul exploatării sexuale.

DIICOT solicită acum ca dosarele privind dispariţia celor două fete să fie reunite. Procurorii DIICOT spun că "s-a constatat acelaşi modus operandi (răpire a unei persoane de sex feminin tânără, pieton ce apela la serviciile automobiliştilor ocazionali, inclusiv apeluri telefonice adresate membrilor familiei victimei prin care s-a încercat liniştirea lor sau inducerea unei piste false), precum şi împrejurările de timp şi de loc". DIICOT face precizarea că în dosarul dispariţiei fetei de 18 ani au fost efectuate cercetări cu privire la faptă, iar din datele existente până în prezent "nu a rezultat vreo bănuială rezonabilă cu privire la identitatea făptuitorilor".

Miercuri, Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină "la ocazie". Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla. Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului de 66 de ani vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei. Modul în care au acţionat autorităţile în acest caz va fi analizat şi de procurori de la Serviciul de Îndrumare şi Control din cadrul Parchetului General, dar va fi şi în atenţia CSAT.

Comentarii

loading...