Până duminică la ora 15 au fost înregistrate 101 sesizări referitoare la posibile incidente electorale, dintre care 30 de sesizări nu s-au confirmat, a anunțat duminică la amiază Monica Dajbog, purtărtoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
“În fiecare caz au fost demarate imediat cercetări”, a precizat Monica Dajbog.
Drept urmare, deja se efectuează cercetări cu privire la zece infracţiuni electorale.
“La nivel național au fost înregistrate mai multe sesizări de continuare a propagandei electorale prin intermediul rețelelor de socializare. Vă reamintesc că pentru această faptă se poate aplica o amendă cuprinsă între 4.500 și 10.000 de lei”, a subliniat Monica Dajbog.
Un exemplu oferit de aceasta este al unei persoane din localitatea Pașcani, care a intrat cu materiale electorale în sediul unei secții de votare. Acea persoană a fost sancționată cu amendă în valoare de 10.000 lei pentru continuarea propagandei electorale și cu 2.500 de lei pentru că nu a respectat măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.