8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiSpitalul Universitar are o nouă staţie de sterilizare

Spitalul Universitar are o nouă staţie de sterilizare

Potrivit managerului unităţii medicale, Adriana Nica, staţia a fost realizată cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii şi este asemănătoare cu cea de la Spitalul Karolinska din Suedia.

“Este un proiect pe care ni l-am asumat încă de anul trecut. Investiţia a fost realizată cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii. Valoarea investiţiei este de aproape 1,4 milioane de euro. Înseamnă că avem o staţie în care se spală tot instrumentarul din spital, se dezinfectează. Instrumentarul se spală automat, nu se mai folosesc metodele vechi de sterilizare. După ce acestea sunt spălate şi curăţate, vor intra într-un amplu proces de sterilizare conform noilor normative. Este similară cu cea a Spitalului Karolinska din Suedia”, a spus managerul.

Adriana Nica a explicat că valabilitatea instrumentelor sterilizate va fi mai mare.

“Sterilizarea a fost sigură şi înainte, pentru că nu ne jucăm cu viaţa oamenilor, însă acum procesul prin care aceste instrumentare chirurgicale sunt sterilizate are o valabilitate mai mare, în sensul că până acum, sterilizarea se făcea pe o perioadă mai mare de timp şi la o temperatură de peste 90 de grade, acum procesul se face pe o perioadă scurtă iar valabilitatea instrumentelor sterilizate poate să dureze şi până la o lună. Noi, la SUUB, nu putem să ţinem trusele sterile o lună de zile, pentru că fluxul de pacienţi este continuu şi aceste instrumentare sunt folosite de colegii medici chirurgi în sălile de operaţie. Este o trasabilitate a actului chirurgical mult mai mare. Se scanează fiecare instrument, fiecare cutie care intră la sterilizat. Prin coduri de bare se ştie clar unde este un anumit instrument”, a explicat Nica.

Inaugurarea staţiei a avut loc în cadrul conferinţei aniversare prilejuită de împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea spitalului.

Întreaga aparatură din staţia centrală de sterilizare este monitorizată de la distanţă, în timp real de către producător, care, astfel, poate interveni în orice moment în cazul apariţiei vreunei erori în funcţionare.

În paralel, în cadrul SUUB a fost introdus şi un sistem de monitorizare automată a procesului de sterilizare. Astfel, fiecare trusă chirurgicală este înregistrată în fiecare moment, astfel că se ştie exact când a intrat la spălat, când se sterilizează, când a ieşit de la sterilizat şi în ce sală de operaţie a ajuns.

Potrivit unui comunicat de presă al unităţii medicale, au fost schimbate şi containerele în care sunt ţinute instrumentarele şi în care sunt sterilizate. Astfel, au fost aduse containere noi, moderne, care permit păstrarea cel puţin o lună a instrumentarului în condiţii sterile, faţă de 24 de ore cât era anterior.

Cele mai citite

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...
Ultima oră
Pe aceeași temă