21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiSorina Pintea a trimis Corpul de Control la Spitalul Universitar

Sorina Pintea a trimis Corpul de Control la Spitalul Universitar

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică fac verificări la Spitalul Universitar din Capitală, pentru a vedea modul în care sunt folosite fondurile alocate de minister, după ce asistenţii şi infirmierii au protestat luni în faţa unităţii spitaliceşti şi s-au plâns de condiţiile de lucru şi de lipsa banilor pentru investiţii, în situaţia în care, de exemplu, spun ei, nu există dezinfectanţi, iar instrumentarul este spălat cu apă şi săpun lichid.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, va fi verificat modul în care sunt folosite fondurile alocate spitalului de către minister.

“A fost trimis Corpul de Control al ministrului, vor merge şi cei de la DSP, la Spitalul Universitar. Va fi verificat modul în care spitalul foloseşte fondurile alocate de minister. Verificăm dacă există probleme cu materialele, aşa cum au spus angajaţii”, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai ministerului.

Ei au mai spus că oficial nu a existat nicio sesizare la minister referitor o posibilă problemă de dotare a unităţii spitaliceşti cu materiale consumabile sau cu aparatură.

Mai multe asistente şi infirmiere de la Spitalului Universitar de Urgenţă din Capitală au protestat luni dimineaţă, în curtea unităţii medicale.

Cadrele medicale reclamă că nu au materiale sanitare sau de curăţenie şi că riscul pentru pacienţi de a dezvolta infecţii este mare. “Cumpără medicii, fac chetă să cumpere o găleată de Vinarom, instalatorii cumpără ce pot, cum pot. Avem toalete în saloane unde se trage apa cu sârma, becurile sunt cumpărate de noi, salariaţii”, a declarat o sistentă medicală participantă la protest.

În plus, asistenţii spun că li s-a impus să aleagă între vouchere de vacanţă şi sporuri.

Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...
Ultima oră
Pe aceeași temă