21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiSistemul de termoficare din Constanța, în pragul colapsului

Sistemul de termoficare din Constanța, în pragul colapsului

Recent, RADET Constanța, distribuitorul de energie termică, a cerut intrarea în insolvență, iar instanța a aprobat cererea. Decizia vine la numai câteva zile după ce și furnizorul de energie termică, Electrocentrale Constanța SA, a cerut insolvența.

„Luând în considerație faptul că, la data de 28.05.2019, Tribunalul Constanța a admis cererea Electrocentrale Constanța SA și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței pentru aceasta, pe cale de consecință Consiliul de Administrație al RADET Constanța a analizat posibilele efecte ale acestui demers și a dispus declanșarea procedurii generale a insolvenței pentru regie. Această măsură a fost luată deoarece Electrocentrale Constanța SA este principalul creditor al RADET Constanța și pentru a proteja interesele regiei era necesară o astfel de decizie“, a comunicat conducerea RADET Constanța. Sunt informați toți consumatorii racordați la RADET că această decizie nu va afecta în niciun fel continuitatea și calitatea serviciilor de distribuție a energiei termice în municipiul Constanța. „Asigurăm pe toți cetățenii municipiului Constanța că eforturile noastre pentru furnizarea energiei termice în condiții de maximă siguranță, cu impact minim asupra mediului și care să nu afecteze sănătatea populației, vor continua și vor fi dezvoltate sub coordonarea Primăriei Municipiului Constanța“, se mai arată în comunicatul de presă remis redacției.

Două găuri negre

Situația este însă mult mai gravă, spune deputatul USR de Constanța Stelian Ion. Acesta atrage atenția că, în anul 2015, primarul Constanței, Decebal Făgădău, declara: „La RADET, să nu mai aud că durează 25 de minute până vine apa caldă. Într-o lume normală, ăsta ar fi un temei de diminuare a facturii“. Tot atunci, edilul propunea înființarea unei autorități municipale de reglementare a serviciilor comunitare, astfel încât constănțenii să poată demonstra dacă un operator își face sau nu treaba. „A fost doar o declarație demagogică a urmașului lui Mazăre. Pentru că suntem în 2019, iar CET Constanța și RADET -Constanța au cerut recent intrarea în insolvență. Cele două găuri negre se alimentează de ani și ani din buzunarele constănțenilor, pe bani grei, nefiind altceva decât adevărate cuiburi ale sinecuriștilor PSD-ALDE. La Constanța avem unul dintre cele mai mari costuri ale -gigacaloriei. Cu toate -acestea, pe timpul iernii aproape că nu există zi în care să nu se înregistreze o avarie. Ba la CET, ba la -RADET. Cartiere întregi rămân fără apă caldă și căldură“, a spus Stelian Ion.

Instituții căpușate

În opinia sa, e nevoie de reformarea și modernizarea acestor uriași cu picioare de lut. „Sunt instituții căpușate de șefi incompetenți, plantați acolo pe criterii politice și pe salarii nesimțite. În țară există orașe care, cu fonduri europene, au reușit reabilitarea și -modernizarea acestor servicii publice. Dar refacerea acestor -sisteme trebuie realizată în interesul cetățenilor și pe criterii de eficiență. La Constanța, zeci de mii de familii sunt puse în situația de a plăti facturi exorbitante pentru a acoperi pierderile, salariile și incompetența șefilor politici ai CET – RADET“, a spus deputatul USR.

Salariu de președinte

Sucursala Electrocentrale Constanța SA (sau CET Palas, cum îi mai spun locuitorii) este condusă de unul dintre vicepreședinții ALDE Constanța, Dan Marius -Deaconescu. Pentru anul 2017, Dea-conescu a declarat că a încasat de la Electrocentrale o indemnizaţie de 190.993 lei, aproape cât președintele României, iar în 2018 a -încasat 182.698 lei. De altfel, Electrocentrale -Constanța SA aparține de Ministerul Energiei, -condus de ALDE. Presa locală notează că Dan Marius Deaconescu a fost un -apropiat al lui Sorin Strutinsky, prietenul lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu.

În Constanța, primăria subvenționează energia termică. Lucrurile s-ar putea schimba însă. „Primăria Constanţa nu mai are bani decât pentru investiţiile aflate în curs şi pentru asigurarea cofinanţărilor, pentru proiectele pe -fonduri structurale. Municipiul trebuie să se descurce singur şi cu subvenţionarea termiei, și în continuare sunt îngrijorat pentru sezonul rece 2019-2020“, a spus, recent, primarul Decebal Făgădău la un post de televiziune -național.   

Cele mai citite

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...
Ultima oră
Pe aceeași temă